Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Marţi, 17 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

Sorina Man

23 Decembrie 2017
Vizualizari: 2714
Comentează add

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 23 - 29 decembrie 2017 CALENDAR CULTURAL 23 - 29 decembrie 2017 - Conține audio

sorina-man

 

 Emisiunea CALENDAR CULTURAL se difuzează sâmbăta , de la 6,05 la 7,00.

Ediția din 23 decembrie 2017

*****

Anul 2017 a fost consacrat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept "Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești". În acest spirit, în Ialomița a fost organizat și un concurs cu tematică religioasă de creație plastică pentru copii. Expoziția cu lucrările copiilor poate fi văzută pe întreaga perioadă  a sărbătorilor de iarnă.

Reporter Clementina Tudor

AUDIO

*****

Moment de bilanț dar și deschidere spre proiectele anului 2018 la Filarmonica OLTENIA.

Reporter Florin Firu

"Pe 18 decembrie s-au împlinit trei luni de zile de când am preluat conducerea filarmonicii din Craiova. A fost o perioadă de acomodare, de identificare a necesarului și nevoilor instituției. Aș putea spune că a fost un an bun, din punct de vedere cultural, pentru instituția noastră. Vorbim de trei proiecte mari - Festivalul de jazz ediția I, Festivalul internațional Craiova Muzical ediția a 44-a, și Concertul tradițional de colinde.

2018 fiind anul centenarului , nădăjduim să ne aplecăm mai mult spre partea românească, și avem în vedere patru proiecte mari. Pot să vă spun încă de pe acum că Festivalul Craiova Muzical ediția a 45-a va fi o ediție românească. Se va încheia pe 1 decembrie, odată cu Ziua Națională a României și cu sărbătoarea Centenarului Marii Uniri. Așadar vom avea numai soliști, dirijori și compozitori români. 

Pe 11 și 12 ianuarie avem Concertul tradițional de Anul Nou, unde îl vom avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Walter Attanasi din Italia."

Gabriel Zamfir, manager al Filarmonicii Oltenia

 

AUDIO

*****

Pe lângă tradiționalele concerte din Piața Sfatului din Brașov, cei ce merg în acestă perioadă spre Brașov se pot desfăta și cu alte concerte de colinde susținute de interpreți consacrați.

Reporter Nicolae Jalea

 Sâmbătă, 23 decembrie, cvintetul vocal Anatoly din Brașov vă invită , de la ora 18,00,  în sala teatrului Sică Alexandrescu , la dja tradiționalul concert de iarnă intitulat "In dar de Crăciun". Programul concertului va fi unul special, alcătuit din colinde românești și cântece internaționale de sezon , în aranjamente muzicale proprii. În pauza evenimentului, Anatily vă așteaptă și cu alte surprize. 

Marți, pe 26 decembrie, începând cu ora 19,00, brașovenii sunt așteptați la Centrul Cultural Reduta. "Crăciun cu stele" este un spectacol mozaic,  în regia lui Cristian Mihăilescu , ce reunește pe aceeași scenă nume precum Felicia filip , Anton Niculescu la violoncel sau Koichi Rocano la pian. Alături de ei va fi Judith Wunderlicht, la harpă, precum și prim-soliștii Operei Naționale din București, Cristina Dumaru și Ovidiu Matei Iancu. 

Din păcate , mult așteptatele concerte de Crăciun și Anul Nou din Biserica Neagră nu vor putea avea loc anul acesta. Comunitatea Bisericii Negre a fost nevoită să ia această măsură din cauza unei defecțiuni apărută la sistemul de încălzire. Concertele de iarnă din Biserica Neagră vor fi reluate cât mai curând posibil.

AUDIO

*****

Muzeul ASTRA din Sibiu se află în topul celor mai vizitate muzee din România. În 2017 a fost chiar o cifră record de vizitatori!

Reporter Carmen Vulcan

 

"Este cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, expoziția are peste 96 de hectare, dar nu asta îl face cel mai dorit pentru a fi vizitat ci mai degrabă numărul de acțiuni pe care noi le desfășurăm și modul în care le comunicăm către public.

În sezon, dar nu  numai, la sfîrșituri de săptămână, pot spune - folosind un regionalism - că Muzeul din Dumbravă "vojăie" de lume. De fapt e o mică Românie aici.

Doar în muzeul în aer liber au fost aproximativ 500000 de vizitatori iar în celelalte departamente au fost în jur de 100000 de vizitatori. Au fost în total 600000 de beneficiari ai activităților și acțiunilor culturale desfășurate de Muzeul ASTRA. Dintre aceștia, după estimările noastre, cam 30 % sunt străini.

Pentru 2018 , Anul Centenarului dar și Anul European al Patrimoniului , sperăm să terminăm reconfigurarea zonei cu târgul de țară și reconfigurarea luncii, pregătind anul 2019, atunci când Sibiul va fi Regiune Gastronomică Europeană. 

Muzeul este închis doar în 25 decembrie și 1 ianuarie."

