Creştinii egipteni se tem de Frăţia Musulmană

Guvernul ascunde numărul real de creştini, susţine o activistă şi jurnalistă creştină care a acceptat să vorbească doar sub acoperirea anonimatului.

Ea spune că mulţi creştini sunt îngrijoraţi pentru viitor: "Aici, atunci când deschizi uşa, oricărui partid, oricărei organizaţii, inclusiv Frăţiei Musulmane, există pericolul ca ei să preia controlul şi totul va fi diferit. Pentru că ei au o ideologie anume, ca musulmani suniţi sunt împotriva musulmanilor şiiţi şi nu agreează deloc evreii şi creştinii. şi îi vor trata ca atare”.

Asta nu înseamnă că egiptenii creştini nu sprijină protestele, dimpotrivă mulţi sunt pe străzi demonstrând pentru că suferă din aceleaşi motive ca majoritatea.

"Trăim aceeaşi viaţă, mâncăm aceeaşi mâncare, avem aceleaşi obiceiuri, toţi bem ceai după-amiaza, ne vizităm de sărbători, înainte aveam o relaţie foarte bună” povesteşte ea.

La întrebarea de ce s-au schimbat lucrurile, de ce nu mai este armonie între creştini şi musulmani, jurnalista îmi răspunde că de vină a fost şi "otrava vărsată în mass media, de ambele părţi e drept”.

Ea susţine că guvernul groaznic a profitat şi a marşat pe aceste diviziuni şi că i-a făcut să creadă pe creştini şi musulmani că sunt duşmani, ca să îi controleze mai bine.

Creştinii si musulmanii se roagă împreună în piaţa Libertăţii

Acum, demonstraţiile par să fi adus din nou înţelegere inter-religioasă spune jurnalista creştină, dar teama rămâne.

"Creştinii si musulmanii se roagă împreună în piaţa Libertăţii, şi se protejează unii pe ceilalţi, ăsta e un mesaj pentru guvern: ştim că aţi încercat să ne faceţi să ne duşmănim, e un lucru bun dar mă tem să nu apară o guvernare religioasă care să schimbe toate astea, pentru că va fi un iad ca oriunde există regimuri islamice radicale” explică ea temerile creştinilor.

Mohamad Mostafa, jurnalist, susţine că protestele creştinilor, după atacurile împotriva lor de anul trecut, au fost de fapt impulsul actualelor demonstraţii.

"Ceilalţi egipteni, când i-au văzut pe creştini în stradă reproşând guvernului că nu îi protejează de islamiştii radicali, au înţeles că este posibil să ieşi public să ceri socoteală guvernului” spune el.

Jurnalista creştină nu exclude ideea lui Mostafa, dar consideră că scânteia care a aprins protestele, de altfel justificate spune ea, are surse dubioase din chiar interiorul regimului.

"Demonstraţiile din Tahrir par să fi fost încurajate de cineva, protestatarii sunt idealişti sinceri, şi îi admir, dar ei au fost manipulaţi” consideră ea. Jurnalista creştină povesteşte că au fost o serie de evenimente înainte de 25 ianuarie, când au început protestele, evenimente care nu au fost luate în seamă în Occident: "de exemplu, cu doar 2 zile înainte de 25 ianuarie, brusc au fost eliberaţi din închisori, în toată ţara, o grămadă de oameni, inclusiv unii arestaţi pentru islamism radical, o parte chiar au dat interviuri despre eliberarea lor iar presa locală a marcat evenimentul” povesteşte femeia.

Creştinii nu au un lider politic

Dacă Frăţia Musulmană, de exemplu, este foarte bine organizată, creştinii nu au un lider politic anume.

E drept există liderul spiritual al creştinilor de rit copt dar jurnalista spune că creştinii egipteni nu cred într-un lider anume.

E consideră că ar fi periculos ca egiptenii să se organizeze în funcţie de religie.

"Avem creştini în partidele politice de toate felurile, avem şi miniştri, dar ei nu reprezintă interesele creştinilor, iar mulţi oameni îi dispreţuiesc, poate familia Sawiri se apropie de ce înseamnă a avea un lider recunoscut, mai ales Naghib Sawiri, un bogat om de afaceri care, prin fundaţii, face multe pentru creştini din punct de vedere social” explică ea.

Jurnalista spune că nu ar vrea să ajungă în situaţia de a alege la scrutinul parlamentar între partide creştine şi partide islamice şi a insistat că Egiptul are nevoie de secularism în politică.

Ea avertizează Europa creştină să fie foarte atentă la ce se întâmplă în Egipt şi să nu creadă discursul în aparenţă moderat al Frăţiei Musulmane.

Jurnalista consideră că europenii creştini ar trebui să dea un semnal că nu au uitat de creştinii egipteni, că aceştia nu sunt singuri şi că la nevoie vor fi ajutaţi, exact aşa cum musulmanii se ajută între ei.