Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Declaraţie a prim-ministrului Georgiei

Declaraţie a prim-ministrului Georgiei, Mamuka Bakhtadze, cu ocazia întâlnirii cu premierul Viorica Dăncilă .

Declaraţie a prim-ministrului Georgiei

Articol de Radu Dobriţoiu, 15 Aprilie 2019, 20:15

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă prim ministru, pentru aceste cuvinte călduroase şi mă bucur că sunt în România. Aceasta este prima mea vizită oficială ca prim ministru. România este o ţară foarte importantă pentru noi, noi avem o relaţie specială cu poporul român, prietenia dintre popoarele Georgiei şi României are deja secole şi vizita de astăzi pentru mine este foarte importantă, pentru că deja sărbătorim 300 de ani de prietenie între ţările noastre. Este clar că atunci când vorbim despre prietenia dintre popoarele noastre, nu putem să nu vorbim despre Antim Ivireanul, Vahtang al VI-lea şi Constantin Brâncoveanu, contribuţia lor este de nepreţuit în relaţia Georgia-România şi eu sunt convins că ceea ce au început strămoşii noştri o să continuăm şi noi şi avem nişte interese comune cu România, bineînţeles, suntem şi o ţară cu o cultură foarte veche şi suntem ţări care sunt conectate şi geografic, avem acces la Marea Neagră, care ne dă o oportunitate unică să jucăm un rol important ca şi în dezvoltarea relaţiilor noastre bilaterale, şi a relaţiilor regionale. Astăzi, este foarte importantă securitatea Mării Negre şi acest lucru este un mesaj pe care am încercat să îl transmite partenerilor noştri din Vest, că fără securitatea Mării Negre, este imposibil să vorbim despre securitatea regiunii. Acest context devine şi mai actual şi mai relevant şi noi suntem foarte bucuroşi că a fost luată decizia de către NATO la întâlnirea miniştrilor, care are un obiectiv, ca NATO să fie mai implicată în securitatea regiunii. Şi aş vrea să mulţumesc reprezentanţilor României pentru că ne-aţi susţinut foarte clar tot timpul. Aş vrea să spun că relaţia noastră are un nivel destul de mare, dar este important să intensificăm relaţiile economice şi mai mult în viitor, să avem relaţiile economice bilaterale mai intense, pentru că avem potenţial destul de mare neexploatat în regiunea Mării Negre. Este foarte important că am avut o întâlnire în 4 martie între miniştrii afacerilor externe ai României, Turkmenistanului, Georgiei şi Azerbaidjanului.

Şi am avut o iniţiativă de coridor de transport, pentru că pentru mine este foarte important, pentru că şi eu am fost, am lucrat în domeniul transporturilor în Georgia, în domeniul căilor ferate şi această iniţiativă devine foarte importantă pentru mine. Bineînţeles că relaţia dintre Portul Constanţa şi porturile Georgiei este foarte importantă. O să se creeze nişte oportunităţi de colaborare foarte importante. Noi avem şi diferite proiecte de inovaţie, iniţiative şi vrem să fie securitatea energetică şi mai puternică. Bineînţeles că luând tot ce am spus în considerare, susţinem foarte deschis colaborarea noastră şi credem că o să avem nişte dimensiuni noi în viitor şi credem că relaţia noastră este strategică, relaţia între Georgia şi România este strategică pentru România şi pentru Georgia. Parteneriatul Estic este un concept şi o idee pe care ar trebui să o menţinem şi în viitor şi toţi sunt de acord că am avut un progres destul de mare, dar cu eforturi comune, credem că este necesar să avem şi dinamica nouă, să depunem şi mai multe eforturi în relaţiile noastre. Georgia bineînţeles că implementează în continuare cu succes Acordul de asociere cu UE şi bineînţeles că noi vrem să devină integrarea Georgiei în UE şi mai strânsă, şi mai apropiată cu UE şi din cauza asta am prezentat şi o hartă a procesului, un road map, la Bruxelles, unde suntem convinşi că România o să ne susţină în continuare şi vrem să vă mulţumim că tot timpul aţi susţinut integritatea teritorială a Georgiei şi am discutat şi provocări foarte dureroase pe care le avem în Georgia, că Federaţia Rusă are 20% din teritoriile Georgiei anexate şi avem situaţia catastrofică, putem să spunem, catastrofa umanitară în teritoriile ocupate de către Federaţia Rusă.

