Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ceremonii religioase şi militare cu ocazia Zilei Veteranilor

Ceremonii religioase şi militare sunt organizate, în Capitală şi în ţară, cu ocazia Zilei Veteranilor

Ceremonii religioase şi militare cu ocazia Zilei Veteranilor

Articol de Radiojurnal, 11 Noiembrie 2018, 09:59

Ceremonii religioase şi militare sunt organizate, în Capitală şi în ţară, cu ocazia Zilei Veteranilor, care îi omagiază pe eroii care au participat la misiuni în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Irak, Balcanii de Vest sau în state din Africa sau Europa.

Ministrul apărării, Mihai Fifor, va depune, în această dimineaţă, o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului.

El va ajunge apoi la Aninoasa, în judeţul Dâmboviţa, unde va fi construit un centru medical de tratament şi recuperare pentru militari din România şi din estul Europei.

Cu acest prilej, cei prezenţi vor vedea prototipurile pentru laboratoarele şi camerele de odihnă, care vor fi puse în viitor la dispoziţia veteranilor.

Corespondenţii noştri transmit că astfel de evenimente se vor desfăşura şi la Târgu Mureş, unde în Catedrala Mare va fi sfinţit un drapel, iar în garnizoanele din Galaţi şi Tecuci vor fi cinstiţi soldaţii căzuţi la datorie în Afganistan.

Un bust dedicat comandantului Armatei Române în Primul Război Mondial - Alexandru Averescu - va fi dezvelit lângă Mănăstirea Caşin din Capitală.

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte
România 26 Aprilie 2024, 11:37

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor, mai ales în pieţe, abatoare şi spaţiile de...

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte
Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei
România 26 Aprilie 2024, 11:24

Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei

Ei solicită majorarea salariilor de bază cu 15% şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.

Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei
Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti
România 26 Aprilie 2024, 10:50

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti

Ministrul muncii, Simona Bucura- Oprescu, a precizat că se fac deja demersurile necesare pentru ca pensionarii să-şi...

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti
Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
România 26 Aprilie 2024, 10:10

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde

Perimetrul de siguranţă a fost mărit, iar traficul este oprit.

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş:  Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"
România 26 Aprilie 2024, 09:42

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"

RRA: Invitatul "Apelului matinal": Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş.

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"
Elevii intră de azi în vacanța de Paște
România 26 Aprilie 2024, 09:12

Elevii intră de azi în vacanța de Paște

Vacanţa de Paşte se va încheia miercuri, pe 8 mai, când elevii vor reveni la ore pentru ultimul modul al anului şcolar.

Elevii intră de azi în vacanța de Paște
Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților
România 26 Aprilie 2024, 08:28

Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților

Peste 70% dintre angajatori vor oferi anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri...

Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților
42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova
România 26 Aprilie 2024, 08:10

42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova

A fost stabilit un perimetru de siguranţă, iar traficul în zonă a fost oprit.

42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova