Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: SERVICIUL DE NOAPTE (continuare) Marţi, 23 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Remus Rădulescu

4 Iunie 2010
Vizualizari: 2668
Comentează add

O parte dintre ierarhii ortodocşi ciprioţi boicotează vizita papei

Papa în Cipru

remus-radulescu

Arhiepiscopul Hrisostomos al II-lea al Ciprului şi papa Benedict al 16-lea

Papa Benedict al 16-lea începe vineri 4 iunie o vizită în Cipru, prima a unui Suveran Pontif în această ţară cu majoritate confesională ortodoxă. 

Vizita ecumenică a pontifului a iscat deja controverse în rândul ierarhilor ortodocşi.

Cinci membrii din Sinod au anunţat deja că nu vor participa la momentele în care va fi prezent şi papa, întrucât nu sunt de acord cu vizita papei în Cipru.

Mitropolitul Atanasie de Limasol a declarat în urmă cu 2 săptămâni în presă   că  nu-l consideră pe papă episcop al Romei ci "un eretic rupt de Ortodoxie".
El a adăugat că "vizita papei va provoca multe probleme în conştiinţa creştinilor evlavioşi".

Alţi ierarhi ciprioţi au dezaprobat poziţia mitropolitului de Limasol, declarându-şi deschiderea pentru vizita papală în Cipru.

Mitropolitul Nichifor de Kikkis a declarat tot în presă că "nu simte că vizita papală îi pune credinţa ortodoxă în pericol". El a condamnat fanatismul şi intoleranţa pe care le consideră păcate contrare învăţăturii creştine.
Mitropolitul Nichifor a mai spus că "îl respectă pe papă în calitatea de lider religios a 1 miliard şi jumătate de credincioşi catolici".

Arhiepiscopul Hrisostom al II lea, capul Bisericii Ortodoxe Cipriote a dezaprobat şi el declaraţiile publice împotriva papei şi le-a spus opozanţilor că "dacă nu sunt de acord pot rămâne acasă".

El şi-a manifestat  îngrijorarea că  declaraţiile împotriva vizitei papale pot să încurajeze grupurile extremiste ortodoxe să provoace tulburări în timpul vizitei.
 
La sosirea în Cipăru, papa Benedict al 16-lea a participat la o slujbă ecumenică la Pafos.

Vaticanul a anunţat prin purtătorul de cuvânt, Federico Lombardi, că cu această vizită papa urmăreşte să promoveze pacea în Orientul apropiat, iar atitudinile ostile acestei vizite "nu le consideră reprezentative în rândul ortodocşilor ciprioţi.

Papa se află în Cipru la invitaţia  preşedintelui cipriot şi a liderului Bisericii Ortodoxe a Ciprului.

Vizita de trei zile cuprinde întâlniri cu preşedintele Ciprului, cu Arhiepiscopul ortodox şi cu comunităţile catolice cipriote care reprezintă  3% din populaţia insulei.


Etichete papaecumenismCipruortodocsieretic

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live