Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Întâlnire România-Bulgaria-Grecia-Serbia găzduită de Varna

Premierii român, bulgar şi grec, alături de preşedintele Serbiei, au discutat despre cooperarea bilaterală dar şi regională.

Articol de Petruţa Obrejan, 04 Octombrie 2017, 07:21

"România, Bulgaria, Grecia şi Serbia pot fi un zid care să apere Uniunea Europeană", a declarat ieri premierul Mihai Tudose, la o reuniune la nivel înalt, alături de liderii celor trei state. Summitul a avut loc la Varna, în Bulgaria, unde premierii român, bulgar şi grec, alături de preşedintele Serbiei, au discutat despre cooperarea bilaterală dar şi regională.

Balcanii trebuie să devină un model de stabilitate, prosperitate şi pace pentru Europa, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov la finalul reuniunii cvadrilaterale de la Varna. Potrivit acestuia, România Bulgaria, Grecia şi Serbia vor forma un grup care se va coordona şi a cărui voce se va auzi mult mai bine la nivel european.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, crede, la rândul său, că cele patru ţari pot face multe lucruri împreună pentru bunăstarea propriilor cetăţeni. Şi premierul grec, Alexis Tsipras, consideră că grupul celor patru ţări poate juca un rol esenţial pentru stabilitatea, pacea şi prosperitatea întregii zone balcanice.

România, Grecia, Bulgaria şi Serbia se află într-un parteneriat foarte pragmatic, a conchis, la rândul său, şeful Executivului român, Mihai Tudose, iar până la viitoarea întâlnire, care se va organiza la Belgrad, acest grup îşi propune atingerea unor obiective concrete.

"Este nevoie de o coordonare, fiindcă vorbim de proiecte comune de infrastructură, dar avem şi proiecte naţionale, iar coordonarea dintre proiectele naţionale este, de asemenea, foarte importanţă pentru a dezvolta o reţea sub cele internaţionale, marile coridoare europene, care să permită schimburile economice mai mici care, de fapt, fac baza de zi cu zi a comunităţilor care trăiesc la graniţă", consideră premierul Mihai Tudose.

La o şedinţă de guvern comună, premierii român şi bulgar au stabilit un mecanism permanent de lucru, care include întâlniri lunare bilaterale. Discuţiile s-au axat pe proiectele de interconectare în domeniile economic, energie şi transporturi, astfel încât economiile celor două ţări să devină competitive în Uniunea Europeană.

Unii angajaţi din sectorul bugetar au protestat în legătură cu tăierea sporurilor
România 01 Iulie 2025, 16:27

Unii angajaţi din sectorul bugetar au protestat în legătură cu tăierea sporurilor

Sindicaliştii de la Ministerul Finanţelor şi ANAF au vorbit de posibilitatea de a bloca activitatea şi de a nu veni la muncă...

Unii angajaţi din sectorul bugetar au protestat în legătură cu tăierea sporurilor
Angajaţii care lucrează cu fonduri europene ar urma să primească sporuri pe baza performanţei înregistrate
România 01 Iulie 2025, 16:17

Angajaţii care lucrează cu fonduri europene ar urma să primească sporuri pe baza performanţei înregistrate

Ministerul Dezvoltării a pus marți în dezbatere publică proiectul hotărârii de guvern prin care angajaţii care lucrează cu...

Angajaţii care lucrează cu fonduri europene ar urma să primească sporuri pe baza performanţei înregistrate
Parchetul European a efectuat percheziţii privind proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Sibiu
România 01 Iulie 2025, 16:02

Parchetul European a efectuat percheziţii privind proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Sibiu

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European- EPPO, a efectuat marţi mai multe percheziţii la Aeroportul Internaţional...

Parchetul European a efectuat percheziţii privind proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Sibiu
Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din închisoare
România 01 Iulie 2025, 15:44

Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din închisoare

Decizia Judecătoriei Ploiești nu este definitivă.

Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din închisoare
Giurgiu: Fermierii, nemulțumiți de stagnarea prețului grâului în contextul creșterii cheltuielilor
România 01 Iulie 2025, 15:17

Giurgiu: Fermierii, nemulțumiți de stagnarea prețului grâului în contextul creșterii cheltuielilor

Cei mai afectați de prețul scăzut al grâului, sub 900 de lei tona, vor fi micii fermieri.

Giurgiu: Fermierii, nemulțumiți de stagnarea prețului grâului în contextul creșterii cheltuielilor
Angajaţii din sistemul bugetar protestează după reducerea sporului de condiţii vătămătoare
România 01 Iulie 2025, 13:40

Angajaţii din sistemul bugetar protestează după reducerea sporului de condiţii vătămătoare

În unele județe, salariaţii de la Ministerul Finanţelor, ANAF, Casele de Pensii și Sistemul de Gospodărire a Apelor au...

Angajaţii din sistemul bugetar protestează după reducerea sporului de condiţii vătămătoare
România 01 Iulie 2025, 13:22

Industria turismului critică o eventuală creștere a TVA

O eventuală majorare a TVA-ului în turism, de la 9 la 19%, va avea consecinţe importante asupra întregii...

Industria turismului critică o eventuală creștere a TVA
Furturile din autoturisme sunt în creștere la Râmnicu Vâlcea
România 01 Iulie 2025, 12:50

Furturile din autoturisme sunt în creștere la Râmnicu Vâlcea

Infractorii acționează pe străzile Râmnicului, apelând și la metoda conversației pentru a substrage diferite bunuri de la...

Furturile din autoturisme sunt în creștere la Râmnicu Vâlcea