Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Guvernul, acţionat în instanţă de pensionari

Pensionarii acuză nerespectarea unei legi din 2008, care prevede creşterea punctului de pensie de la 730 la 820 lei.

Guvernul, acţionat în instanţă de pensionari

09 Martie 2010, 19:32

Tot mai mulţi pensionari dau guvernul în judecată. Aceştia sunt nemulţumiţi că nu le creşte punctul de pensie, de la 730, la 820 lei, aşa cum prevede o lege din 2008.

Sindicatul Liber al Pensionarilor din Braşov este cel care a mobilizat pensionarii din judeţ.

Liderul lor, Vasile Zaharescu, spune că a depus la Tribunalul Braşov o listă cu 1200 de semnături, prin care pensionarii cer aplicarea Legii 250/2008.

Aceasta stabileşte valoarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie.

Nemulţumirile pensionarilor au venit o dată cu proiectul legii pensiilor unitare, care prevede ca punctul de pensie să fie majorat în funcţie de creşterea salariului mediu brut, dar şi de rata inflaţiei, iar din 2030, doar în funcţie de inflaţie.

Purtătorul de cuvânt al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor, Viorel Copil, spune că demersul pensionarilor din Braşov este doar unul dintr-un lung şir.

"Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor a hotărât, în urmă cu mai bine de o lună, acţionarea în judecată a guvernului, pentru respectarea legilor 250 şi 218, privind valoarea punctului de pensie, respectiv acordarea punctajelor suplimentare pensionarilor care au lucrat în grupele I şi II de muncă.

"De aceea, fiecare organizaţie judeţeană a noastră a prezentat la tribunal cererile de acţionare în judecată a guvernului. Sunt 32 de organizaţii judeţene, care au făcut acelaşi lucru, inclusiv Municipiul Bucureşti", a declarat Viorel Copil.

Federaţia Pensionarilor are în total 43 filiale. Viorel Copil mai spune că primele termene de judecată au fost fixate la finalul acestei luni, dar că sunt şi judeţe în care cauzele se vor judeca abia în octombrie.

Pensionarii afirmă că, dacă nu vor avea succes în instanţă, sunt pregătiţi să-şi susţină cauza la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Proiectul legii pensiilor, contestat

Proiectul legii pensiilor unitare a fost contestat de sindicate, patronate şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, în cadrul unei dezbateri organizată la Palatul Parlamentului.

Principalele nemulţumiri sunt legate de majorarea vârstei de pensionare şi modul de calcul al punctului de pensie.

Calcularea punctului de pensie în funcţie de inflaţie - aşa cum prevede actualul proiect - înseamnă în timp scăderea puterii de cumpărare.

De aceea, pentru pensionari este foarte important să se respecte actuala lege, care prevede ca punctul de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe economie, iar majorarea să se facă în raport cu acesta.

O altă propunere a sindicatelor se referă la vârsta de pensionare. Aşa cum declara liderul Cartelului Alfa, Bogdan Hossu, compromisul acceptabil ar fi ca aceasta să ajungă, în anul 2030, la 64 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi asta pentru că speranţa de viaţă a românilor este mai mică decât în alte state europene şi de altfel şi condiţiile de muncă din ţara noastră sunt mai dificile.

La ora actuală, femeile se pensionează la 58 ani şi nouă luni, iar bărbaţii, la 63 ani şi nouă luni. Creşterea vârstei, până în 2030, se va face treptat, până se va ajunge la egalizarea vârstelor.

Sindicatele mai cer ca vârsta de pensionare pentru femeile care au avut în îngrijire copii să fie diminuată pentru fiecare copil crescut.

Patronatele cer, ca înainte de elaborarea unui astfel de proiect, să existe politici coerente de ocupare, astfel încât, dacă se acceptă vârsta de pensionare 64 sau 65 de ani, să existe şi certitudinea că aceste persoane nu îşi vor pierde locul de muncă sau vor găsi locuri de muncă, înainte cu un an sau doi ani de pensionare.

Sindicatele din Apărare, Ordine Publică, Siguranţă Naţională şi din Magistratură cer ca angajaţii să nu fie incluşi în această lege, să beneficieze de norme distincte, ca recunoaştere a riscurilor la care se expun, şi a îngrădirilor pe care le au.

De exemplu magistraţii nu au dreptul să mai desfăşoare nicio altă activitate care să le aducă venituri.

Proiectul trebuie aprobat până la finalul acestei sesiuni parlamentare, pentru a putea intra în vigoare în 2011.

Principiul contributivităţii va sta la baza recalculării pensiilor. Astfel vor fi eliminate pensiile speciale, iar recalcularea nu va afecta pensiile mai mici de 3000 lei.

Plata pensiilor, fără probleme în 2010
România 24 Februarie 2010, 17:47

Plata pensiilor, fără probleme în 2010

Ministrul muncii a declarat că nu vor fi probleme cu plata la timp a pensiilor, după ce guvernul alocă în acest an de la...

Plata pensiilor, fără probleme în 2010
Sistemele de pensii din Europa, în prag de colaps?
Documentare 23 Februarie 2010, 13:57

Sistemele de pensii din Europa, în prag de colaps?

Întreaga Europă îşi reformează sistemele de pensii, după ce a constatat că îmbătrânirea populaţiei este principala problemă,...

Sistemele de pensii din Europa, în prag de colaps?
Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
România 21 Martie 2026, 13:26

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat, pentru Radio România Actualități, ce soluții ar fi pentru...

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
România 21 Martie 2026, 13:20

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire

Protestatarii acuză faptul că primăria nu a pregătit satisfăcător această decizie care afectează mii de apartamente din oraș.

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
România 21 Martie 2026, 03:09

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ

Transportatorii spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
România 21 Martie 2026, 02:23

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru

Alexandru Rogobete: în orice sistem de sănătate funcţional paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
România 21 Martie 2026, 00:18

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia

Oamenii reclamă planul de restructurare, care prevede disponibilizări de la 1 aprilie.

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea
România 20 Martie 2026, 23:17

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea

Persoanele cercetate acţionau în apropierea şcolilor, la petreceri sau în apartamente închiriate.

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea

Radio România

A murit Robert Mueller, fost director FBI și investigator al lui Donald Trump

A murit Robert Mueller, fost director FBI și investigator al lui Donald Trump

A murit Robert Mueller, fost director FBI și investigator al lui Donald Trump
Războiul din Iran a provocat unde de șoc în întreaga lume

Războiul din Iran a provocat unde de șoc în întreaga lume

Războiul din Iran a provocat unde de șoc în întreaga lume
HAWAII: Mii de persoane evacuate din cauza inundațiilor

HAWAII: Mii de persoane evacuate din cauza inundațiilor

HAWAII: Mii de persoane evacuate din cauza inundațiilor
Militarii români din Irak au revenit în ţară

Militarii români din Irak au revenit în ţară

Militarii români din Irak au revenit în ţară