O vorba buna 66 - Moştenirea

Un bătrân care agonisise în viaţa lui destul de multă avere, ce s-a gândit? Să o împartă copiilor săi cât mai trăieşte, contând, bineînţeles, pe dragostea lor de fii că vor avea grijă de el până la moarte.

După ce s-au văzut, însă, în stăpânirea tuturor bunurilor, l-au luat pe bătrân şi l-au închis în cea mai întunecoasă, cea mai proastă cameră, dându-i, din când în când, un blid de mâncare.

Ce s-a gândit atunci bătrânul? Şi-a confecţionat o ladă pe care a ascuns-o sub pat. S-a dus la un vecin prieten căruia i-a spus cum îl tratează copiii, după ce le-a dat totul, şi l-a rugat: "Împrumută-mi 200kg de argint în monede şi mâine ţi le aduc înapoi."

Acesta l-a împrumutat, doar erau buni prieteni. Bătrânul a venit acasă şi a început să-şi numere arginţii cu mare zgomot, aşa încât fiii să audă.

Au privit prin gaura cheii şi l-au văzut pe bătrânul lor tată cât de mulţi bani are. L-a văzut şi cum i-a pus în lada respectivă, cum a încuiat-o şi cum a împins-o sub pat.

Peste câteva luni, omul s-a împrumutat din nou pentru o zi şi iar a făcut zgomot cu ei. Copiii au devenit şi mai atenţi cu el.

Într-o zi, bătrânul a murit, după ce s-a bucurat de atenţia copiilor lui lor în ultimii ani ai vieţii.

Moştenitorii s-au hotărât să amâne deschiderea lăzii cu comoara până după înmormântare, când aveau să rămână singuri.

Şi-au îngropat tatăl, au venit acasă, au căutat cheile şi au descuiat lada. În ladă n-au găsit nimic altceva decât un baston de care era legată o hârtie pe care scria: „Cu un baston ca acesta să fie bătut orice părinte care-şi va da averea fiilor săi înainte de vreme”.