Occidentul "ar fi trebuit să sprijine mai mult" Ucraina

Fostul ambasador al Statelor Unite în Ucraina John Herbst a vizitat recent Kievul şi la finalul vizitei şi-a făcut publice concluziile prin intermediul Centrului Eurasia al Consiliului Atlantic din Washington, unde este acum director.

Dl Herbst susţine că Occidentul ar fi trebuit să nu renunţe la presiunile la adresa Rusiei şi, mai mult, ar fi trebuit să sprijine mai puternic Ucraina.

Reîntors săptămâna trecută din Ucraina, la opt ani după ce şi-a încheiat mandatul de ambasador al Statelor Unite la Kiev, directorul Centrului Eurasia al Consiliului Atlantic din Washington, John Herbst, spune că tema comună în discuţiile cu liderii guvernamentali, cu politicieni ai opoziţiei, cu oameni de afaceri, diplomaţi, activişti ai societăţii civile, cu politologi şi jurnalişti din Ucraina a fost îngrijorarea în legătură cu viitorul ţării, o îngrijoare uneori împinsă până la un total pesimism.

Optimismul milioanelor de ucraineni de după victoria majoră a alegerilor democratice de la 25 mai, care i-a marginalizat pe extremişti, cu cel mai unit vot la nivel naţional în cele două decenii în cele două decenii de independenţă a Ucrainei, a început acum să pălească cu o viteză îngrijorătoare.

Occidentul nu a anunţat nicio sancţiune

Una din cauze este faptul că cel mai de bază sprijin internaţional de care au nevoie, adică de un mesaj clar şi o presiune fermă din partea Occidentului pentru ca atacurile Kremlinului împotriva Ucrainei să înceteze, s-a evaporat săptămâna trecută, exact când ar fi trebuit să funcţioneze în mod real.

Timp de săptămâni, scrie dl Herbst, liderii occidentali au avertizat public Moscova să-şi strunească luptătorii şi să pună capăt fluxului de arme care traversează graniţa ori va avea în faţă un set de sancţiuni mai dure decât cele pe care Occidentul le-a impus până acum.

Dar termenul limită a trecut, iar Occidentul nu a anunţat nicio sancţiune.

În schimb, spune expertul american, liderii europeni aplică presiuni nu asupra Moscovei, ci asupra noului guvern de la Kiev.

Partea estică a Ucrainei şi cea vestică, "unite de victoria" noului preşedinte

Aşadar, noul preşedinte, Poroşenko, a obţinut o victorie fără precedent la 25 mai, unind părţile estică şi vestică ale Ucrainei, care în mod tipic votau diferit, ridicând ca atare aşteptările şi speranţele oamenilor.

Cu toate acestea, cetăţenii implicaţi politic cu care directorul Centrului Eurasia al Consiliului Atlantic din Washington s-a întâlnit săptămâna trecută la Kiev încearcă "din greu să discearnă un sens din cele ce aud de la guvernele occidentale, pe care se bazează în războiul lor guvernul rus şi statul preşedintelui Vladimir Putin".

La începutul lunii iunie, preşedintele Obama şi primul-ministru britanic, David Cameron, anunţau că Moscova are 30 de zile pentru a-şi folosi influenţa asupra separatiştilor din estul Ucrainei pentru ca aceştia să înceteze lupta.

Nu mai departe de 27 iunie, de altfel, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, François Hollande, reafirmau avertismentele, stabind ca termen limită 30 iunie.

Presiuni asupra Kievului, în locul celor la adresa Rusiei

Dar ce făceau liderii europeni la 30 iunie?.

Potrivit constatărilor expertului de la Consiliul Atlantic, "în loc să pedepsească Moscova pentru escaladarea agresiunii sale în Ucraina, comisă în chiar perioada armistiţiului propus de preşedintele Poroşenko, diplomaţii europeni şi-au petrecut ziua hărţuind şi intimidând guvernul de la Kiev pentru că a ales să pună capăt unei perioade de armistiţiu în care au murit aproape o sută de ucraineni şi în care Moscova a crescut capacitatea de luptă a separatiştilor.

Şi aceasta a fost de ajuns pentru ca preşedintele Putin să anunţe triumfal, într-o întâlnire cu ambasadorii, că el şi partenerii europeni împărtăşesc o viziune similară în ceea ce priveşte criza din Ucraina".

John Herbst crede că este un lucru bun că ucrainenii au un simţ bine dezvoltat al ironiei şi o fermitate crescândă a obiectivului naţional:

"Aceasta îi ajută să-şi menţină calmul necesar şi hotărârea în faţa greşelilor şi a lipsei de înţelegere a europenilor. Şi aceasta înseamnă că preşedintele Poroşenko are atât raţiuni de securitate naţională, cât şi raţiuni de politică internă de a merge înainte cu campania împotriva insurgenţei Kremlinului", a concluzionat John Herbst.