O vorbă bună 65 - Bătrânul şi soţia lui

Sala de aşteptare la medicul de familie. Un bătrân cu un deget bandajat era vizibil nerăbdător să intre la consult. Îi spuse asistentei că în cazul lui e vorba de o urgenţă, întrucât peste o jumătate de oră avea o întâlnire importantă.

Medicul era ocupat cu un alt pacient, aşa că asistenta îl invită pe bătrân în anticameră să vadă ce are la deget. Era o mică zgârietură. În timp ce-l dezinfecta şi-l pansa din nou, bărbatul îşi ceru scuze pentru insistenţă, şi-i mărturisi asistentei că trebuia neapărat să ajungă la casa de bătrâni, unde la ora 9 avea întâlnire cu soţia lui la micul dejun.

De 7 ani, de când femeia era bolnavă de Alzeihmer, el nu lipsisise niciodată la întâlnire. Asistenta îi spuse: „Vă înţeleg atunci graba. Trebuie să fie tare bucuroasă soţia dumneavoastră că-i acordaţi atâta atenţie”. Bătrânul, cu o umbră de tristeţe în ochi: „Nu ştiu ce e în sufletul ei. Oricum de 5 ani nu-şi mai aduce aminte cine sunt.”

Asistenta se opri din pansat şi-l întrebă consternată: „Şi dumneavoastră mergeţi zilnic s-o vedeţi chiar dacă nu vă recunoaşte?” Bătrânul îi răspunse senin: „Ea nu mai ştie cine sunt, dar eu ştiu bine cine e ea”.

Bărbatul a plecat grăbit la întâlnire, iar tânăra asistentă a rămas mult timp cu imaginea ochilor acelui bătrân care străluceau într-un mod neobişnuit atunci când vorbea de soţia sa.

Şi a înţeles că dragostea adevărată înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.