O vorbă bună 70

Eticheta – ştiţi cu siguranţă ce este. O cercetăm atunci când cumpărăm un produs. Dar tot etichetă se numeşte şi rezultatul unui obicei uman de a judeca pe cineva după tipare preconcepute.

Punem eticheta: cutare e aşa şi nu poate fi altfel. Obiceiul este de fapt o neputinţă a noastră de a crede că cineva se poate schimba şi ieşi din şablonul pe care i l-am fixat.

Am revăzut de curând un film mai vechi care mi-a întărit convingerea că, în ceea ce-i priveşte pe oameni, etichetele sunt relative.

Filmul se cheamă Mediterraneo, şi a şi câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1992.

Opt soldaţi italieni, la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, rămân izolaţi pe o insulă grecească din Marea Egee. În singura localitate a insulei găsesc doar bătrâni, femei, şi copii. Bărbaţii fuseseră toţi înrolaţi în armată.

Printre cei rămaşi acasă era şi o prostituată, care ştia şi puţină italiană. Le spune soldaţilor cu ce se ocupă şi-şi oferă serviciile.

Câţiva beneficiază de ele. Unul se îndrăgosteşte, însă, de femeia uşoară şi e memorabilă scena, când acesta, de la fereastra prostituatei, cu puşca la ochi, îşi avertizează camarazii că nu mai au ce căuta în camera femeii.

Clienţii dezamăgiţi, încearcă să-l convingă că nu merită. E o târfă. Omul, însă, trăgând câteva focuri în aer răspunde: „De astăzi nu mai este, pentru că o iubesc”.

Şi acţiunea filmului confirmă replica. Cei doi se căsătoresc, au copii şi mor bătrâni.

Replica cheie a filmului ascunde în ea un mare adevăr. Când iubeşti nu pui etichete, pentru că iubirea poate vindeca totul, chiar şi cele mai ireparabile gesturi.