Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Conflictele religioase - în creştere în lume

Ostilităţile motivate religios au crescut în ultimii 7 ani la nivel global, arată un studiu american. România este printre ţările în care violenţele religioase sunt în scădere.

Articol de Remus Rădulescu, 16 Ianuarie 2014, 11:09

O treime din ţările lumii (33%) s-au confruntat cu un grad ridicat de ostilităţi religioase în 2012, în creştere faţă de ultimii ani: 2011 (29%) şi 2007 (20%).

Situaţia este în creştere în toate regiunile lumii cu excepţia Americilor. Cea mai mare creştere este prezentă în orientul Mijlociu şi nordul Africii, unde se resimt încă efectele schimbărilor politice din 2010-2011, cunoscute sub numele "Primăvara arabă".

Institutul american de cercetări Pew Research Center a studiat evoluţia conflictelor religioase în 198 de ţări între anii 2007 şi 2012 luând în considerare două aspecte: ostilităţile sociale cu privire la religie (conflicte armate sau terorism, violenţe sectare, hărţuială pentru purtarea unor haine sau altor simboluri religioase) şi restricţiile guvernamentale cu privire la religie (măsuri de interzicere a anumitor confesiuni,a convertirilor, tratament preferenţial pentru anumite grupuri religioase).

Dacă în ceea ce priveşte măsurile guvernamentale, situaţia este în stagnare, ostilităţile sociale cu motivaţie religioasă au crescut din 2007 pînă în 2012. Între cele 25 de ţări cele mai populate din lume, Egipt, Indonezia, Rusia, Pakistan şi Birmania s-au confruntat cu cele mai multe conflicte religioase.

România este inclusă de studiul american între ţările care au înregistrat o scăderea a violenţelor religioase, alături de Coasta de Fildeş, Serbia, Etiopia şi Cipru.

Cele 198 de ţări luate în considerare de studiul Pew Research Center reprezintă 99,5% din populaţia lumii. Studiul nu cuprinde, însă, şi Coreea de Nord, al cărei guvern este "cel mai restrictiv din lume în ceea ce priveşte religia", subliniază Centru de cercetări Pew în raportul său publicat la 14 ianuarie 2014.

Studiul nu acoperă şi anul 2013, când violenţele îndreptate împotriva creştinilor au crescut în mod îngrijorător. O asociaţie creştină americană, Open Doors, a întocmit un raport din care reiese că numărul creştinilor ucişi în 2013 (2123 de cazuri), s-a dublat faţă de 2012 (1201 crime), iar în Siria s-au înregistrat mai multe cazuri decât totalul mondial din 2012.

Conform studiului Open Doors, care se bazează doar pe cazurile relatate de presă, cele mai periculoase ţări pentru creştini sunt Coreea de Nord, Somalia, Siria, Irak şi Afganistan.

Structura confesională a populaţiei României
Lumina credinţei 08 Iulie 2013, 14:42

Structura confesională a populaţiei României

Structura confesională a României conform datelor definitive ale recensământului din 2011 este aproximativ aceeaşi cu cea...

Structura confesională a populaţiei României
Papa Francisc în România
Lumina credinţei 27 Martie 2019, 11:26

Papa Francisc în România

În perioada 31 mai-2 iunie 2019, papa Francisc va face o vizită pastorală şi ecumenică în România.

Papa Francisc în România
Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 26 Noiembrie 2018, 11:25

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult

Catedrala Naţională din Bucureşti a fost sfinţită duminică, 25 noiembrie 2018, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi...

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 22 Noiembrie 2018, 08:13

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel al BOR vor sfinți duminică, 25 noiembrie, altarul noii Catedrale...

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018
Sfânta Marie Mare
Lumina credinţei 15 August 2018, 00:16

Sfânta Marie Mare

Creştinii sărbătoresc la 15 august Adormirea Maicii Domnului, zi care poartă numele popular de Sfântă Mărie Mare.

Sfânta Marie Mare
Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Lumina credinţei 14 August 2018, 23:44

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită

Coroana reconstituită în ateliere din București a fost adusă la Mănăstirea Putna în ajunul hramului Mănăstirii, Adormirea...

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Lumina credinţei 17 Mai 2018, 08:18

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor

La 40 de zile după Paşti este sărbătorită Înălţarea Domnului la cer de pe Muntele Măslinilor. În România, Joia Înălţării este...

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România
Lumina credinţei 27 Martie 2018, 08:02

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România

În Catedrala Patriarhială din București va fi oficiat un Te Deum în cinstea membrilor Sfatului ţării care au votat Unirea...

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România