Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ioana Ardelean Rusu: Este de datoria noastră să nu uităm de unde am venit, cine suntem și care ne sunt rădăcinile

Ioana Ardeleanu Rusu, o artistă complexă, care-și exprimă creativitatea prin muzică și scris a vorbit în ediția de Paște a Serviciului de noapte, despre proiectele sale cu care își dorește să aducă bucurie și speranță în viața oamenilor.

Ioana Ardelean Rusu: Este de datoria noastră să nu uităm de unde am venit, cine suntem și care ne sunt rădăcinile
Ioana Ardelean Rusu, în studioul Serviciului de noapte cu Maria Țoghină. Foto: Radio România.

Articol de Luminiţa Voinea, 07 Mai 2024, 09:56

Ediția de sărbătoare a Serviciului de noapte a fost despre povești, tradiții și muzică de calitate, într-o zi specială – a doua zi a Sărbătorilor Pascale.

Ioana Ardelean Rusu, o artistă complexă, care-și exprimă creativitatea prin muzică și scris a vorbit despre proiectele sale cu care își dorește să aducă bucurie și speranță în viața oamenilor, pentru că ea crede în puterea pozitivă a artei.

Tânăra artistă interpretează cu precădere, melodii din folclorul transilvănean, dar și din Oltenia sau Bucovina, ducând mai departe tradițiile autentice, atât în țară cât și în străinătate.

“Lucrul cel mai puternic pentru mine, e un fel de crez, este puterea, atât a muzicii, cât și a cuvântului scris, de a genera frumusețe, de a împărtăși frumusețe, de a ne ajuta pe noi cumva să ne arătăm celorlalți și, prin exemplul personal, să deschidem o poartă largă către multe alte povestiri. Tot timpul spun că îmi place să-mi imaginez că duc oamenii într-o călătorie. Este o călătorie în care eu și cântecul suntem pur și simplu niște simpli mediatori. Noi suntem cei care deschidem poarta și înlesnim călătoria. Modul în care fiecare dintre cei care ascultă parcurge această călătorie ține de resorturile fiecăruia, de resorturile intime. O parcurge fiecare în termenii lui. Ajungem acolo unde avem nevoie, unde putem să ajungem în noi. Iar muzica poate să deschidă aceste porți”, a mărturisit artista Ioana Ardelean Rusu.

Legătura de suflet cu Radioul Public

Ioana Ardelean Rusu a povestit cum i-a influențat viața Radioul Public, încă din copilărie, și cum i-a deschis ferestre și oportunități către ceea ce avea să devină: o artistă autentică, sensibilă, care se exprimă atât prin muzică, cât și prin cuvântul scris.

“Aveam un radio pe care părinții mei montaseră un pick-up. Și cumva legătura cu muzica și cu poveștile s-a împământenit prin radio și prin prin pick-up. Toate discurile le am aici cu mine, la București. Sunt înregistrările poveștilor pe care le ascult chiar și acum, împreună cu băiețelul meu, pentru că mi se pare uluitor cum prin cuvânt, interpretare și muzică, un univers atât de bogat poate fi redat copiilor. Eu am fost îndrăgostită de Alice în Țara Minunilor, pe care o știu și acum aproape pe de rost”.

Mai târziu, fiind influențată de bunica sa pe care și-o amintește cântând în copilărie, și apoi de matușa sa, Cornelia Ardelean Archiudean , care deja avea multe spectacole, viața a adus-o din nou alături de Radio, de data aceasta din postura de intepretă de folclor autentic, pe scena Sălii Radio.

“Am cântat de multe ori pe scena Sălii Radio împreună cu orchestra de muzică populară condusă de maestrul Adrian Grigoraș. De fiecare dată m-am simțit acasă, de fiecare dată m-am simțit îngrijită ca artist pentru că acesta este rolul dirijorului și al orchestrei, să te susțină, să ai curajul cu fiecare spectacol și cu fiecare eveniment să faci un pic încă un pas în față, mai aproape de public. Am cântat aici alături de mătușa mea, dar și singură. Am cântat de asemenea, și alături de un alt om și mare artist, care a avut și continuă să aibă un impact important asupra carierei mele și asupra modului în care eu mă raportez la folclor: este vorba de Maria Butaciu, cu care am avut o relație foarte apropiată și extraordinară și am cântat alături de dumneaei aici, de multe ori”.

Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 6/7 mai 2024. Invitată: Ioana Ardelean Rusu

Povesti cu d'Or și “Ocheanul fermecat“

Din dorința de a împărtăși publicului larg trăirile, emoțiile și actul său artistic, Ioana Ardelean Rusu și-a legat numele de un proiect care se numește Povesti cu d'Or.

Început initial ca un mini-concert, proiectul Povesti cu d'Or a evoluat într-o platformă, care pentru Ioana este acasă. Acolo se arată publicului așa cum este ea: autentică și sensibilă.

“A fost prima dată un eveniment, un mini-concert într-o seară friguroasă de decembrie, în care am adus cântece din repertoriul meu și din repertoriul altor artiști pe care eu îi îndrăgesc, cântece minunate din Transilvania, în mare parte, într-o însoțire pe care eu o găsesc întotdeauna tulburătoare și puternică, doar în acompaniament de pian. Povesti cu d'Or a fost o seară inițial, o seară în care am invitat oamenii să asculte cântece pline de dor, să-și amintească despre locuri, oameni, stări, vise. A fost o călătorie. Cam așa îmi imaginez eu toate evenimentele pe care le creez, mai ales acelea care sunt destinate unui public mai restrâns. Îmi place foarte mult și cred mult în ideea de intimitate, un spațiu în care atât tu, ca artist, cât și cel care ascultă, se simte liber, se simte capabil să își dea jos garda și să simtă, să călătorească în el”, a povestit Ioana.

Mai târziu, după pandemie, și după nașterea fiului său, Andrei, Ioana a integrat în acest proiect și o carte pe care a scris-o: "Ocheanul fermecat".

"Povesti cu d'Or e o platformă, e un site, un loc în care eu mă simt acasă, în care vorbesc despre mine, despre proiectele mele, despre ceea ce scriu, mă arăt și acolo. E un loc în care lumea mă poate găsi și poate găsi și cartea “Ocheanul fermecat“ și tot felul de alte informații despre ceea ce fac, mai ales că se anunță o perioadă interesantă și destul de plină de proiecte. Această poveste, “Ocheanul fermecat“, am așezat-o în urechile și în sufletul lui Andrei în multe seri, când el era extrem de mic, după care, la un moment dat, am avut curajul să încep să o pun pe hârtie și m-am întors la Povesti cu d'Or pentru că mi-am dat seama că este nevoie de un spațiu în care să întrunesc toate lucrurile pe care le fac: poveștile scrise, poveștile cântate și proiectele culturale. Și Povesti cu d'Or mi s-a părut ceva care-mi aparține și care mă definește".

Tradiție cu sens, proiectul anului

Ioana Ardelean Rusu anunță pentru a doua parte a anului 2024, un proiect complex organizat de Fundația Progres prin Educație și Povesti cu d'Or.

Acesta va conține un concert cu un concept inedit și o abordare inovativă atât a creațiilor simfonice de inspirație folclorică, cât și a folclorului.

Proiectul are și o parte interactivă, care constă în întâlniri cu elevi în instituțiile de învățământ, pentru prezentarea tradițiilor și a folclorului.

“Vom avea vizite și întâlniri în școli cu elevi din ciclul gimnazial și licee, cărora, împreună cu alți lectori, le vom cânta și le vom povesti despre tradiție, le vom arăta o altă față a tradiției, fără să mergem spre ei cu un mesaj la finalul căruia ei să se simtă constrânși să iubească tradiția sau folclorul, dar le vom crea spațiu de interacțiune. Mesajul pe care vrem să-l transmitem și pe care îl vom transmite de la bun început este că va fi în regulă dacă la finalul întâlnirilor nu o să le placă și dacă în continuare vor fi departe de folclor sau de alte manifestări din spațiul culturii tradiționale. Dar faptul că au putut să interacționeze și că undeva în ei au dat un răspuns autentic, creează sensul. Poate că unora dintre ei o să le placă și pe aceea îi vom câștiga mai aproape. Este de datoria noastră să nu uităm de unde am venit, cine suntem și care ne sunt rădăcinile. Eu cred că în momentul în care vom uita lucrurile acestea, chiar vom fi ca o frunză în vânt”.

