O vizită la Auschwitz, după 75 de ani

Am călătorit la Cracovia, de la Madrid, cu un grup de spanioli, la inceputul lunii februarie, după câteva zile de la comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagarului de la Auschwitz. De fapt, Oświęcim este numele polonez real pentru Auschwitz, unde naziștii au construit, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unul din locurile terorii, genocidului, Holocaustului, unde au fost uciși peste 1 milion oameni, în marea lor majoritate evrei.

Se găsește la o ora și câteva minute distanță de frumosul oraș medieval Cracovia, loc de încoronare a regilor, emblematic pentru istoria Poloniei.

Pentru această vizită după 75 de ani la Auschwitz, într-o zi fără soare, ghidul nostru este tânărul polonez Martin Dzierwa, care ne explică în limba spaniolă istoria locului, neuitând să menționeze detaliile oribile ale vieții și morții în lagăr. Vocea lui este neutră, a profesionistului care nu se poate lăsa dominat de emoții.

“Cenușa victimelor era aruncată în cele doua râuri din apropiere, Vistula și Soa, pentru a nu lăsa urme, dar aparatul nazist mai făcea și afaceri cu cenușa, profitând pentru a o vinde ca fertilizant natural sau pentru construcția de drumuri, în loc de piatră. Sigur că sună teribil, dar așa ne dăm seama care era atitudinea celor din SS față de viața prizonierilor. Nu trebuie să vă surprinda lipsa oricărei urme de respect față de corpul victimelor, părul sau cenușa lor. Erau doar obiecte de negoț”, spune Martin.

Turiștii care vin la Auschwitz sunt organizați în grupuri și intră ca la orice muzeu. Grupurile nu se amestecă, se aud vorbe în toate limbile și văd oameni de toate rasele și toate vârstele, inclusiv adolescenți.

La intrare, am timp câteva minute să văd fotografiile din expoziția supraviețuitorilor, între care regăsesc portretul zâmbitor al lui Joseph Bistritz, evreu român supravietuitor după Auschwitz. Era copil cand a fost luat prizonier, pierzându-și în lagăr aproape toată familia.

Vizităm blocurile de la Auschwitz 1, complexul a cărui poartă are și astăzi inscripția MUNCA TE ELIBEREAZĂ. Sunt conservate perfect, aliniate impecabil.

Suntem rugati să nu ne facem niciun selfie… nu este bine văzut, ne sugerează ghidul.

Înăuntru, protejate de uși de sticlă, vedem paturile suprapuse, unde dormeau prizonierii. Apoi, dovezile materiale ale Holocaustului: resturi umane, valize, ochelari, proteze și cârje, oale și alte obiecte, pe care familiile le aduceau cu ele, în speranța ca vin la o viață mai bună. Și pantofi, mii și mii de pantofi ale celor care au murit gazați sau impuscati. Separat, cutiile de praf de Zyklon B, gazul letal dezvoltat de nazişti pentru a pune capăt vieţii a milioane de oameni în lagărele de concentrare.

“Drumul pe care il parcurgem acum a fost ultimul pentru mii de oameni care au fost asasinati in camerele de gazare”, ne atenționează ghidul.

Am ajuns la Birkenau, sau Auschwitz 2, ultima parte a vizitei, unde s-a păstrat linia ferata folosită de hitleriști pentru transportul prizonierilor, în trenuri cu vagoane de marfă sau pentru animale.

În locul unde au fost concentrați 90 de mii de prizonieri, au rămas ruinele unui crematoriu și imensitatea câmpului intins pe 13 km de teren îngrădit cu sârmă. La intrare, mai sunt câteva blocuri cu celule pentru prizonieri, care dormeau, înfometați, bolnavi de dizenterie, tifos, pneumonie, pe betonul gol, pe trei niveluri suprapuse.

Restul a fost distrus de naziști, în încercarea de a șterge dovezile genocidului.

La mare distanță de poarta lagărului se găsește monumentul dedicat victimelor, cu cele 22 de plăci inscripționate în limbile vorbite în lagăr. Între ele, se află cea în limba română, cu mesajul pentru eternitate:

Strigăt de deznădeje și avertisment pentru omenire să fie pururi acest loc în care hitleriștii au ucis aproape un milion și jumătate de bărbați, femei și copii, în principal evrei din diferite țări europene.

Ghidul ne spune la final că astăzi mai sunt în viață 200 de supraviețuitori ai lagărului, dar acest număr scade cu fiecare an. “Ei știu că fiecare comemorare poate fi ultima la care participă. Acum câteva săptămâni, așa cum știți, au avut loc aici evenimentele pentru cei 75 de ani de la eliberarea lagărului”, ne amintește el.

În 27 ianuarie 1945 au intrat sovieticii și au găsit 7000 de oameni. Sigur că mulți dintre ei, deși au fost ajutați, au murit la scurtă vreme. 7000 e un număr foarte mic, comparat cu cel total al victimelor, dar foarte important.

Pentru că în lipsa dovezilor, distruse de naziști, lipsa datelor, a documentelor, memoria acestor oameni a fost fundamentală pentru a recrea istoria. Mulți dintre ei au vrut să uite, sa nege ce s-a întmplat cu ei, dar alții, la fel de mulți, au continuat să vină aici, să își amintească, să demonstreze ce s-a întâmplat.

“Primii ghizi ai muzeului au fost supraviețuitori. Ne putem doar imagina cum era să asculți istoria de la oamenii care au trait-o. Unii dintre ei au scris cărți, au oferit declarații, au dat interviuri și datorită lor vă povestesc aceste lucruri”, spune, la finalul vizitei, Martin, care mulțumește pentru efortul de a vizita Muzeul, deschis în anul 1947, ca o dovadă a Holocaustului.