O vorbă bună 42

Ce e dincolo? Nu se poate ca cineva să nu-şi fi pus întrebarea asta la un moment dat, oricât ar fi de pragmatic şi de prins cu treburile zilnice.

E ceva sau e nimic? Credinţa creştină spune, desigur, că e ceva şi că acel ceva se numeşte rai sau iad. Ei bine dar cum e?

Un om era foarte frământat de gândul acesta şi s-a rugat la Dumnezeu să-i descopere ceva din acea stare de după moarte. Şi-ntr-o noapte a visat că s-a dus în iad.

Acolo a găsit mai multe persoane în jurul unui mare vas aburind. Toţi încercau să mănânce din acel vas, fiecare cu lingura lui. Deşi aşezaţi la masă, erau foarte slabi şi trişti. Lingurile aveau cozile atât de lungi încât nu reuşeau să-şi ducă mâncarea la gură.

Omul a visat şi raiul. Acelaşi decor, acelaşi vas şi oameni în jurul lui. De data asta, însă, personajele arătau bine şi fericite, deşi lingurile aveau aceleaşi cozi lungi.

Oamenii din rai nu se hrăneau, însă, pe ei înşişi, ci foloseau lingurile acelea nepractice pentru a-şi da de mâncare unul altuia.

Omul s-a trezit şi de-atunci ştie că iadul e locul individualiştilor şi egoiştilor, iar raiul locul altruiştilor.

Şi, a mai înţeles ceva. Că raiul şi iadul nu sunt numai dincolo ci şi aici.