Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Codurile juridice întră în vigoare în variantă nemodificată

Aproximativ 400 de persoane care execută pedepse în închisori ar putea beneficia de prevederile legii penale mai permisive după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Codurile juridice întră în vigoare în variantă nemodificată

Articol de Radiojurnal, 31 Ianuarie 2014, 18:30

Un număr de aproximativ 400 de persoane care execută pedepse în închisorile din întreaga ţară ar putea beneficia de prevederile legii penale mai permisive după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală.

În acest cazuri, numai instanţa poate decide însă eliberarea lor.

Noua legislaţie penală este mai permisivă pentru că pedepsele pentru unele infracţiuni au fost reduse în mod considerabil.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat că au fost organizate comisii care au evaluat dosarele deţinuţilor care se află în situaţia în care pedepsele aplicate depăşesc maximumul special prevăzut de noua legislaţie pentru infracţiunea respectivă.

Cele două coduri, penal şi de procedură penală, intră în vigoare de mâine, în varianta nemodificată, în pofida apelurilor repetate ale preşedintelui Traian Băsescu, pentru schimbarea unor prevederi înainte de termenul de 1 februarie.

Preşedintele s-a referit la articolul 140, care stabileşte condiţiile în care pot fi interceptate comunicaţiile suspecţilor.

Articolul 140 "rămâne neschimbat"

Ministrul justiţiei a anunţat azi, după discuţiile cu premierul Victor Ponta, că articolul respectiv rămâne neschimbat, dar că la propunerea CSM, guvernul va analiza în şedinţa de săptămâna viitoare un pachet legislativ care să lămurească neclarităţile din domeniul penal.

Ministerul Justiţiei va publica pe site, în cursul zilei de astăzi, care vor fi modificările referitoare la noile coduri, anunţă primul-ministru Victor Ponta în urma discuţiei cu ministrul de resort, Robert Cazanciuc.

Cei doi au convenit ca miercuri, în şedinţa de guvern, ministrul justiţiei să vină cu un pachet de acte normative.

Ministrul justiţiei a susţinut că ceea ce va transmite guvernului sunt în mare parte propuneri venite de la CSM.

Abrogare a articolului privind îngrădirea libertăţii presei

El a spus că aceste modificări nu pot viza şi articolul 140, din noul Cod de procedură penală, la care a făcut referire Traian Băsescu şi care vizează procedura şi condiţiile de emitere a mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice.

"Acel articol nu este vizat de propunerile formulate ieri de CSM. Tot sunt câteva chestiuni care trebuie corelate şi cu siguranţă pe veţi regăsi în propuneri şi probabil vor fi şi adoptate, pentru a nu exista, să spunem, interpretări diferite.

"Cei care au lucrat la coduri şi aţi văzut din aceste declaraţii, spun că nu este nevoie, că aşa cum a fost redactat ansamblul actului normativ, lucrurile sunt destul de clare şi pot fi făcute şi interceptări", a spus Robert Cazanciuc.

Premierul Victor Ponta a precizat că propunerile ministrului justiţiei vor face referire la articolul 305 din noul Cod de procedură penală, care prevede folosirea interceptărilor în etapa urmăririi penale.

"Mandatele de ascultare pe siguranţă naţională nu s-au modificat în niciun fel în baza codurilor actuale, care intră în vigoare mâine, există şi s-a introdus acea prevedere de a face interceptările după ce se începe urmărirea penală, adică exact cum a dispus Curtea Constituţională într-o decizie din 2009, există o propunere de text pe care eu o consider de natură să rezolve interpretarea diferită, ca să se poată începe urmărirea penală faţă de fapte şi nu faţă de persoane, o să vedeţi propunerea astăzi afişată pe site şi în măsura în care nu există niciun fel de alte obiecţii, miercuri o adoptăm", a spus Victor Ponta.

El afirmă că referitor la noul Cod penal, există deja un proiect în parlament de abrogare a articolului privind îngrădirea libertăţii presei şi că va fi votat cel mai probabil marţi, în Senat.

