Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI * Meteo * Sport Joi, 22 August

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Bogdan Isopescu

19 Martie 2010
Vizualizari: 2546
Comentează add

Fostul lider PNŢCD cere despăgubiri pentru suferinţele trăite în închisorile comuniste

Ion Diaconescu se destăinuie la România Actualităţi

bogdan-isopescu

Fostul şef al PNŢ-CD, Ion Diaconescu. Foto: Mediafax

Realizator: Ion Diaconescu, fostul preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, acum în vârstă de 92 de ani, a dat statul român în judecată şi cere despăgubiri pentru cei 17 ani de chinuri suferite în închisorile regimului comunist, iar astăzi a avut loc prima înfăţişare în acest proces. Domnule Diaconescu ! Înainte de a vorbi despre viaţa dumneavoastră şi experienţa închisorii, aş vrea să-mi spuneţi de ce vine acest proces abia acum, la 20 de ani de la Revoluţie ?


Ion Diaconescu: Pentru că n-aveam nicio şansă. Acum, tocmai că a apărut această legislaţie care prevede asemenea despăgubiri, pe plan internaţional chiar, în Uniunea Europeană, s-au făcut presiuni în această direcţie, au dat asemenea despăgubiri morale şi materiale pentru cei care au suferit pe nedrept în timpul perioadei comuniste.


Realizator: A cui este iniţiativa ? A dumneavoastră, a prietenilor dumneavoastră, a familiei ?


Ion Diaconescu: A prietenilor de la partid. Eu o duc greu cu sănătatea şi în general nu mai sunt activ politiceşte, dar prin trecutul meu, prin suferinţele mele, sigur că sunt mai interesant pentru această cerere de despăgubiri morale şi materiale.


Realizator: În ce an aţi fost închis şi despre câţi ani este vorba ?


Ion Diaconescu: Am fost închis în decembrie '47 şi am fost condamnat la 15 ani, deci până în 1962, muncă zilnică până în '62, pe urmă m-a trimis pe Bărăgan cu domiciliu obligatoriu încă doi ani şi până în '64 când s-a venit cu decretele astea de schimbare.


Realizator: Care au fost motivele pentru care aţi fost închis, ce s-a invocat ?


Ion Diaconescu: Eram în conducerea tineretului PNŢ, în război declarat cu regimul comunist. Dacă Maniu, Mihalache şi toţi liderii partidului au fost închişi, şi noi, natural, tineretul în vremea aceea, conducerea tineretului le-am urmat calea.


Realizator: Ce s-a întâmplat în închisoare ?


Ion Diaconescu: Am trecut prin Jilava, prin toate astea, închisorile pregătitoare, am ajuns la Aiud, am ajuns în Zarca Aiudului şi l-a caracterizat prin foamete. Anii '42-'50 eram nişte fiare flămânde, cu picioarele umflate, nu le puteam deplasa până afară, la toaletă, să zic aşa.


Realizator: De ce vreau să vă întreb aceste lucruri şi de ce vreau să vorbim despre aceste lucruri pentru că eu, de exemplu, fac parte dintr-o generaţie care doar a citit despre aceste...


Ion Diaconescu: Foamete, în anii '49-'50 la Aiud, bătăi crunte, puşcărie, pentru orice pretext aiurea inventat, lovit, carceră în lanţuri. Am trecut prin Jilava, apoi am ajuns la Aiud, am ajuns în Zarca Aiudului.De la Zarca Aiudului am ajuns la minele de plumb, ca lucrător, în Baia Sprie, şi pe urmă Nistru, şi aici condiţiile deveniseră insuportabile şi am făcut grevă. Ca urmare, ne-a pus în lanţuri şi ne-a adus la Zarca Aiudului 80 de inşi şi am stat astfel în lanţuri, dormind pe rogojină, pe jos, fără foc, din septembrie până în martie. Singura noastră şansă era că eram încă tineri şi că deci am putut rezista. Toţi, cei care erau trecuţi de 50-60 de ani nu au putut rezista la rigorile astea din puşcării şi au murit.


Realizator: Au murit de foame şi de frig.


Ion Diaconescu: De vreme, de frig, de bătăi. Lanţurile acelea de la picioare nu ţi se desfăcea niciodată. O jumate de an de zile aşa am stat.


Realizator: Cu cine v-aţi întâlnit, pe cine aţi cunoscut în aceste închisori ?



Ion Diaconescu: Uite, îmi amintesc acum de faza aia, când eram în lanţuri, era şi Valentin Gabrielescu, care a fost deputat aici şi membru în partidul nostru, Sorin Botez, îmi amintesc câte unul, aşa. Dar au trecut de atunci 60 ani de zile, mai detaliat, am scris trei volume de amintiri, dintre care, în primul volum, "Temniţa - destinul generaţiei noastre", e descrisă toată această fază a puşcăriilor şi toate suferinţele.


Realizator: Ce făceaţi în închisoare, pentru a omorâ timpul, să spunem ?


Ion Diaconescu: Dacă stăteai cu mai mulţi în cameră, că erau şi camere de 20-30 sau 3-4, în celulă, mai aveai, dar la Râmnicu-Sărat, unde pe urmă, am fost şi am stat 5-6 ani de zile, regimul era izolare totală, singur la celulă, să nu vezi decât pe gardian şi pe câte un inspector de ăsta, care venea. Restul, nimic, niciun coleg, deşi toţi erau separaţi de un perete, nu ştiam cine este acolo. Izolare - va să zică, foametea, frigul şi bătăile - izolarea, astea sunt punctele cardinale ale suferinţei noastre.


Realizator: Există multe povestiri despre modul în care anumiţi prizonieri predau ceea ce se pricepeau ei mai bine. De exemplu, profesorii de filozofie predau filozofia, profesorii de franceză predau franceza.


Ion Diaconescu: Ah, ştiu la ce vă referiţi. E adevărat că atunci, dacă stăteai într-o camerã 5-6 inşi, între care unul era profesor, mi-aduc aminte profesorul Petrovici a făcut cursuri de filozofie. A fost Mircea Vulcănescu. Cu Mircea Vulcănescu am lucrat în "fabrica Aiudului", povestiri foarte frumoase, foarte interesante, însă aceasta era ocazional, foarte rar şi - de cele mai multe ori - nu mai avea farmecul, căci erau acoperite de suferinţe, de bătăi, de foamete, nu mai îţi ardea de chestii de-astea.


Realizator: Există întâmplări care v-au marcat mai mult decât altele, în puşcărie ? Mă refer la traume, poate, mă refer la o schimbare a modului de a gândi.


Ion Diaconescu: Păi, am avut o criză de apendicită, încă de când eram în zarca Aiudului, şi acolo, un coleg care era doctor, se angajase că, dacă ajunge la o stare foarte avansată, va încerca el, cu coada lingurii, pe care o ascuţise, să-mi facă ceva, dar era foarte periculos. Dar până la urmă, am ajuns la mină şi la mină - deci o dată ajunşi la mină - nu mai puteau să-i ducă în puşcărie, că s-ar fi rãspândit zvonul că există deţinuţi, la minele de prund. Se ţineau secrete, nu se ştia că există lucrul ăsta. Şi atunci, decât să se ducă bolnavul undeva sau în spital, mai bine să fie doctorul aici. Până la urmă, ca să nu duceţi vorba, aici, la Nistru, a apărut unul care era doctor şi când a auzit că e vorba de o operaţie s-a declarat imediat că este în stare să facă operaţia. I-a adus un instrumentar de ăsta primitiv, s-a apucat să mă opereze. Mi-a făcut anestezie la şira spinării, n-a prins, mi-a făcut anestezie locală, dar dacă ei nu s-au priceput, n-au ştiut cum să taie, au trecut efectele anesteziei şi au fost chinurile de pe lume. Am stat pe masa aia de operaţie vreo patru ore, 3-4 ore jumătate, în chinuri groaznice. Directorul puşcăriei făcea formele de înmormântare a mea, mi le făcuse. Nu mai puteam.


Realizator: Câţi mai sunt în viaţă, din cei cu care aţi trăit aceste nenorociri ?


Ion Diaconescu: Cred eu că puţini. În puşcărie erau foştii miniştri, foştii politicieni, toţi, erau oameni de 50-60 ani, care au murit majoritatea chiar în timpul detenţiei, în puşcărie, cum era Maniu, Mihalache, ăştia bătrâni. În tot cazul sunt prietenii mei apropiaţi.



Realizator: Spuneţi-mi, vă rog, aţi avut ocazia să întâlniţi vreun fost torţionar ?


Ion Diaconescu: Imediat după ce am venit, după Bărăgan, şi m-am stabilit în Bucureşti, am întâlnit într-o cabină de-asta, de telefoane, un cetăţean care mă cunoştea, m-a tratat aşa, prieten vechi, nu ştiu ce, şi eu habar n-aveam cine e. Îl întreb - dar domnule, nu ştiu cine sunteţi. Vai de mine, domnule Diaconescu, eu care am avut, la Râmnicul-Sărat, sub comanda mea, atâţia oameni, te ştiu perfect şi dumneata, care ai avut un singur comandant, m-ai uitat. Era Vişenescu, Păi, dumneata te uitai pe vizetă de câteva ori pe zi şi mă controlai, eu nu te vedeam. Când intra în celulă, eu trebuia să mă întorc cu faţa la perete şi îl vedeam foarte rar. Şi el - de colo - ei domnule, aşa au fost vremurile. Zic, vremurile le-au făcut oamenii, aşa au fost oamenii.


Realizator: În perioada închisorii, vă mai gândeaţi la continuarea proiectului politic, la continuarea activităţii PNŢ? Mă gândesc, dacă aveaţi discuţii cu prieteni, discuţii cu colegi ?


Ion Diaconescu: Chiar mi s-a tras din asta, când aveam ocazie şi eram mai mulţi, am căutat să difuzez ideile partidului şi popularitatea partidului mai departe, ecourile acestei activităţi au ajuns la conducere şi m-a dus de la Aiud la Securitatea din Cluj, unde am stat cinci luni de zile în achete, în astea, pentru activitate politică, adică în favoarea PNŢCD-ului. Când aveam ocazia să stăm mai mulţi într-o celulă de prieteni, din astea, cutare, făceam adevărate cursuri de pregătire politică. Programul partidului l-am pus de nu ştiu câte ori la punct, în speranţa unor zile mai bune, care n-au venit şi au mai trecut 25 de ani până la Revoluţie. Între timp, toţi ăia cu care vorbisem, s-au dus.


Realizator: Dar au venit vremuri bune şi în '96 aţi ajuns la guvernare.


Ion Diaconescu: A avut loc un congres şi a câştigat Radu Sârbu. şi eu i-am dat votul, atunci. Miluţ, profitând de faptul că se găsea în poziţia de preşedinte, în acel moment, şi, deci, având cheile sediului, şi a adus şi ceva bani, ceva fonduri, partidul neavând nimic, a spus stăpânire pe sediu, pe tot, şi suntem în proces cu el, în judecată.


Realizator: Vom reveni la discuţiile politice, însă aş vrea acum să discutăm puţin despre familia dumneavoastră. În ce fel de familie v-aţi născut şi în ce an ?


Ion Diaconescu: În 1917, familie de preoţi, care de multe generaţii au fost tot preoţi şi se crease un anumit mediu, un anumit, eu ştiu, ataşament la religia noastră, de baştină. Tatăl meu a avut mai mulţi copii şi, atuncea, o soră a lui, căsătorită tot cu preot, cumnata lui neavând copil, eu  am fost transferat la aceastã familie şi numele de Diaconescu îl am prin această adopţie de unchiul meu. Tatăl meu s-a chemat tot Popescu.


Realizator: Unde aţi început şcoala ?


Ion Diaconescu: Păi, primara-n sat şi pe urmă licelul în Bucureşti, la "Mihai Vitezul", pe care l-am absolvit ca premiant.


Realizator: După perioada liceului, ce s-a întâmplat?


Ion Diaconescu: În perioada liceului, la ora aceea era la mare modă profesiunile acestea tehnice, politehnică - inginer. Era o mişcare, aşa, de industrializare a ţării. Şi, deci, am făcut Politehnica. Nu m-a atras chiar aşa  grozav. Am uitat să vă spun un amănunt: eram rudă în familie cu Ion Mihalache. Doamna Mihalache, verişoară primară cu mama. şi, deci, în copilărie l-am cunoscut pe Mihalache şi am avut un fel de cult pentru el. Era Ion în toată familia cel mai răsărit. Aşa se face că după ce am terminat politehnica, am intrat la Ministerul Economiei Naţionale, la Serviciul Tehnic, acolo, unde am fost câţiva ani, am făcut armata.


