O vorbă bună 134 - Mândria

Mândria este probabil cel mai puternic sentiment. Mai tare chiar decât iubirea.

În spiritualitatea creştină, mândria este şi cel mai mare păcat, pentru că din ea se nasc toate celelate atitudini negative ale omului. Invidia, dispreţul, orgoliul, mânia sunt rude bune cu mândria.

Cel mai adesea cad în capcana mândriei atunci când mă compar cu alţii şi când constat cu satisfacţie că sunt mai inteligent, mai frumos, mai talentat, mai grozav decât colegul, prietenul sau oricine altcineva.

Comparaţia este inevitabilă, o să-mi ziceţi. Aşa este, dar dacă atunci când descopăr defectele celorlalţi, recunosc cu sinceritate că le am şi eu, atunci reuşesc să mă feresc de mândrie.

Se spune că un călugăr înţelept mergea cu ucenicii săi prin deşert. La un moment dat le-a ieşit în cale un animal fioros. Toţi au luat-o la fugă, inclusiv maestrul.

După o vreme, ucenicii îl întrebară: "Părinte, chiar şi ţie ţi-a fost frică atunci în deşert? – Nu, răspunse bătrânul. – Atunci de ce-ai fugit la fel ca noi?

Înţeleptul le răspunse: „Am preferat să fug atunci de animal, decât să fug mai târziu de spiritul mândriei.”