"Practici unitare"

Şefa procurorilor anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, declară că noua legislaţie în domeniul penal trebuie să fie clară, previzibilă şi fără posibilităţi de interpretare, inclusiv prevederile care se referă la proceduri şi norme de aplicare.

Codruţa Kövesi a declarat la o dezbatere la Radio România Actualităţi că până la clarificările pe care le va aduce guvernul, procurorii DNA vor aplica dispoziţiile codului aşa cum vor intra în vigoare de mâine, dar că în departament au fost luate măsuri pentru ca practicile să fie unitare.

"La nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie am făcut o notă de interpretare a unor dispoziţii care sunt contradictorii sau care sunt neclare pentru a ne asigura că toţi procurorii DNA vor aplica legea în mod unitar, însă nu ştiu dacă la celelalte parchete sau la instanţele de judecată s-a făcut acest lucru şi dacă există o unanimitate de interpretare a noilor dispoziţii.

"Cel puţin pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă aceste modificări nu vor fi făcute noi vom aplica dispoziţiile noului Cod de procedură penală şi ne vom asigura că toţi procurorii vor aplica dispoziţiile în acelaşi fel, sigur, cu riscurile care există la instanţe sau la celelalte unităţi de parchet unde nu ştim dacă s-au luat asemenea măsuri", spune Laura Codruţa Kövesi.

Complexul Energetic Hunedoara face o nouă tranşă de angajări
România 26 Aprilie 2024, 14:39

Complexul Energetic Hunedoara face o nouă tranşă de angajări

Interesul pentru posturile scoase la concurs este foarte mare.

Complexul Energetic Hunedoara face o nouă tranşă de angajări
Medicii ar putea presta servicii private „și în spitalele publice în care lucrează”
România 26 Aprilie 2024, 14:34

Medicii ar putea presta servicii private „și în spitalele publice în care lucrează”

Ministrul sănătății declară că doctorii şi pacienţii „nu vor fi îngrădiţi să acceseze sistemul public sau privat”.

Medicii ar putea presta servicii private „și în spitalele publice în care lucrează”
Proiectul aeroportului de la Galati „a fost deblocat”
România 26 Aprilie 2024, 14:28

Proiectul aeroportului de la Galati „a fost deblocat”

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru...

Proiectul aeroportului de la Galati „a fost deblocat”
Sărbătoarea bujorului, Floarea Naţională a României, la Zau de Câmpie, județul Mureș
România 26 Aprilie 2024, 14:16

Sărbătoarea bujorului, Floarea Naţională a României, la Zau de Câmpie, județul Mureș

Prima ediţie a Festivalului Bujorului va avea loc în acest week-end, la Castelul Ugron din Zau de Câmpie, judeţul Mureş....

Sărbătoarea bujorului, Floarea Naţională a României, la Zau de Câmpie, județul Mureș
Medicii ar putea presta servicii private la încheierea programulului de la spitalul de stat
România 26 Aprilie 2024, 13:21

Medicii ar putea presta servicii private la încheierea programulului de la spitalul de stat

Medicii şi pacienţii nu vor fi îngrădiţi să acceseze sistemul public sau privat.

Medicii ar putea presta servicii private la încheierea programulului de la spitalul de stat
Proiectul Neptun Deep se desfăşoară conform programului
România 26 Aprilie 2024, 13:16

Proiectul Neptun Deep se desfăşoară conform programului

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Dan Drăgan, spune că din anul 2027 ne vom acoperi din din resurse proprii...

Proiectul Neptun Deep se desfăşoară conform programului
Primul tren de metrou pentru Magistrala 5 a ajuns în depoul Metrorex
România 26 Aprilie 2024, 11:51

Primul tren de metrou pentru Magistrala 5 a ajuns în depoul Metrorex

Trenurile au fost produse în Brazilia, iar prima garnitură ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti în luna iunie 2023, conform...

Primul tren de metrou pentru Magistrala 5 a ajuns în depoul Metrorex
Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte
România 26 Aprilie 2024, 11:37

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor, mai ales în pieţe, abatoare şi spaţiile de...

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte