Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: TOPUL NOSTRU ... MUZICA VOASTRĂ Duminică, 22 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Liliana Nicolae

20 Noiembrie 2013
Vizualizari: 2088
Comentează add

"Sunt şocat de averile unor magistraţi" a declarat ministrul justiţiei din Republica Moldova, Oleg Efrim, într-un interviu în exclusivitate pentru RRA.

Corupţia din R. Moldova, "piedică în calea aderării la UE" Corupţia din R. Moldova, "piedică în calea aderării la UE" - Conține audio

liliana-nicolae

Ministrul justiţiei din Republica Moldova, Oleg Efrim. Foto: youtube.com

Ministrul justiţiei din Republica Moldova, Oleg Efrim s-a declarat "şocat de averile unor magistraţi".

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi, Oleg Efrim spune că una dintre problemele grave ale Republicii Moldova pe calea integrării în Uniunea Europeană este corupţia.

El susţine că până acum a existat o singură sentinţă de condamnare a unor înalţi funcţionari pentru fapte de corupţie, dar că lucrurile încep să se schimbe în bine.

"În toată istoria ei, de când Republica Moldova e stat independent, până nu demult, am avut un singur caz în care un judecător a fost condamnat pentru fapte de corupţie. În 1996.

"Lucrurile încep, însă, să se schimbe. În ultima perioadă, am avut doi judecători prinşi în flagrant, care se află acum în arest preventiv. Mă bucur că centrul naţional anticorupţie a depăşit un prag psihologic şi a pus cătuşele unor judecători. Dar nu mă bucur că avem corupţi” a declarat Oleg Efrim.

Audio: Interviu cu ministrul justiţiei din Republica Moldova, Oleg Efrim (integral)

Ultimul barometru de opinie arată că 64 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova consideră corupţia ca fiind principala problemă a ţării lor şi că fenomenul afectează - în cea mai mare parte – instituţiile statului.

În Republica Moldova există 20 de instituţii care se ocupă de lupta împotriva corupţiei, însă fenomenul pare să fie mai fierbinte tocmai în interiorul acestora.

Potrivit Transparency International, justiţia şi poliţia sunt considerate instituţiile cele mai corupte în Republica Moldova, ele fiind urmate de parlament şi de partidele politice.

Republica Moldova urmează să parafeze la summitul din capitala Lituaniei, Vilnius, pe 28 - 29 noiembrie, acordul de asociere şi cel de liber schimb cu Uniunea Europeană.

Acordul de asociere include zona de liber schimb şi liberalizarea regimului de vize.

De-altfel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat recent, că Republica Moldova îndeplineşte condiţiile pentru ridicarea viyelor şi că va propune ridicarea acestora la summitul de la sfârşitul lunii.


Etichete Republica MoldovaOleg Efrimcorupţieaderareintegrarecondamnarejustiţiepoliţieacord

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live