Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ledecka, Bjoergen, Kuzmina și Stoch, printre performerii zilei la JO

Partida de hochei dintre Atleții Olimpici din Rusia și Statele Unite ale Americii a fost capul de afiș al zilei la Pyoengchang.

Ledecka, Bjoergen, Kuzmina și Stoch, printre performerii zilei la JO
Foto: facebook.com/olympics

Articol de Alex Țențu, 17 Februarie 2018, 18:20

Deși nu a fost nicio medalie pusă în joc, partida de hochei dintre Atleții Olimpici din Rusia și Statele Unite ale Americii a fost capul de afiș al zilei la Pyoengchang. Rușii s-au impus cu 4-0, cu ajutorul dublelor semnate de Prokhorkin și Kovalchuk. În condițiile în care jucătorii din NHL nu se află în Coreea de Sud, rezultatul nu miră. În avancronica turneului, specialiștii îî dădeau pe ruși drept favoriți, în timp ce echipa Statelor Unite ale Americii era văzută cu șansa a șasea la victorie. În urma acestui succes, Atleții Olimpici din Rusia au câștigat grupa B și s-au calificat în faza sferturilor de finală. Marea surpriză a turneului, Slovenia, a dispus de Slovacia, la penalty-uri, și a obținut poziția secundă. Cu doar 4 puncte însă, Slovenia nu poate fi cel mai bun loc secund, care are asigurat locul în sferturi, astfel că, împreună cu Statele Unite ale Americii și cu Slovacia, va juca un play-off pentru a merge mai departe.

În grupa A s-au desfășurat partidele din runda secundă. Cehia a învins, la penalty-uri, echipa Canadei, și a trecut pe primul loc, cu 5 puncte acumulate. Canada are 4 puncte, în timp ce Elveția a ajuns la 3 puncte, în urma victoriei contra Coreei de Sud, scor 8-0. Mâine, în ultima etapă, sunt programate jocurile: Cehia-Elveția și Canada-Coreea de Sud. Tot atunci vom afla și deznodământul grupei C, unde Suedia și Finlanda luptă pentru locul întâi, iar Germania și Norvegia pentru primele puncte.

Povestea zilei, dacă nu chiar a ediției, vine din schiul alpin. Ester Ledecka din Cehia, cunoscută pentru titlurile mondiale cucerite la snowboard, a câștigat slalomul super-uriaș. În vârstă de 22 de ani, Ledecka avea un loc 19 drept cea mai bună performanță la Super-G în concursurile de Cupă Mondială. De altfel, austriaca Anna Veith deja fusese felicitată de către președintele CIO, Thomas Bach, și se afla la interviuri în momentul în care Ledecka a depășit-o cu o singură sutime. Medalia de bronz a fost obținută de Tina Weirather din Liechtenstein. Marea favorită, Lindsey Vonn, a sosit doar a șasea, în timp ce românca Ania Caill a încheiat a 36-a.

Moment important și la schi fond, unde Norvegia a câștigat proba de ștafetă feminină, 4x5 kilometri, în componența: Ingvild Ostberg, Astrid Jacobsen, Ragnhild Haga și Marit Bjoergen. Pentru Marit Bjoergen este cea de-a 13-a medalie obținută la Jocurile Olimpice de iarnă, iar în acest mod a egalat recordul deținut de compatriotul Ole Einar Bjoerdalen. Marit Bjoergen va mai concura în două probe la Pyeongchang, astfel că poate deveni cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor de iarnă. În urma Norvegiei, podiumul a fost completat de Suedia și de Atletele Olimpice din Rusia.

La sărituri cu schiurile, polonezul Kamil Stoch și-a apărat medalia de aur pe trambulina mare. Câștigător al primei manșe, Stoch a închis concursul cu o săritură de 136,5 metri, și și-a trecut în palmares al treilea titlu olimpic al carierei. Poziția secundă i-a revenit germanului Andreas Wellinger, câștigător pe trambulina normală, și sportivul cu cea mai mare distanță reușită astăzi, 142 de metri. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat Robert Johansson, care se va întoarce în Norvegia cu cel puțin două medalii de bronz.

La biatlon, cursa feminină de mass-start, 12.5 kilometri, a fost câștigată de slovaca Anastasiya Kuzmina. Cu o singură ratare în poligon, Kuzmina le-a devansat pe Darya Domracheva din Belarus și pe Tiril Eckhoff din Norvegia. Kuzmina își continuă șirul de titluri obținute la Jocurile Olimpice de iarnă, după Vancouver 2010 și Sochi 2014.

