Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noua politică agricolă comună va aduce beneficii României

Noua politică agricolă comună va aduce mai mulţi bani şi agricultorilor din România în următoarea perioadă ceea ce nu se întâmplă pentru toate statele membre, a spus Dacian Cioloş.

EuranetPlus.

Articol de Arina Petrovici, 28 Iunie 2013, 09:23

Reforma politicii agricole comune, aprobată de cele trei instituţii ale Uniunii Europene, aduce o schimbare fundamentală pentru agricultura europeană, care va fi una durabilă, a explicat joi la Bruxelles comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

Statele membre ale Uniunii Europene, Comisia şi Parlamentul European au ajuns la un acord politic asupra reformei politicii agricole comune pentru următorii şapte ani.

Diferite chestiuni de detaliu, cum ar fi repartizarea banilor între ţările Uniunii Europene ori plafonarea marilor subvenţii agricole vor fi stabilite după aprobarea bugetului pentru perioada 2014-2020.

Audio: "Schimbare fundamentală" pentru agricultura europeană.

Comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a precizat că pachetul de reforme este orientat spre agricultori şi că politica agricolă comună beneficiază de cea mai mare parte a bugetului european, adică de aproximativ 400 de miliarde de euro.

"Acordul politic la care am ajuns asupra reformei politicii agricole comune dovedeşte validitatea alegerii făcute de Comisia Europeană când a venit cu această propunere legislativă, iar faptul că reforma este orientată spre publicul larg este de asemenea o opţiune valoroasă, nu doar pentru a da mai multă credibilitate politicii agricole comune, ci şi un plus de consistenţă", a spus comisarul pentru agricultură.

La nivel personal, Dacian Cioloş a apreciat că prin obţinerea acestui acord politic, şi-a îndeplinit principalul obiectiv al mandatului său.

Noua politică agricolă comună va aduce mai mulţi bani şi agricultorilor din România în următoarea perioadă, ceea ce nu se întâmplă pentru toate statele membre, a explicat comisarul Cioloş, care va face chiar mâine o vizită la Bucureşti.

"Principalul mesaj este că de data aceasta avem o politică agricolă comună, reformată, care ia în considerare de manieră explicită specificităţile noilor state membre, specificităţile din Europa de Est şi deci inclusiv specificităţile din România. Diversitatea agriculturii din România este tratată prin instrumente specifice şi în această politică agricolă comună reformată, pentru că avem instrumente specifice de susţinere pentru modernizarea agriculturii, pentru organizarea producătorilor, pentru punerea pe piaţă a produselor care vin şi din fermele mici", a mai precizat Dacian Cioloş.

Totodată, înaltul oficial european a subliniat că este pentru prima dată când politica agricolă comună are un instrument obligatoriu pentru toate statele membre, de susţinere a instalării tinerilor agricultori.