Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Obiectiv, România (CONTINUARE) Miercuri, 08 Aprilie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Mario Balint

5 August 2016
Vizualizari: 3883
Comentează add

Campanie inițiată de RRA "Cei ce ne-au dat nume - Școală cu nume"

Liceul Teoretic Tata Oancea din Bocşa Liceul Teoretic Tata Oancea din Bocşa - Conține audio

mario-balint

Liceul Teoretic Tata Oancea din Bocşa.

Liceul Teoretic Tata Oancea, din Bocşa, se află între primele 10 licee din judeţul Caraş-Severin. Liceul duce mai departe dragostea pentru carte a lui Tata Oancea, şi el absolvent al acestei şcoli, dar performează şi în sportul şcolar unde deţine un titlu de Campion Naţional al Sportului Şcolar. Liceul are profil real şi uman cu specializările: matematică – informatică, ştiinţe ale naturii, știinţe socio – umane. În prezent la Liceul Teoretic “Tata Oancea” din Bocşa învaţă 560 elevi.

AUDIO: La minut.

Şcoala este, relativ, nouă, deşi prima consemnare documentară a şcolii provine de la 1876.  În 1953 s-a înfiinţat Şcoala Medie de 10 ani, în 1964 Şcoala Medie devine Liceul de Cultură Generală avînd secţiile: zi, seral, f. frecvenţă, în 1975 Liceul de Cultură Generală se transformă în Liceul Real – Umanist, pentru ca în 1977 noua denumire a şcolii să fie Liceul Industrial Nr. 2. Potrivit unui obicei, rămas "abscons", în 1991 Liceul Industrial devine Liceul Teoretic, iar din 1994 instituţia se numeşte Liceul Teoretic “Tata Oancea”, în memoria ilustrului personaj al Bocşei - Vasiova.

AUDIO: Matinal.

Născut la 30 August 1881, Petru E. Oance, sau Tata Oancea, este originar dintr-o familie ţărănească din Bocşa Vasiovei, de lîngă Reşiţa. Tata Oancea, dispărut în 1973, a fost un talentat artist popular, poet si sculptor, om de cultură ce a întruchipat profund spiritualitatea bănăţeană cu acei ţărani ziarişti, condeieri şi proprietari de gazetă, fenomen unic pe teritoriul României de azi!  A fost editorul, publicistul şi distribuitorul, chiar şi tipograful revistei Vasiova, din1929 pînă în1947. A scris în viaţa lui 2 500 de poezii, cele mai multe în grai, dialectale, 250 de schiţe şi 28 de nuvele şi a editat de unul singur, bilunarul „Vasiova”, "foaie literară şi de informaţiuni", cu redacţia : "Unde dă Dumnezeu". În condiţiile vitrege în care a publicat VASIOVA, nu şi-a pus condeiul şi revista în slujba nici uneia din grupările politice ale timpului, rămînînd fidel propriului crez politic :
 
"Iar sparta-mi liră n-are corzi
Cu sunet armonios
Să pot cînta celor de sus,
Ci cînt celor de jos".
 
Versurile „Ţara mea”, „Dascălul”, Vasiova, Vasiova şi Controla au rămas cu vocea sa în „Fonoteca de aur” a Studioului de Radio Timişoara. Dintre operele sale sculptate au rămas iconostasele bisericii din Vasiova, ale Mănăstirii Sf. Ilie şi uşa laterală de iconostas într-o biserică din Ardeal. Pe front, aflat în faţa morţii de nenumărate ori, Petre Oancea i-a promis lui Dumnezeu că dacă scapă va ciopli în lemn iconostasul bisericii!

Petre Oancea, din Vasiova, a avut cinci copii: Titus, Caius, Sabin, Virgil şi Plinius. Înrolat în Regimentul 43 Infanterie din Caransebeş şi trimis pe frontul primului război, Tata Oancea îşi ia cu el soţia, copiii şi… gîsca, singura lui avere! Gîsca a murit tîrziu, de bătrîneţe!  Acesta e PERSONAJUL! Elevii de astăzi ai Liceului îi duc mai departe tradiţia. Ascultaţi reportajul!
În semn de omagiu adus artistului-poet, liceul teoretic şi bibilioteca orăşenească din localitatea Bocşa îi poartă în prezent numele, iar începînd din anul 1976 oraşul Bocşa găzduieşte Festivalul Interjudeţean al Creatorilor şi Interpreţilor de Poezie în Grai „Tata Oancea”.


Etichete scoala cu numeLiceul teoretic TATA OANCEA BOCŞA

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live