Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Monitorizarea bolilor cronice, "prioritară pe agenda medicilor"

Aceasta este una dintre prevederile importante ale contractului-cadru în sănătate privind condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anii 2013-2014.

Monitorizarea bolilor cronice, "prioritară pe agenda medicilor"

Articol de Marilena Frâncu, 27 Martie 2013, 14:55

Prevenţia şi monitorizarea bolilor cronice rămân cele mai importante activităţi din agenda medicilor de familie.

Este una dintre prevederile importante ale contractului-cadru în sănătate privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014.

Proiectul de aplicare a contractului a fost publicat recent de Ministerul Săntăţii, iar contractul propriu-zis urmează să intre în vigoare la 1 aprilie.

Prevenţia şi monitorizarea bolilor cronice rămân cele mai importante activităţi din agenda medicilor de familie, care rezolvă peste 70% din toată patologia populaţiei, aducând astfel economii în sistem prin costuri reduse.

Cea mai importantă modificare adusă de noul contract-cadru se referă la numărul minim de pacienţi pentru deschiderea unui cabinet de medicină a familiei, care a scăzut de la 1.000 la 800, o şansă în plus pentru medicii care termină rezidenţiatul.

"Scopul declarat pentru care s-a făcut această modificare a fost să crească accesibitatea pacientului. Medicul să aibă mai puţini pacienţi pe listă, să aibă mai mult timp să se ocupe de ei", a declarat Sandra Alexiu, din conducerea Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.

"Asta nu înseamnă însă că este deocamdată o măsură benefică, cel puţin din punctul nostru de vedere, pentru că puţin probabil că într-un oraş unde există deja o stabilitate, medicii care apar să reuşească să-şi facă această limită, şi pacienţii vor fi dezavantajaţi, pentru că nu vor găsi, mutându-se la un alt doctor, exact lucrul de care au nevoie, pentru că poate vorbim de o experienţă, poate vorbim de adresabilitate la restul sistemului", a mai spus Sandra Alexiu, din conducerea Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.

Contractul-cadru are prevederi noi

Noul proiect prevede valoarea minimă garantată pentru fiecare pacient de pe lista medicului de 3,5 lei, iar per serviciu de 1,8 lei.

Valoarea punctului per capita a fost fixă în ultimii doi ani.

Ea acum se poate ajusta trimestrial, în funcţie de populaţia asigurată, iar medicii pot primi diferenţe în plus sau în minus.

Plata medicilor de familie se va face 50% pentru servicii şi 50% per capita, adică pentru numărul de pacienţi aflaţi pe listă.

Plata în funcţie de performanţă rămâne un subiect de perspectivă, luat în calcul pentru următorul contract-cadru.

De asemenea, s-a introdus telemedicina ca serviciu decontabil în medicina de familie.

Contractul-cadru va intra în vigoare de la 1 aprilie, iar normele de aplicare la acest contract vor fi unul dintre subiectele ce vor fi discutate zilelel acestea la Conferinţa Naţională de Medicină a Familiei.

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
România 21 Martie 2026, 03:09

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ

Transportatorii spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
România 21 Martie 2026, 02:23

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru

Alexandru Rogobete: în orice sistem de sănătate funcţional paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
România 21 Martie 2026, 00:18

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia

Oamenii reclamă planul de restructurare, care prevede disponibilizări de la 1 aprilie.

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea
România 20 Martie 2026, 23:17

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea

Persoanele cercetate acţionau în apropierea şcolilor, la petreceri sau în apartamente închiriate.

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea
Studenţii străini premiaţi la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi
România 20 Martie 2026, 23:16

Studenţii străini premiaţi la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Studenţii care provin din zone afectate de război se gândesc să ceară azil politic în România.

Studenţii străini premiaţi la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi
CSM critică realocarea unor fonduri destinate inițial angajaților din justiție
România 20 Martie 2026, 21:26

CSM critică realocarea unor fonduri destinate inițial angajaților din justiție

CSM reclamă nelegalitatea demersurilor repetate pe parcursul ultimilor cinci ani de eșalonare a sumelor de plată, precum și...

CSM critică realocarea unor fonduri destinate inițial angajaților din justiție
România se alătură coaliției internaționale pentru libertatea navigației în Strâmtoarea Ormuz
România 20 Martie 2026, 20:50

România se alătură coaliției internaționale pentru libertatea navigației în Strâmtoarea Ormuz

Președintele Nicușor Dan a dat asigurări ferme că România nu se va implica în conflictul din Orientul Mijlociu.

România se alătură coaliției internaționale pentru libertatea navigației în Strâmtoarea Ormuz
Președintele Nicușor Dan, întrevedere cu Regele Philippe al Belgiei, la Bruxelles
România 20 Martie 2026, 19:10

Președintele Nicușor Dan, întrevedere cu Regele Philippe al Belgiei, la Bruxelles

Joi, președintele a avut discuții la sediul Alianței Nord-atlantice cu secretarul general al NATO.

Președintele Nicușor Dan, întrevedere cu Regele Philippe al Belgiei, la Bruxelles

Radio România

Agenția Europeană de Mediu: Poluarea, asociată cu depresia și anxietatea

Agenția Europeană de Mediu: Poluarea, asociată cu depresia și anxietatea

Agenția Europeană de Mediu: Poluarea, asociată cu depresia și anxietatea
CONSTANȚA: S-a reluat căutarea celor 3 marinari dispăruți după scufundarea remorcherului Astana

CONSTANȚA: S-a reluat căutarea celor 3 marinari dispăruți după scufundarea remorcherului Astana

CONSTANȚA: S-a reluat căutarea celor 3 marinari dispăruți după scufundarea remorcherului Astana
Postul de radio CBS News se va închide după aproape un secol de emisie

Postul de radio CBS News se va închide după aproape un secol de emisie

Postul de radio CBS News se va închide după aproape un secol de emisie
Trump: SUA analizează posibilitatea de a „reduce treptat” operațiunile militare împotriva Iranului

Trump: SUA analizează posibilitatea de a „reduce treptat” operațiunile militare împotriva Iranului

Trump: SUA analizează posibilitatea de a „reduce treptat” operațiunile militare împotriva Iranului