Realizator: Aţi intrat în minister.


Ion Diaconescu: Da.


Realizator: Ce vârstă aveaţi şi despre ce guvern vorbim ?


Ion Diaconescu: Antonescu. Era pe vremea războiului. Am terminat în '42, am devenit inginer şi, deci, eram în plin rãzboi.


Realizator: Dacă primul contact cu politica l-aţi avut prin intermediul familiei Mihalache...


Ion Diaconescu: Da.


Reporter:... în momentul când aţi ajuns în Bucureşti, acesta a fost, să spunem, al doilea contact, atunci a fost şi apropierea de PNŢCD, sau datează...


Ion Diaconescu: Păi, apropierea, familia mea, rudenia cu Mihalache, toţi părinţii mei, dar şi părinţii de naştere şi părinţii adoptivi, toţi, erau prin definiţie membri ai Partidului Naţional Ţărănesc, sau "ţărănesc", cum se chema la început. Şi chiar prin naştere am devenit naţional-ţărănist. Am fost şocat de ce se întâmpla în Uniunea Studenţească. Domina viaţa studenţească şi, prin definiţie, toţi studenţii deveneau legionari. Asta se întâmpla prin anii '37- '38, până când Mişcarea Legionară a fost desfiinţată şi partidele şi a început dictatura regală.


Realizator: Aţi fost atras de Mişcarea Legionară, oarecum, deşi eraţi în PNŢ ?


Ion Diaconescu: N-am fost atras, pentru că avea la bază dictatura. Or, eu, sunt un democrat convins. Nu se pot face progrese, decât în spiritul libertăţii şi al democraţiei.


Realizator: Dumneavoastră aţi avut legături cu guvernele dinainte de perioada comunistă, apoi aţi văzut ce înseamnă perioada comunistă şi după Revoluţia din '89 aţi văzut şi ce înseamnă guvernele de astăzi.


Ion Diaconescu: Nu-s impresii prea strălucite. Deci aveam motive să fim nemulţumiţi de guvernare. Dar, acuma, după aşa-zisa Revoluţie din Decembrie '89, Maniu, Mihalache şi atâţia alţii muriseră în puşcãrie, noi, care am supravieţuit am dus crezul lor înainte, dar am fost trataţi în mod vitreg de către autorităţi, de către noul guvern.


Realizator: Având experienţa guvernelor dinaintea de perioada comunistă şi a celor de după perioada comunistă, ce iese în evidenţă ca deosebire şi modalitate de abordare? În ce fel diferã ele?


Ion Diaconescu: Cred că totuşi s-a făcut un progres pe linia democrată, însă, din păcate, sub raportul corectitudinii, sub raportul unei administraţii corecte, cinstite, lasă mult de dorit, şi înainte, şi acum. Nu s-au făcut progrese din acest punct de vedere. Sub raportul libertăţii, s-a făcut. Sub raportul corectitudinii, al cinstei, lasă mult de dorit.


Realizator: Ce s-a întâmplat după ce aţi ieşit din puşcărie? Unde aţi lucrat, cum aţi regăsit societatea românească?


Ion Diaconescu: Am încercat în multe locuri, în întreprinderi mai importante. Am fost refuzat. Când auzeau că vin din puşcărie, nici nu mai stăteau de vorbă cu mine. Până la urmă, am fost primit la Întreprinderea "Ascensorul" Bucureşti, care avea şi un avantaj pe care eu îl apreciam, îmi dădea libertate de mişcare. Aveam în administraţia şi în grija noastră toate ascensoarele din municipiul Bucureşti, ceea ce presupunea o activitate pe teren. Foarte atractivă pentru un om care stătuse 17 ani în puşcărie. La 63 de ani m-am pensionat, având o vechime în muncă - anii de puşcărie nu erau consideraţi atunci - de până în 20 de ani.


Realizator: Spuneţi-mi, vă rog, în momentul în care aţi ieşit din puşcărie, ce v-a şocat? Mă gândesc, poate chiar străzile arătau altel. Nu ştiu...


Ion Diaconescu: Este adevărat, starea de spirit a populaţiei. Lumea era mai tristă, mai abătută, mai fără speranţe.


