Arme secrete in echilibrul geostrategic

Realizator Radu Dobriţoiu, producător Nicu Popescu, transcriere RADOR.

Bun găsit, vă spune Radu Dobriţoiu, la "Euroatlantica". O ediţie specială în această seară, dedicată unui subiect de actualitate interesant şi cu o pondere semnificativă în echilibrul geopolitic şi geostrategic internaţional: "Armele secrete", care dintotdeauna au influenţat istoria omenirii. Vom încerca să abordăm acest subiect pornind de la focul grecesc până la echipamentele folosite în anihilarea lui Osama Bin Laden. De la rachetele Shahab, ale Iranului, şi până la submarinele Delfin, de ultimă generaţie, din arsenalul israelian. Arme folosite în războiul electronic şi cel informaţional, arme tactice, meteorologice, arme care influenţează echilibrul geostrategic al planetei. Invitaţi pe măsură la această ediţie specială "Euroatlantica". În studioul 31, alături de mine se află Dorin Matei, redactor-şef la prestigioasa revistă „Magazin istoric”. Bună seara.
Dorin Matei: Bună seara.
Radu Dobriţoiu: Mulţumiri pentru că participaţi din nou la "Euroatlantica".
Dorin Matei: Eu vă mulţumesc pentru invitaţie.
Radu Dobriţoiu: Vom intra în legătură telefonică cu generalul de armată în rezervă, Decebal Ilina, fost şef al Departamentului de Informaţii al Armatei, subsecretar de stat, şef al Departamentului Înzestrare şi Servicii din Ministerul Apărării Naţionale, secretar de stat pentru industria de apărare în Ministerul Industriei şi Resurselor. Urmează să intrăm în legătură şi cu jurnalistul Val Vâlcu, director DeCe News, absolvent al Colegiului Naţional de Apărăre. Domnule Dorin Matei, înainte de a stabili legătura şi cu ceilalţi invitaţi, vă rog să privim prin prisma istoriei, prin acest minunat caleidoscop, acest subiect al armelor secrete. Cât de importante s-au dovedit a fi armele secrete de-a lungul istoriei?
Dorin Matei: Daţi-mi voie mai întâi să îndrăznesc să fac o precizare şi anume că vom discuta în seara aceasta despre arme care au fost cândva secrete, pentru că eu personal nu am cunoştinţă despre arme care sunt secrete; dacă aş sti, n-ar mai fi secrete.
Radu Dobriţoiu: La timpurile respective erau secrete, cum a fost "focul grecesc".
Dorin Matei: Probabil că domnul general Ilina ar putea să ne spună ceva, dar nu cred că o va face, despre arme secrete, deci să nu le dăm speranţe deşarte celor care ne ascultă că le vom aduce cine ştie ce informaţii necunoscute despre vreo armă care este acum în laboratoare şi urmează să fie folosită. Acum, revenind la istorie, sigur că armele secrete au fost dintotdeauna dorinţa oricărui comandant. Probabil că fiecare comandant şi-a dorit să dispună de un armament cât mai sofisticat, un armament cu care să poată induce inamicului cât mai multe pierderi, protejându-şi cât mai bine proprii soldaţi. Citaţi focul grecesc mai devreme. Cred că "focul grecesc" şi bomba atomică sunt două exemple tipice pentru ce înseamnă o armă secretă. "Focul grecesc" este o denumire oarecum generică pentru ceea ce se numeşte astăzi aruncător de flăcări. O primă menţiune o avem de la Tucidide despre un tip de astfel de aruncător de flăcări, pe la 424 î.H. Focul propriu-zis grecesc se pare că a fost inventat undeva prin secolul al VII-lea. Un meşteşugar sirian refugiat în Imperiul Bizantin l-ar fi adus. Spuneam că e un exemplu tipic, pentru că a rămas o armă secretă, adică ea e cunoscută ca utilizare, dar reţeta a rămas secretă până astăzi, s-a pierdut.
Radu Dobriţoiu: La asediul Constantinopolului din 1453.
Dorin Matei: Eu nu am găsit o astfel de informaţie, vă mărturisesc că discutasem nainte de această emisiune, dar nu am găsit o astfel de informaţie; ceea ce am găsit eu e faptul că prin secolul al XIII-lea deja nu mai e folosit şi se pare că se pierduse reţeta. O posibilă explicaţie avansată de unii istorici ar fi aceea că strângându-se aria Imperiului Bizantin, au pierdut provinciile din care aduceau ingredientele pe baza cărora îl preparau, dar cum ingredientele rămân secrete şi astăzi, rămâne o simplă ipoteză. Mai e un model acest foc...
Radu Dobriţoiu: Dar a fost folosit la căderea Constantinopolului. O perioadă şi în apărare şi de navele greceşti de atunci.
Dorin Matei: Repet, nu am găsit informaţi asta. Se poate. Dar spuneam că e un model de ce? Pentru că a existat o compartimentare extraordinară. Adică niciodată o singură persoană nu a deţinut secretul întregului lanţ de producţie şi al utilizării. Erau oameni care ştiau cum se pregăteşte, erau oameni care ştiau cum se încarcă utilajele din care era proiectat un soi de "sifoane", să spunem aşa, şi erau cei care se antrenau ca să le utilizeze. Această compartimentare a făcut ca undeva în secolul al IX-lea, când bulgarii au găsit 36 de astfel de lansatoare, o să folosesc un termen modern, şi lichidul respectiv, nu au ştiut cum să-l folosească, nu au găsit pe cineva care să-i înveţe să-l folosească. Sigur că avea şi dezavantaje: raza de acţiune era destul de mică, la utilizarea pe mare era nevoie să fie o mare calmă şi vântul să bată din direcţia potrivită, ca să nu-ţi ardă propria corabie, şi destul de rapid arabii împotriva cărora le-au folosit bizantinii au învăţat că se pot proteja fie cu nisip, fie cu oţet, deci acest foc grecesc numai astfel putea fi stins. Mai era şi a treia formulă, dar nu aş vrea să o pronunţ în faţa celor care ne ascultă acum. Şi ceea ce avea el extraordinar era faptul că devenea şi mai puternică la contactul cu apa, deci dacă încercai să-l stingi cu apă, nu făceai decât să-l aţâţi şi mai tare.
Radu Dobriţoiu: Şi bomba şi arma atomică.
Dorin Matei: Da, am spus că iarăşi e un caz tipic şi un model, un punct de referinţă. De ce? În primul rând pentru că e prima armă care pune în pericol nu o armată sau un stat, pune în pericol planeta, deci e prima oară când omul reuşeşte să inventeze o armă, un sistem de arme care poate distruge planeta; nu mai distruge o armată, nu mai distruge un inamic, ci poate distruge omenirea.
Radu Dobriţoiu: Colegii din regia de emisie, Raluca Goga şi Victor Mihăescu, îmi confirmă că avem legătura şi cu generalul de armată Decebal Ilina, fost secretar de stat pentru industria de apărare. Bună seara, domnule general.
Decebal Ilina: Bună seara.
Radu Dobriţoiu: Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la "Euroatlantica". Avem legătura şi cu jurnalistul Val Vâlcu, director De Ce News. Bună seara.
Val Vâlcu: Bună seara.
Radu Dobriţoiu: Mulţumiri pentru că aţi acceptat să participaţi la "Euroatlantica". Domnule general Decebal Ilina, ce pondere strategică poate avea această o astfel de armă secretă?