Ioana Ardelean Rusu a transmis și un mesaj cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.

“Mesajul pe care îl am în minte și pentru concertul care va avea loc în toamna aceasta, este că moartea reprezintă doar o trecere, o altă etapă spre veșnicie și spre lumină, că de fapt, singura certitudine pe care o avem, iată, vine înconjurată de multă lumină, tocmai datorită faptului că suntem iubiți și că există iubire”.

Directorul ARCUB, Mihaela Păun, vine la Serviciul de noapte
Serviciul de noapte 13 Mai 2024, 07:47

Directorul ARCUB, Mihaela Păun, vine la Serviciul de noapte

Despre efervescența culturală a unui București din ce în ce mai cosmopolit discutăm în ediția de luni noaptea cu directorul...

Directorul ARCUB, Mihaela Păun, vine la Serviciul de noapte
Colegiul Medicilor Stomatologi solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
Serviciul de noapte 09 Mai 2024, 13:31

Colegiul Medicilor Stomatologi solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență

Colegiul Medicilor Stomatologi se alături CMR pentru a solicita Ministerului Sănătății adoptarea unei reglementări...

Colegiul Medicilor Stomatologi solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
Ediție de sărbătoare a Serviciului de noapte
Serviciul de noapte 06 Mai 2024, 09:09

Ediție de sărbătoare a Serviciului de noapte

Ioana Ardelean Rusu este invitata Serviciului de noapte în a doua zi de Paște.

Ediție de sărbătoare a Serviciului de noapte
Bursele JTI pentru Jurnaliști lansează ediția 2024-2025
Serviciul de noapte 03 Mai 2024, 16:19

Bursele JTI pentru Jurnaliști lansează ediția 2024-2025

Programul Bursele JTI pentru Jurnaliști este destinat tuturor ziariștilor care doresc să-și consolideze experiența...

Bursele JTI pentru Jurnaliști lansează ediția 2024-2025
Unele cercetări sociologice "sunt folosite masiv pentru a induce în eroare cetățenii". De unde ne informăm în campaniile electorale?
Serviciul de noapte 01 Mai 2024, 15:32

Unele cercetări sociologice "sunt folosite masiv pentru a induce în eroare cetățenii". De unde ne informăm în campaniile electorale?

Intrăm într-o perioadă în care este ușor să cădem victime pericolelor extremismului, manipulării și a cercetărilor...

Unele cercetări sociologice "sunt folosite masiv pentru a induce în eroare cetățenii". De unde ne informăm în campaniile electorale?
10.000 de alergători așteptați la HALF MARATHON în București
Serviciul de noapte 01 Mai 2024, 15:24

10.000 de alergători așteptați la HALF MARATHON în București

Evenimentul reunește mai multe curse de alergare, 21 km, ștafetă (3 x 6,5 km + 7 km + 7,6 km), 10 km, și 2,5 km.

10.000 de alergători așteptați la HALF MARATHON în București
Remus Pricopie: Prin neprezentarea tinerilor la vot sunt încurajate partidele extremiste
Serviciul de noapte 30 Aprilie 2024, 08:26

Remus Pricopie: Prin neprezentarea tinerilor la vot sunt încurajate partidele extremiste

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, atrage atenţia că informaţiile trebuie luate din surse sigure şi verificate.

Remus Pricopie: Prin neprezentarea tinerilor la vot sunt încurajate partidele extremiste
Grivița 53 mai are nevoie de încă 500.000 euro
Serviciul de noapte 29 Aprilie 2024, 18:14

Grivița 53 mai are nevoie de încă 500.000 euro

Grivița 53 mai are nevoie de încă 500.000 euro pentru ca în 31 decembrie 2024 să fie un spațiu funcțional, adică 9433 de...

Grivița 53 mai are nevoie de încă 500.000 euro