Mamuka Bakhtadze la RRA: ...catastrofă umanitară acolo, în teritoriile ocupate de către Federaţia Rusă. Şi avem şi acolo nişte /propuneri/ paşnice în acest această direcţie cu partenerii noştri şi vrem să evităm in viitor anumite evenimente. Bineînţeles că Federaţia Rusă nu face ce a promis şi /bineînţeles/ că armata Rusiei rămâne pe teritoriul Georgiei, din păcate.
Din nou, vrem să mulţumim societăţii internaţionale pentru susţinere şi aş vrea să mulţumesc Guvernului României mai ales, în particular, că în misiunea de monitorizare a Uniunii Europene România are cea mai mare contribuţie.
Doamna prim-ministru, aş vrea să vă mulţumesc din nou încă o dată că ne-aţi primit foarte călduros şi sunt convins că această vizită şi această întâlnire or să ne dea oportunitatea să devină... să intensificăm şi în alte dimensiuni, şi alte sectoare. Vă mulţumesc din nou.
Transcriere RADOR

Bucureşti discuţii despre situaţia unor companii declarate ilegal înfiinţate

În CGMB, discuţii despre situaţia juridică a unor companii declarate ilegal înfiinţate

Primarul general, Gabriela Firea, i-a invitat, astăzi, pe liderii celor cinci grupuri politice din cadrul Consiliului General al Bucureştiului la o reuniune de lucru pentru discuţii despre situaţia juridică a patru dintre cele 22 de companii care au fost declarate ca fiind înfiinţate ilegal în noiembrie anul trecut. Primarul general le-a cerut consilierilor municipali să reconfirme înfiinţarea acestor companii prin două treimi din voturile lor, pentru a intra în legalitate. Gabriela Firea a afirmat că aceste companii municipale lucrează în folosul cetăţenilor, prestând servicii de calitate mai bună la tarife mai mici.
Gabriela Firea la RRA: Patru dintre companii, ecoigienizarea şi iluminatul public; de asemenea, cred că nu trebuie să mai mai explicăm de ce avem nevoie de o companie de parking, pentru că avem un deficit foarte mare de parcări în Bucureşti şi de asemenea compania municipală privind consolidarea clădirilor cu risc seismic. Cred că putem ajunge la un acord, la o înţelegere, să salvăm dacă nu toate, măcar partea cea mai importantă din aceste companii şi să mergem mai departe, să dovedim că putem să oferim cetăţenilor servicii de bună calitate la preţuri corecte.
Realizator RRA: Liderii gruprurilor de consilieri ai opoziţiei din partea PNL şi USR au declarat că nu vor vota pentru confirmarea companiilor municipale declarate ilegale de către Curtea de Apel Bucureşti. Liderul grupului PNL, Cristian Olteanu, a spus că această dezbatere ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu doi ani.
Cristian Olteanu: Noi credem foarte clar că orice schimbare în cadrul modelului de conducere administrativă a oraşului trebuie să aibă loc după o dezbatere, după discuţii cu toate forţele politice care reprezintă întregul oraş în acest consiliu general. Nu a avut loc, de aceea noi am votat împotrivă, pentru că nu puteam să votăm la pachet 19 societăţi. Nu putem fi de acord în mod garantat, sigur cu ideea de a confirma. Nu avem ce să confirmăm, din moment ce instanţa a spus foarte clar că acele proiecte de hotărâre au fost adoptate ilegal.

Transcriere RADOR.

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
România 19 Aprilie 2024, 20:34

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate

Liderii PSD și PNL au declarat că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spațiul public privind...

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
România 19 Aprilie 2024, 19:15

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot

Într-o conferinţă susţinută acum două zile la Constanţa, preotul, cunoscut pentru actele de caritate, spunea că şi fetele ar...

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
România 19 Aprilie 2024, 18:50

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova

Interzicerea de la difuzare în cinematografele publice din ţara noastră a două filme ruseşti a generat acest schimb de replici.

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
România 19 Aprilie 2024, 18:31

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele

Ministerul Sănătăţii a publicat recent instrucţiunile privind modalitate de gestionare a acestor deşeuri periculoase, precum...

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
Încă trei avioane F-16,  la Câmpia Turzii
România 19 Aprilie 2024, 18:04

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii

Cele trei aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia au aterizat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii
Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente
România 19 Aprilie 2024, 16:49

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente

Magazinele îşi invită clienţii să doneze alimente neperisabile pentru copiii din centrele de zi şi de plasament, pentru...

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente
Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
România 19 Aprilie 2024, 15:43

Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei

Săptămâna viitoare va înscrie la Biroul Electoral şi lista pentru Consiliul General, pentru că aşteaptă eventuale negocieri...

Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată
România 19 Aprilie 2024, 14:46

Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată

Reparaţiile sunt parte a proiectului "Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a staţiunii Băile...

Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată