Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Comisioanele la plata cu cardul, "o înţelegere între bănci"

Preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu declară că ar fi mulţumit dacă pe segmentul tranzacţiilor bancare cu cardul comisioanele percepute "ar scădea la 0,3%".

Comisioanele la plata cu cardul, "o înţelegere între bănci"

Articol de Ionuţ Iamandi, 23 Iunie 2013, 15:21

Preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu a afirmat la Realitatea TV că ar fi mulţumit dacă pe segmentul tranzacţiilor bancare cu cardul comisioanele percepute "ar scădea în jurul a 0,3%, faţă de 1,2%, cât sunt în prezent".

"Dacă ne uităm doar la problema comisioanelor la carduri, aici e prin definiţie o înţelegere între bănci, nu avem niciun dubiu.

"Aşa se stabilesc aceste comisioane, se strâng cei care folosesc Visa sau Mastercard şi discută despre cât să fie comisionul.

"Întrebarea este dacă această înţelegere e una ilegală sau nu", a spus Bogdan Chiriţoiu la postul menţionat.

La fiecare plata cu cardul în magazine se percepe un comision, pe care comerciantul îl achită băncilor.

De regulă, în România clientul nu plăteşte comision la plata cu cardul, dar comerciantul poate include costul acestuia în preţul produselor.

Doi ani de investigaţie

Consiliul Concurenţei a declanşat în 2011 o investigaţie privind felul în care este stabilit comisionul bancar la plata prin POS.

Un raport cu rezultatele investigaţiei a fost publicat pe siteul Consiliului Concurenţei.

În cadrul "investigaţiei sectoriale" au fost solicitate informaţii de la 28 bănci membre Visa/MasterCard, 22 agenţi economici cu obiect de activitate în diverse domenii (hipermarketuri, agenţii de turism, restaurante), organizaţiile Visa Europe şi MasterCard.

Potrivit Agerpres, comisionul interbancar din România în sistemele VISA şi MasterCard este de 1%, respectiv, 1,2%, în timp ce în ţări precum Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).

Comisioanele interbancare sunt plăţile realizate între băncile acceptante şi băncile emitente pentru tranzacţiile care presupun utilizarea cardurilor de plată. În cazul tranzacţiilor la POS, comisionul interbancar este plătit de banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) către banca emitentă a cardului şi este suportat de către comerciant şi, indirect, de către consumatori.

Analiza profitabilităţii efectuată de Consiliul Concurenţei arată că rata medie a profitului înregistrată în activitatea de emitere de carduri, în perioada 2009-2011, a fost între 62,1% şi 101,1%, pentru jumătate din băncile intervievate.

Totodată, studiul relevă că veniturile încasate de băncile emitente din comisioanele interbancare reprezintă între 8,1% şi 11,2% din totalul veniturilor din activitatea de emitere carduri, mai scrie Agerpres.

Utilităţile nu mai pot fi plătite cu cardul

Recent, mai mulţi furnizori de utilităţi au desfiinţat posibilitatea plăţii cu cardul în punctele lor de încasare a facturilor.

Astfel, în Bucureşti, distribuitorii de gaze şi curent au desfiinţat casieriile cu POS, aşa încât clienţii nu mai pot plăti facturile cu cardul.

Furnizorii nu au formulat vreo observaţie privind plata comisionului către bănci la încasarea facturilor prin POS, menţionând în schimb că au dezvoltat mai multe variante alternative de plată.

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primele trei luni din acest an
Economie 26 Aprilie 2024, 17:28

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primele trei luni din acest an

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an.

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primele trei luni din acest an
România, printre cele mai mici preţuri la gaze naturale și energie electrică pentru consumatorii casnici din UE
Economie 26 Aprilie 2024, 17:22

România, printre cele mai mici preţuri la gaze naturale și energie electrică pentru consumatorii casnici din UE

Ungaria, Croaţia şi România au avut cele mai mici preţuri la gaze naturale pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană...

România, printre cele mai mici preţuri la gaze naturale și energie electrică pentru consumatorii casnici din UE
Suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în economie
Economie 25 Aprilie 2024, 21:02

Suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în economie

Reprezentanţi ai mediului de afaceri susţin că suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în...

Suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în economie
Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Economie 24 Aprilie 2024, 14:34

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită

Băncile sunt obligate să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari...

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
Economie 24 Aprilie 2024, 12:34

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei

Potrivit BNR este o majorare cu peste 11% față de luna martie a anului trecut.

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
Economie 23 Aprilie 2024, 21:10

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi

7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise...

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
Economie 23 Aprilie 2024, 17:54

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi, despre importanţa educaţiei financiare în societatea românească.

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
Economie 23 Aprilie 2024, 09:30

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"

Programul este dedicat companiilor antreprenoriale româneşti.

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"