Realizator: Ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră în perioada în casre aţi fost în puşcărie?


Ion Diaconescu: A murit tatăl meu. Au murit patru dintre ei...


Realizator: Au fost şi membri ai familiei dumneavoastră închişi?


Ion Diaconescu: Au mai fost pe perioade mai scurte.


Realizator: Dacă în timpul puşcăriei - ştiu că aţi avut discuţii despre păstrarea proiectului care se numea PNŢ, după ce aţi ieşit, cum a continuat acest proiect?


Ion Diaconescu: În clandestinitate, care ne-a dus la anchete, la urmăriri. Dar Ceauşescu se angajase oarecum faţă de Occident că se permite o liberalizare a vieţii. Aşa că... Au mai fost şi arestări, şi condmanări, dar în general a fost o presiune mai mult făcută, în aşa fel încât să nu încurajeze o mişcare de libertate.


Realizator: Ce s-a întâmplat după revoluţie?


Ion Diaconescu: Şi acum dezamăgirea este permanentă. Multe lucruri s-au transformat în rău în societatea românească. Vedem lumea nemulţumită. Se fac alegeri şi rezultatul alegerilor este contestat şi chiar dacă nu e contestat, văd că noile echipe nu aduc cu nimic o îmbunătăţire a situaţiei.


Realizator: Aţi adus vorba către politica de astăzi. Spuneţi-mi ce părere aveţi despre parlamentul unicameral şi despre reducerea numărului de parlamentari?


Ion Diaconescu: Parlamentul e bine să fie bicameral, dar cu condiţia următoare, să fie criterii diferite, că nu are niciun sens să faci două camere exact pe aceleaşi criterii şi cu aceleaşi atribuţii. Diferite şi ca modalitate de recrutare - era pe vremea noastră Senat, se candida numai de la 40 de ani în sus, erau inspecţii ale administraţiei locale etc., multe.


Realizator: Dar despre reducerea numărului de parlamentari ce spuneţi ?


Ion Diaconescu: Da, nu e o chestiune aşa de importantă, să fie 300. Ei, nu e mare brânză.


Realizator: Dacă ne uităm acum la scena politică, dacă ne uităm la România, observăm că au trecut 20 de ani de la revoluţie - Silviu Brucan spunea că vom avea nevoie de 20 de ani pentru a intra în normalitate. Se pare însă că vom avea nevoie de mai mulţi ani.


Ion Diaconescu: Sigur că da. Este vina comunismului, este şi un fenomen, zic eu, pe plan mondial. Există şi o schimbare a stării de spirit, a vieţii morale a societăţii.

Realizator: Aş avea o ultimă întrebare, dacă îmi daţi voie. Dacă este să ne uităm la perioada în care aţi guvernat - 1996-2000 - aţi modifica ceva din deciziile pe care le-aţi luat atunci?


Ion Diaconescu: Frate, nu m-am gândit la...


Realizator: Nu ştiu, mă gândesc că...


Ion Diaconescu: Sigur, sunt multe care nu merg aşa cum visam şi ar trebui schimbate, dar alea sunt legate de oameni şi să mai spun eu acum să mai schimbi nişte oameni, când ei sunt deja împământeniţi într-o anumită poziţie...


Realizator: Ştiţi de ce vă întreb acest lucru? Pentru că este surprinzător traiectul PNŢCD-ului. A câştigat alegerile şi este singurul partid care apoi a căzut brusc.


Ion Diaconescu: Poate că am făcut exces de democraţie noi, noi, la guvernare, când societatea era croită într-un sistem de dictatură şi care, trăind acum, lăsat să se manifeste într-o lume liberă, a luat-o pe un drum greşit. Poate că a fost această lipsă de concordanţă între poziţia sau mentalitatea societăţii în care trăiam şi gradul de libertate. Şi gradul ăsta de libertate este deficitar, dacă e prea mare, nu aduce avantajele pe care contăm.


Realizator: Cu alte cuvinte, românii nu erau pregătiţi pentru democraţie.


Ion Diaconescu: S-ar putea spune şi acest lucru.

 

Audio: Ascultaţi interviul integral.


 


Etichete Ion DiaconescuPNŢCDcomunismdaune

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live