Ciprian Ștefan, directorul general al complexului muzeal ASTRA

AUDIO

*****

Interviu cu actrița Marcela Motoc

S.M. - Marcela Motoc, sunteți o actriță cu un bogat palmares și cu o experiență de viață interesantă.În anul 2002 ați plecat la Paris, au urmat perioade de călătorii în zone extrem de interesante, pentru ca în 2014 să reveniți la București, unde ați înființat Asociația Cortina care se dedică, între altele, educației publicului tânăr. Primul proiect al asociației a fost "Fata din curcubeu". Care este povestea acestui spectacol, atât din Franța, unde a avut loc premiera, cât și aici, în România? 

M.M. - "Fata din curcubeu" este cumva cartea mea de vizită. Este un spectacol care ține strict de suflet, pentru că după ce am plecat din țară, în 2002,a existat o perioadă destul de lungă în care nu am jucat teatru, iar reîntoarcerea "pe scândură" a fost cu acest spectacol.De piesa aceasta m-am îndrăgostit la prima vedere. Locuiam la Paris când prietena mea, Lia Bugnar, mi-a dat să citesc noul ei text.Ea scrie de mulți ani teatru , și scrie din ce în ce mai bine,iar piesa asta mi s-a dus direct la suflet.Deși ea o repeta și o monta deja la București, am rugat-o să îmi dea voie să o traduc și să încerc o joc, lucru pe care l-am și făcut.N-am știut atunci că o să mă erijez în producător și postura de "eu centrez eu dau cu capul", dar, din aproape în aproape, am văzut că la asta duce ideea de a construi acest proiect. Eu am crezut că e mult mai simplu să fac un spectacol eu cu mine, dar nu, a fost la fel de greu. Dar e un proiect care m-a readus la teatru, la prima mea iubire.

Da, a fost un pariu atunci cu mine pentru că , locuind la Paris, nu era pe un teren care nu era chiar al meu. Nu am știut dacă piesa și dacă traducerea , sau subiectul piesei va emoționa și va trece bariera publicului. Și a trecut-o cu brio!   

E foarte greu la Paris. Sunt 2000 de evenimente pe seară și este foarte greu să reușești să-ți promovezi spectacolele și să aduci cumva niște oameni și la tine. Dacă, într-o sală de 60 de locuri, pentru că atâtea avea sala în care eu am jucat, jumătate se umple, pentru Paris e o mare reușită, pentru că niște oameni au lăsat din timpul lor să vină să te vadă pe tine, în condițiile în care promovarea se făcea mai mult pe rețelele de socializare și mai ales din gură-n gură. De aceea am considerat că spectacolul a fost o reușită, pentru că toți oamenii care rămâneau după spectacol îmi spuneau că au venit pentru că spectacolul le-a fost recomandat de prieteni care îl văzuseră. Asta validează cel mai bine spectacolul, pe lângă cronici care, e adevărat, îl servesc foarte bine.Dar când vorba se duce din gură-n gură,ai o certitudine că spectacolul e ok, e bun.

S.M. - S-a întâmplat același lucru în România? Când ați început să-l jucați aici?

M.M. - Am început să-l joc în 2016. Cumva, revenind în țară și spectacolul fiindu-mi foarte drag,mi-am zis că e păcat să nu reiau povestea.Așa cum am făcut și la Paris, am căutat un teatru, un cuib în care să îmi prezint spectacolul.Mi se pare că , fiind un one woman show și un spectacol care se adresează direct emoției, ține cumva de proximitatea cu publicul. E greu să joci cu publicul foarte aproape, pentru că simți dacă îl ai sau nu și poate să te dezechilibreze cumva , dar e foarte important să-l am aproape pentru că e genul de spectacol care nu e făcut pentru o sală de 5000 de locuri și nu ai cum să transmiți emoția când omul te vede cât o furnică.     

Așa că am căutat o sală care să mi se potrivească, o sală care să îmi permită să fiu aproape de public și ,cumva , în mijlocul lui. Și am găsit scena Teatrului de Artă , un teatru cu o capacitate de 75-80 de locuri, dar care îți permite să ai apropierea aceasta cu publicul. Aici mi-am găsit cuibul și am început să joc spectacolul. Cred că tot așa s-a dus vorba din gură-n gură, pentru că îl joc de un an și ceva și iată că e bine și pot spune că mă bucur după fiecare reprezentație. 

  

AUDIO 1

S.M. - Spectacolul "Fata din curcubeu" a fost prezentat zilele acestea la Botoșani, în cadrul Studioului de teatru pentru tineret de la Teatrul Vasilache. Reprezentațiile vor continua însă și în stagiunea din 2018.

M.M. - E o bijuterie de spectacol care mai are o mare calitate, e un spectacol cu economie de mijloace, nu am foarte mult decor, nu am foarte multă recuzită, astfel încât deplasarea mea cu acest spectacol se poate face cu un bagaj de mână. nu aam nevoie nici măcar de muzică pentru că în spectacol povestea este întreruptă de cântece, muzica e live și a cappella, practic nu am nevoie decât de lumini.

S.M. - Un teatru în valiză, cum spuneți, care poate fi jucat cu ușurință și în licee, mai ales în cele care dispunde o sală cât de mică de spectacol. Aș vrea să știu ce reacții aveți din partea publicului tânăr?

