Ascultă Radio România Actualitaţi Live

MAE aşteaptă prezentarea CE pentru Agenţia Europeană pentru Medicamente

Victor Negrescu: „Așteptăm cu încredere prezentarea de către Comisia Europeană a evaluării candidaturilor pentru relocarea Agenției Europene pentru Medicamente“.

MAE aşteaptă prezentarea CE pentru Agenţia Europeană pentru Medicamente

26 Septembrie 2017, 19:46

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat marți, 26 septembrie 2017, la Bruxelles, la evenimentul de prezentare a candidaturii României pentru relocarea Agenției Europene pentru Medicamente, în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.

La recepția găzduită de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, care continuă seria acțiunilor dedicate promovării candidaturii României, lansate la data de 8 septembrie, la Bucureşti, au mai participat ministrul Sănătății, Florian Bodog, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Nicolae Fotin, europarlamentari, reprezentanții români în Comitetul Economic și Social și, respectiv, în Comitetul Regiunilor, reprezentanți ai corpului diplomatic din statele membre ale Uniunii Europene, jurnaliști, atașații în domeniul sănătății, dar și români cu funcții de conducere din instituțiile europene, reprezentanți ai Comisiei Europene, precum și reprezentanți ai industriei farmaceutice și ai asociațiilor din domeniu.

„Dosarul de candidatură este unul complet și consistent, care răspunde tuturor criteriilor stabilite la nivel european, iar obiectivul nostru este acela de a ne asigura, printr-un efort conjugat, că vom susține în mod corespunzător avantajele competitive ale României. Le mulțumesc încă o dată foștilor mei colegi din Parlamentul European pentru că au semnat declarația comună de susținere a candidaturii, dar și ambasadelor noastre, care au organizat evenimente de promovare în toată Europa. Așteptăm cu încredere prezentarea de către Comisia Europeană a primei sale evaluări a candidaturilor, dar decizia finală va fi una politică, rezultatul votului depinzând de negocierile și de relațiile tradiționale dintre statele membre“, a declarat Victor Negrescu.

Potrivit comunicatului de presă primit de la MAE, cu ocazia deplasării la Bruxelles, ministrul delegat pentru Afaceri Europene și ministrul Sănătății au avut o întrevedere cu Vytenis Andriukaitis, membru al Colegiului Comisarilor responsabil pentru Sănătate și Securitate Alimentară.

„Am discutat despre aplicația noastră pentru Agenția Europeană pentru Medicamente, subliniind importanța asigurării unui tratament echitabil tuturor candidaturilor, pe baza unei abordări echilibrate și principiale la nivelul Uniunii Europene, dar și despre modul în care putem prioritiza sănătatea în discuțiile care se poartă la nivel european în perspectiva Președinției României a Consiliului Uniunii Europene“, a punctat Victor Negrescu.

Informații suplimentare

Agenția Europeană pentru Medicamente, una dintre cele mai mari și importante agenții europene, își are în acest moment sediul la Londra. Este un organism descentralizat al Uniunii Europene, care are ca principală responsabilitate protecția și promovarea sănătății publice, prin intermediul evaluării și supravegherii medicamentelor destinate uzului uman. România va concura cu alte 18 state pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente, în vreme ce 8 propuneri au fost trimise pentru Autoritatea Bancară Europeană.

Hotărârea finală în privința relocării va fi luată în marja Consiliului Afaceri Generale din noiembrie 2017. Decizia va fi formulată în baza unor runde succesive de vot secret, fiecare stat membru având la dispoziție un număr egal de voturi. Statul membru care va fi selectat pentru găzduirea sediului Agenției Europene pentru Medicamente nu va mai putea candida pentru relocarea Autorității Bancare Europene, se precizează într-un comunicat primit de la MAE.

Dosarul candidaturii a fost pregătit de un grup de lucru interinstituțional coordonat de Ministerul Sănătății și de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, din care au mai făcut parte Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor Publice, ministrul delegat pentru Afaceri Europene și Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, toți cei 31 de deputații români din Parlamentul European au semnat recent o declarație de susținere a candidaturii României, concretizând astfel intenţiile formulate în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la finalul lunii trecute cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Medicii ar putea presta servicii private la încheierea programulului de la spitalul de stat
România 26 Aprilie 2024, 13:21

Medicii ar putea presta servicii private la încheierea programulului de la spitalul de stat

Medicii şi pacienţii nu vor fi îngrădiţi să acceseze sistemul public sau privat.

Medicii ar putea presta servicii private la încheierea programulului de la spitalul de stat
Proiectul Neptun Deep se desfăşoară conform programului
România 26 Aprilie 2024, 13:16

Proiectul Neptun Deep se desfăşoară conform programului

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Dan Drăgan, spune că din anul 2027 ne vom acoperi din din resurse proprii...

Proiectul Neptun Deep se desfăşoară conform programului
Primul tren de metrou pentru Magistrala 5 a ajuns în depoul Metrorex
România 26 Aprilie 2024, 11:51

Primul tren de metrou pentru Magistrala 5 a ajuns în depoul Metrorex

Trenurile au fost produse în Brazilia, iar prima garnitură ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti în luna iunie 2023, conform...

Primul tren de metrou pentru Magistrala 5 a ajuns în depoul Metrorex
Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte
România 26 Aprilie 2024, 11:37

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor, mai ales în pieţe, abatoare şi spaţiile de...

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte
Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei
România 26 Aprilie 2024, 11:24

Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei

Ei solicită majorarea salariilor de bază cu 15% şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.

Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei
Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti
România 26 Aprilie 2024, 10:50

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti

Ministrul muncii, Simona Bucura- Oprescu, a precizat că se fac deja demersurile necesare pentru ca pensionarii să-şi...

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti
Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
România 26 Aprilie 2024, 10:10

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde

Perimetrul de siguranţă a fost mărit, iar traficul este oprit.

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş:  Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"
România 26 Aprilie 2024, 09:42

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"

RRA: Invitatul "Apelului matinal": Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş.

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"