Astăzi s-a încheiat și concursul feminin de skeleton, cu succesul britanicei Lizzy Yarnold. Românca Maria Mazilu a terminat pe 18, la peste 6 secunde în urma lui Yarnold. Au fost decernate medalii și la short track, unde în cursa masculină de 1000 de metri s-a impus canadianul Samuel Girard, în timp ce la feminin, 1500 de metri, a câștigat Choi Minjeong din Coreea de Sud. În fine, la schi acrobatic, proba feminină de slopestyle, medalia de aur i-a revenit elvețiencei Sarah Hoefflin, iar la patinaj artistic japonezul Yuzuru Haniu și-a apărat titlul obținut în urmă cu 4 ani.

Înaintea ultimelor 8 zile de întreceri, Germania se află pe prima poziție în clasamentul medaliilor, cu 9 de aur dintre cele 17 obținute. Pe poziția secundă se află Norvegia, 22 de medalii, dintre care 7 de aur, în timp ce pe 3 se clasează Olanda, cu 13 medalii, 6 de aur, toate obținute cu patinele în picioare.

Mâine sunt puse în joc alte șase seturi de medalii. La schi alpin este programată proba de slalom uriaș, în care se află pe lista de start și românul Alexandru Barbu. La biatlon va avea loc cursa masculină de Mass Start, 15 kilometri, cu Arnd Peiffer, Martin Fourcade și Johannes Boe în prima linie. La schi fond vom avea parte de ștafeta de 4x10 kilometri a băieților, la patinaj viteză se va desfășura întrecerea de 500 de metri a fetelor, iar la schi acrobatic vom afla campionii de la slopestyle și aerials.

România organizează, în premieră, Europenele de mountainbike
Sport 26 Aprilie 2024, 09:50

România organizează, în premieră, Europenele de mountainbike

Campionatele Europene de ciclism mountainbike se vor desfășura în complexul sportiv de la Cheile Grădiștei, în perioada 8-12...

România organizează, în premieră, Europenele de mountainbike
Superliga: Universitatea Craiova-CFR Cluj 0-1
Sport 26 Aprilie 2024, 00:06

Superliga: Universitatea Craiova-CFR Cluj 0-1

Golul a fost marcat de Daniel Bîrligea, în minutul 71.

Superliga: Universitatea Craiova-CFR Cluj 0-1
Xavi continuă cu Barca
Sport 25 Aprilie 2024, 19:45

Xavi continuă cu Barca

Antrenorul Barcelonei, Xavi Hernandez: "În ianuarie, mă gândeam că ar fi mai bine să plec, dar acum văd lucrurile altfel".

Xavi continuă cu Barca
Superliga de fotbal: Sepsi - FCSB 2-2
Sport 25 Aprilie 2024, 09:42

Superliga de fotbal: Sepsi - FCSB 2-2

La Ovidiu, Farul mai face un pas mare spre consolidarea locului 2 în clasament după 3-1 cu Rapid.

Superliga de fotbal: Sepsi - FCSB 2-2
Contracronometru Olimpic la RRA
Sport 24 Aprilie 2024, 22:25

Contracronometru Olimpic la RRA

O nouă ediție a emisiunii Contracronometru dedicată Jocurilor Olimpice de la Paris, cu detalii de la Ambasada Franței la...

Contracronometru Olimpic la RRA
EURO 2024: Olimpiu Moruțan ratează turneul final
Sport 24 Aprilie 2024, 18:22

EURO 2024: Olimpiu Moruțan ratează turneul final

Olimpiu Moruțan a jucat în 15 partide pentru România și a marcat un gol

EURO 2024: Olimpiu Moruțan ratează turneul final
CSM Constanța reușește eventul, la doi ani de la înființare
Sport 24 Aprilie 2024, 08:42

CSM Constanța reușește eventul, la doi ani de la înființare

Echipa feminină de baschet CSM Constanța a dominat acest sezon intern, atât în campionat, cât și în Cupă.

CSM Constanța reușește eventul, la doi ani de la înființare
Superliga: FC Botoșani o învinge pe Dinamo în prelungiri
Sport 23 Aprilie 2024, 22:57

Superliga: FC Botoșani o învinge pe Dinamo în prelungiri

În Superliga de fotbal FC Botoșani a învins-o pe Dinamo cu 2-1 în etapa a 6-a din play-out.

Superliga: FC Botoșani o învinge pe Dinamo în prelungiri