Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Comisia Europeană: Fondul european pentru investiții strategice, prelungit

Fondul european pentru investiții strategice se prelungește, după succesul din primul an, anunţă Comisia Europeană.

Comisia Europeană: Fondul european pentru investiții strategice, prelungit

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 03 Iunie 2016, 09:07

Fondul european pentru investiții strategice se prelungește, după succesul din primul an – anunţă Comisia Europeană.

Sunt optsprezece luni de la lansarea de către președintele Comsiei Europene, Jean-Claude Juncker, a Planului de investiții pentru Europa, cunoscut şi sub numele de „planul Juncker”, și un an de la crearea Fondului european pentru investiții strategice.

Planul Juncker a apărut după ce nivelul investiţiilor a scăzut, în timpul crizei.

AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.

În pofida lichidităţilor din piaţă, investiţiile private erau insuficiente, iar cele publice limitate din cauza constrângerilor bugetelor de austeritate ale statelor membre.

La scurt timp de la preluarea conducerii Comisiei, Jean-Claude Juncker a venit cu acest proiect: relansarea investiţiilor, atât publice, cât şi private, cu scopul de a impulsiona creşterea economică.

Au fost puse la bătaie peste 300 de miliarde de euro, care să fie atrase până în 2018.

Un Fond european pentru investiţii strategice a fost creat pentru a susţine proiecte mai riscante, finanţate de Banca Europeană de Investiţii.

Acum, odată cu evaluarea rezultatelor, a fost lansat oficial un alt element al planului de investiții, Portalul european pentru proiecte de investiții – prescurtat PEPI - o platformă online care reunește promotori europeni de proiecte și investitori din Uniune și din afara ei. Ascultaţi spotul de prezetare:

„Doriţi să obţineţi vizibilitate şi investiţii pentru programul dvs. european? Portalul pentru proiecte de investiţii vă poate ajuta. Este un portal web care le oferă iniţiatorilor de proiect o conexiune cu investitorii şi-i ajută să obţină finanţările necesare. Vizitaţi chiar astăzi portalul, pentru a trimite proiectul. Portalul european pentru proiecte de investiţii PEPI susţine proiecte care au nevoie de investiţii ca să prindă viaţă.”

VIDEO: Portalul european pentru proiecte de investiții PEPI. Sursa: ec.europa.eu/eipp.

Până în prezent, Banca Europeană de Investiții a aprobat 64 de proiecte, în valoare de 9,3 miliarde de euro.

Fondul european de investiții a avizat peste 185 de acorduri de finanțare, de 3,5 miliarde de euro în total, pentru aproape 150 de mii de IMM-uri.

Împreună, aceste operațiuni au loc în 26 de state membre și se estimează că vor atrage investiții totale de peste 100 de miliarde de euro.

Din păcate, România nu are, până acum, niciun proiect în acest program.