M.M. - Spectacolul poate fi pentru publicul tânăr peste 16 ani. Cred că tinerii de astăzi sunt mult mai deschiși și mult mai informați decât eram chiar noi sau generațiile din trecut dar, totuși, este un subiect care are nevoie de o anumită maturitate. În spectacol este vorba despre o fată care trăiește în stradă și care cântă ca să-și câștige existența, dar se și vinde într-un cinema. Acolo subiectul poate fi delicat sau controversat, dacă vreți, și din cauza asta e mai recomandat celor peste 16 ani.

E o poveste extrem de emoționantă. E ca o confesiune în timp real. Este povestea acestei fete , care se desfășoară sub ochii spectatorului. A fost o viață frumoasă dar, din monolog în monolog, ea se duce într-o dramă din ce în ce mai profundă.

S.M. - E un spectacol într-un fel provocator care te obligă să scrutezi adâncimile sufletului, substraturile acestei existențe care apare în fel și chip și pe care trebuie să o înțelegem și să ne-o asumăm cumva.

Așadar, Marcela Motoc în spectacolul fata din curcubeu, cu mai multe reprezentații la Botoșani! Vă urez mult succes și sper să mai auzim și de alte reprezentații ale spectacolului și în alte zone ale țării dar și despre alte proiecte.  

M.M. - Da, da, mai am proiecte și mai am spectacole în care joc! Mai am un spectacol la Teatrul de Artă, se cheamă "O noapte pe dos". E o piesă pe care m-am aventurat să o traduc din limba franceză. E prima oară când traduc un text din franceză și din nou a fost o reușită. M-am bucurat că a fost acceptat și joc această piesă împreună cu George Constantinescu, directorul teatrului. Mai am un spectacol la teatrul Metropolis, în regia Liei Bugnar, o comedie spumoasă, pe care îl jucăm sold-out la fiecare reprezentație, e vorba de "Peretele". Și mai joc în "Omul cel bun din Sechuan", în regia lui Andrei Șerban, la teatrul Bulandra. Îmi doresc ca la următorul interviu să vă pot face o listă mult mai lungă.

AUDIO 2

*****

Spectacole de sfârșit de an la Opera Națională Română din Cluj

Reporter Claudiu Pădurean

 Apropierea sărbătorii Nașterii Domnului i-a inspirat pe artiștii clujeni să organizeze un concert aparte. Este vorba despre un spectacol care va oferi cântece care celebrează deopotrivă venirea iernii și nașterea Mântuitorului.

Concertul Winter delights propune o muzică de o calitate foarte bună , spune purtătoarea de cuvânt a ONR Cluj, Simona Dordea.

"E un concert minunat, care glisează între Crăciunul nostru tradițional pe care îl cunoaștem de la bunici , cu colindele autentic românești , și bucuria multiculturală a cunoscutelor cântece internaționale de sezon. Este un dar muzical de Crăciun de care cred că se vor bucura toți spectatorii , indiferent de vârstă."

Artiștii lirici clujeni nu se vor odihni nici în perioada dintre Crăciun și Anul Nou. Pentru sfârșitul de an ei pregătesc reprezentația operei "Liliacul", spectacol  devenit o tradiție foarte apreciată la Cluj.

"Spectacolul va avea loc pe data de 29 decembrie, începând cu 18,30. Acum spectatorii ne pot fi alături și la repetițiile generale deschise publicului.", mai spune Simona Dordea.

 

AUDIO

*****

Interviu cu Victor Salcă, vicepreședinte al Asociației "Vechiul Cluj"

"Asociația Vechiul Cluj a desfășurat anul trecut și anul acesta un proiect intitulat "Re-descoperim Clujul". La finalul acestui proiect am publicat un ghid bilingv, în limbile română și engleză, despre unele părți din oraș. Marți, 19 decembrie 2017, am lansat al doilea volum al acestui ghid care acoperă partea de nord-vest a orașului Cluj-Napoca, mergem înspre gară și spre cartierul Mănăștur, ne oprim și prin centru, în Piața Mihai Viteazu cu celebrele palate ale podului dar și în parcul etnografic Romulus Vuia din cartierul Grigorescu.

 

Autorul cărții și ghid este domnul profesor Alexandru Bogosavlievici, profesor de istorie la Colegiul Național George Barițiu, care colaborează cu Asociația Vechiul Cluj.

Tururile noastre sunt într-o oarecare măsură meteo-dependente, așa că le vom relua în primăvara anului viitor. Ele sunt gratuite și pentru că au beneficiat de sprijinul Primăriei, al Consiliului local Cluj Napoca și al Consiliului județean Cluj. Participanții trebuiau doar să se prezinte la locul de întâlnire și să aibă energie să parcurgă traseele, pentru că, cel puțin anul acesta, cum ne-am îndepărtat de centrul burgului medieval Klausenburg, traseele au fost ceva mai lungi, a trebuit să urcăm și pe faimoasele dealuri ale Clujului, n-a fost ușor dar nici extraordinar de greu."

AUDIO


Etichete exclusiv radiocalendar culturalMarcela MotocVechiul Cluj

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live