Decebal Ilina: În primul rând, vreau să vă spun că armele sunt secrete în general cât se găsesc pe planşetă sau cât se găsesc în producţie, în realizarea unei serii foarte mici. În momentul în care armele intră în dotarea trupelor, deja secretul e pus sub semnul îndoielii, cu atât mai mult cu cât ele ar putea fi folosite în câmpul tactic sau în câmpul operativ, deci în acţiunile de luptă şi ar putea să cadă în mâinile inamicului, ceea ce ar permite acestuia în primul rând să aibă acces la principiile pe baza cărora a fost realizat şi în al doilea rând să încerce să-l reproducă. Dacă nu îl reproduce, cel puţin să încerce să realizeze echipamente care să-i anihileze efectele. E greu de crezut astăzi că mai putem vorbi, în această competiţie industrială, care există în general între firme private, că armele foarte sofisticate şi în America şi în toată lumea, zic de America că America 40% din bugetul militar îl dă pe cercetare; în general, sunt realizate de firme private, deci există o competiţie între firmele private. Doi: firmele acestea care cheltuiesc sume imense pentru realizarea echipamentelor sofisticate, armelor secrete să le zicem, aşa cum le spuneţi dvs, ca să-şi amortizeze cheltuielile, trebuie să realizeze în cantităţi foarte mari ceea ce presupune să le vândă şi altor ţări decât ţările cărora ele le aparţin. În principiu, astăzi, nu mai putem vorbi despre arme secrete, dar trebuie să pornim totuşi de la realitatea că gestionarea conflictelor actuale şi viitoare se va baza în principal pe combinaţia dintre potenţialul tehnologic avansat, în principal al industriei electronice şi aerospaţiale, pe de o parte, şi posibilităţile tot mai largi şi mai performante oferite de tehnologia informaţiilor pe de altă parte. În opinia mea, asta va fi cheia de boltă a conflictelor viitoare. Pentru că vorbeaţi dvs de focuri şi aşa mai departe. În primul rând, focul a fost primul mijloc de comunicare, deci dacă astăzi, în mileniul III vorbim despre mijloace extrem de sofisticate, care asigură legătura între toate colţurile pământului, pe vremea aia, schimburile de mesaje între trupe se făceau prin focuri. Există un document de pe vremea Imperiului Babilonian, de pe vremea lui Hammurabi, o tăbliţă scrisă pe lut şi în care nişte trupe de cercetare, deci trupele astea de informaţii despre care vorbim noi astăzi, îi prezentau comandantului cetăţii un raport şi îi spunea că a desluşit nişte schimburi de focuri suspecte în jurul cetăţii, deci între tabere inamice, şi îi propunea ca până la desluşirea semnificaţiei a acestor schimburi de mesaje să dubleze străzile cetăţii, deci ăsta era singurul lucru pe care îl puteau face. Sigur că vorbim despre muniţii inteligente, despre armament inteligent, vedem şi noi şi în conflictul din Libia ş.a.m.d., în conflictele acestea 'calde' care se petrec, sunt contemporane cu noi şi cu zilele acestea, că se folosesc tot felul de arme foarte sofisticate. Aţi văzut arme care se duc punctual într-un... intră pe o fereastră a unui bloc în aşa fel încât pierderile colaterale să fie cât mai mici./avladucu/cvanato/ Arme care reuşesc să spargă trei, patru, cinci, şase planşee de beton, deci să pătrundă până la adoposturile subterane, acolo unde s-ar ascunde fie sisteme de comandă şi control foarte sofisticate, fie anumite persoane care sunt vizate. Dar e greu de crezut... Şi sigur că noi ştim că există astfel de arme. Nu e în stare toată lumea să le facă. Nu putem să le facem, de exemplu, noi, dar cunoştinţe despre caracteristicile acestor arme, aşa-zise secrete, au marea majoritate a serviciilor de informaţii, că asta e preocuparea lor, să adune informaţii despre toate armele, în aşa fel încât, dacă nu le pot contracara, să ştie să se păzească de efectele lor.
Radu Dobriţoiu: Domnule Val Vâlcu, vorbea domnul general Decebal Ilina despre arme cu un potenţial tehnologic avansat. Înainte de emisiune am avut un dialog şi aminteam şi de arme biologice sau bacteriologice care nu trebuie să fie neapărat bazate pe un potenţial tehnologic avansat care pot avea un impact foarte mare, folosite chiar şi ca arme secrete. Ce părere aveţi despre astfel de arme?
Val Vâlcu: Imediat vă răspund, dar aş vrea o mică observaţie legată de această supertehnologizare a armamentului; pe măsură ce armele devin tot mai sofisticate, utilizatorii lor devin experţi. Nu mai poţi ca în 1918 să ai armate cu un milion de oameni, care ţin în mână o puşcă şi o baionetă, descurcându-se fără să le strice. Acum ai nevoie de, să le spunem, nu mercenari, dar oricum oameni angajaţi, profesionişti, care aduc în discuţie şi riscul cu care s-a mai confruntat omenirea atunci când armatele erau o castă în sine, şi anume de a prelua controlul societăţii. Încă nu discutăm asta în societatea noastră în lumea occidentală, dar gândiţi-vă că ceva s-a schimbat: de la o armată de mase, la o armată de superprofesionişti, care operează cu astfel de tehnologii. Printre ele există şi biotehnologia şi armele biologice. Spuneaţi că nu se cunosc arme secrete. Eu ştiu cel puţin una, şi anume virusul variolic. Teoretic, această fiinţă, această formă de viaţă a dispărut de pe planeta Pământ...
Radu Dobriţoiu: Am înţeles chiar se doreşte distrugerea vaccinurilor într-o mare măsură.
Val Vâlcu: Nu a vaccinurilor, ci a virusului. Există virus conservat în cel puţin două locaţii. Exista una în Rusia, una în SUA. Este vorba de unităţi cu protecţie pasivă şi activă deosebită în laboratoare de nivel - noi avem nivel maxim doi; ei au poate patru, poate cinci, cu mijloace de autoadistrugere, se spunea chiar cu un focos nuclear, care, dacă lucrurile scapă de sub control ,distruge laboratorul, cu o presiune negativă, dacă se sparge o conductă sau ceva, să intre aerul, nu să iasă de acolo cu virusul. Ei bine, populaţia nu mai este vaccinată, imunitatea se pierde încet-încet, nici măcar o generaţie nu cred că se transmite. S-a considerat că dacă ar apărea din nou virusul, să spunem din spaţiul extraterestru, e o ipoteză, sau din aceste laboratoare, s-ar putea sintetiza virusul şi apoi vaccinul din informaţie codificată ADN. Pare science-fiction, dar tehnologic vorbind nu suntem departe. Deci, se poate deja face codificarea genetică, se cunoaşte exact, avem harta genomului acestui virus, nu e nici măcar unul foarte complicat, deci, dacă poate fi sintetizat, probabil că va fi sintetizat. Nu s-a luat încă o decizie să continue o campanie de vaccinare aşa cum s-a făcut până când virusul a fost eradicat, dar rămâne în sarcina serviciilor secrete ca atunci când sesizează că această tehnologie este accesibilă şi unor regimuri mai puţin democratice sau, iată, şi atâtea forme de terorism, atâtea grupări teroriste, probabil eu mă gândesc, nu există încă discuţii, că se va reintroduce vaccinarea antivariolică.
Dorin Matei: Domnule Vâlcu, iertaţi-mă că vă întreb, dar de ce consideraţi virusul variolic o armă secretă? Nu îndeplineşte niciuna din caracteristici. E cunoscut, se ştie că poate fi utilizat.../csimion/avladucu/cvanato
Val Vâlcu: Bun. Să spunem că este... dacă nu a fost distrus - şi din informaţiile...
Dorin Matei: În mod sigur nu a fost.
Radu Dobriţoiu: Este ţinut în locaţii secrete.
Val Vâlcu: Se află în nişte locaţii secrete şi nu e deţinut decât de cele două superputeri...
Dorin Matei: Dar ştim sigur că n-a fost distrus. Există o carte a unui fost director adjunct al Institutului de Cercetări Militare din fosta URSS, care a "defectat" în SUA, Alibek, care povesteşte cu lux de amănunte experienţele care se făceau nu numai cu variolă, ci şi cu virusul Marburg, cu virusul Ebola... - chiar descrie moartea unui colaborator care s-a infectat dintr-o neatenţie cu virusul Marburg.
Val Vâlcu: Agenţii biologici au fost folosiţi în 1346 la asediul cetăţii Kaffa de către tătari, care au aruncat cadavre..., şobolani cu ciumă peste zidurile cetăţii. Japonezii au folosit agentul ciumei în anii '30 în Asia, URSS a folosit agentul febrei Q în Crimeea, în 1942, în timpul războiului.
Dorin Matei: Aş vrea să vă întreb însă, dvs. sunteţi şi medic, aţi putea să ne lămuriţi mai bine. De câte ori a izbucnit... şi celebra epidemie de ciumă neagră din Europa, care totuşi nu a distrus toată populaţia, acest virus modificat prin inginerie genetică în laboratoare poate deveni însă, am înţeles, de câteva zeci de ori mai agresiv şi s-ar putea ca, lansat, să poată să ducă şi la dispariţia fiinţei umane pe pământ. Pentru că până acum, din câte ştiu eu, virusul reprodus în corpul uman scade din virulenţă pe măsură ce trece dintr-un corp într-altul, şi asta a făcut ca, de exemplu, ciuma neagră din secolul al XIV-lea să omoare foarte mulţi oameni, dar să nu ducă la stingerea speciei umane.
Val Vâlcu: Noi suntem copiii, nepoţii, strănepoţii celor care au avut rezistenţă naturală la boală. În momentul de faţă, în cazul HIV-SIDA, dacă nu se intervine, există o rezistenţă naturală, sunt selectate anumite persoane rezistente în mod natural la acest virus - de exemplu, în Africa, în zona prostituatelor din regiunile urbane de acolo, se întâlnesc frecvent astfel de cazuri, iar astfel de persoane depistate sunt luate, invitate, plătite să vină în laboratoare speciale unde se testează mecanismul, i se face genomul ş.a.m.d. La fel a fost cu ciuma. Însă în câteva secole, două, trei, patru secole, se va pierde, se va dilua rezistenţa noastră la boală; nu agentul, nu yersinia pestis s-a modificat, noi ne-am selectat şi am rezistat natural la epidemie, la pandemie.
Dorin Matei: Eu fac parte dintr-o generaţie care a fost vaccinată antivariolic, dar am înţeles...
Val Vâlcu: Antivariolic, dar nu anticiumă.
Dorin Matei: Nu, antivariolic. Dar dacă virusul acesta al variolei este prelucrat genetic în laborator şi lansat ca o armă, s-ar putea ca nici cei care am fost vaccinaţi să nu-i mai rezistăm, am înţeles - de asta vă întreb, că dvs., fiind specialist...
Val Vâlcu: Dacă tehnologiile de manipulare genetică se dezvoltă, se poate inventa un virus cu totul nou. Noi am scăpat foarte simplu, şi Jenner, care a inventat, probabil a făcut cea mai mare descoperire, din număr de vieţi salvate, vaccinul antivariolic, am constat că persoanele care... lăptăresele care lucrau cu animale bolnave de variolă bovină - o formă uşoară pentru om: se făceau nişte iritaţii la mână, nişte bubiţe pe mână şi poate febră foarte uşoară - scăpau de variolă, nu aveau lăptăresele variolă. El a constatat, ca medic, că tenul acelor femei era curat, nu erau ciupite de boală, nici cele mai în vârstă, nici cele tinere nu făceau boală, şi de aici a fost ideea unei imunizări încrucişate cu virusul variolei bovine. Vaccinarea - de la vacă vine termenul... Ei, în momentul în care se realizează un virus nou, care să nu mai aibă niciun fel de antigen, să nu trezească memoria imunitară în niciun fel, evident că nu putem lupta cu el, dar ne vine în ajutor... Chiar întreaga omenire nu va dispărea./gpodea/cvanato/ Ne vin în ajutor populaţiile izolate, cei care nu au contacte cu restul lumii şi aceia vor supravieţui chiar unui astfel de cataclism global. Virusul în natură, dacă dispare, nemaiexistând gazda... Deci, o armă biologică atât de puternică încât să ucidă toate gazdele va dispărea în timp, pentru că nu mai are prin cine să se transmită.
Radu Dobriţoiu: Aş dori să revenim şi la ce este mai important, să spunem. Iată, aceste arme bacteriologice şi biologice se pot dovedi foarte periculoase, chiar şi într-un echilibru geostrategic. Domnule general Decebal Ilina, cred că aţi urmărit şi dumneavoastră operaţiunea de anihilare a lui Osama Bin Laden şi cred că aţi văzut şi o serie de imagini, îndeosebi cu faptul că operaţiunea a scos la iveală noi tehnologii, inclusiv un elicopter pentru transportul trupelor, care zboară fără a fi auzit şi detectat. Foarte multă lume a făcut legătura cu Aria 51 din Statele Unite. Care este părerea dumenavoastră despre aceste tehnologii deţinute în prezent de SUA, la care ne putem referi, cu siguranţă, ca la arme secrete, pentru că nu ştim clar despre ce este vorba?
Decebal Ilina: Înainte de a vă răspunde, cu îngăduinţa dumneavoastră, am să fac o completare la lucrurile interesante pe care le-a prezentat domnul Val Vâlcu. Există... Sigur că astfel de preocupări, la marile puteri şi la foarte multe ţări, de a realiza tot felul de sisteme de arme din acestea, pe care le-ar putea folosi într-o, să zicem, într-o situaţie disperată, în care ar fi obligate să capituleze sau mai ştiu eu, dar există tot felul de acorduri internaţionale, la care toate marile puteri şi ţările mici sunt parte, care încearcă pe de-o parte să limiteze armele chimice, în general armele de nimicire în masă - şi cele despre care dumneavoastă spuneaţi intră în această categorie - sau dacă se cunoaşte că există la anumite ţări, să le determine pe acestea să le distrugă. Acuma, vă spun, trebuie să discutăm şi pragmatic. Care e scopul unei ţări care declanşează un conflict armat împotriva unei alte ţări? Accesul la resurse, mă gândesc, materiale, umane şi aşa mai departe. Păi ce face unu' care declanşează un astfel de război şi pe de-o parte distruge mediul - şi mediul n-are frontiere şi n-are graniţe, deci e şi pentru agresat şi pentru agresor acelaşi mediu? Comunitatea internaţională în general coalizează cu victima. Se trece la tot felul de acte de sabodaj. Pe teritoriul respectiv, în care tu foloseşti astfel de lucruri, tu nu mai poţi să ai acces nici la resurse, nici la nimic. Şi atunci, în secolul XXI, care, în opinia mea, are propria sa morală - să o vedem cu ghilimelele de rigoare - se folosesc mijloace mult mai perverse şi rafinate, în general, pentru a avea acces la resurse. Uneori, te pune pe tine, ţară care eşti agresată, să lupţi alături de ăla care te agresează, ca să-i permiţi lui, fără ca tu să-ţi dai seama, accesul la resurse. E un lucru extrem de complicat şi probabil că ar trebui să discutăm foarte mult.
Radu Dobriţoiu: Putem, însă, vorbi în secolul XXI şi despre război ideologic, şi despre fundamentalism, astfel încât să nu mai existe interese economice, şi o ţară, să spunem, condusă de un regim, care nici într-un caz nu este democratic, să lanseze un astfel de atac asupra unei superputeri, care, bineînţeles, acest atac, să afecteze echilibrul chiar planetar.
Dorin Matei: Să nu îi uităm pe terorişti, domnule general.
Decebal Ilina: Cu siguranţă, cu condiţia să aibă mijloace să poată agresa o astfel de mare putere, ceea ce pune multe semne de întrebare. Revenind la întrebarea dumneavoastră, sigur că da. Eu nu aş merge până-ntr-acolo, că vă amintiţi despre toate poveştile cu avioane invizibile, care au fost doborâte de către sârbi, avioane americane invizibile, cu elicoptere care erau invizibile. Nu, aici a fost un centru de comandă, care era undeva pe teritoriul afgan. Deci, de acolo s-a plecat cu detaşamentul de asalt, respectiv cu un elicopter, care era silenţios şi care avea tot felul de sisteme, care putea fi, în general, mai greu detectat de către radarele...
Radu Dobriţoiu: Dar o tehnologie nouă, secretă. Până atunci nu fusese văzut ce a rămas din el, doar o parte din rotor.
Decebal Ilina: Cu siguranţă că sunt foarte multe dintre... Deci, asta nu înseamnă că dacă cineva nu l-a văzut nu îi cunoaşte caracteristicile. Deci există tot felul... Spionajul ăsta economic tocmai asta vizează. În general, când unul îl concepe, îl are pe planşetă, înainte de a-l lansa în fabricaţie un echipament militar, să afli despre ce e vorba, chiar dacă tu nu poţi să-l reproduci, dar ştii despre ce e vorba./matofanei/avladucu/cvanato/ Deci, elicopterul respectiv zbura şi la joasă înălţime, ceea ce nu permite sistemelor de radar să-l detecteze, şi, în plus, în momentul în care a aterizat la locul respectiv, cât era de silenţios, a fost auzit de către militarii de la o academie militară care era în apropierea imobilului respectiv şi tocmai pentru asta, instantaneu, în acelaşi moment în care elicopterul a aterizat, militarii americani care existau pe lângă structurile Ministerului Apărării din Pakistan au fost informaţi, ca la rândul lor să comunice mai departe autorităţilor pakistaneze, că există o misiune militară americană şi să dea dispoziţia academiei şi trupelor care erau în zona respectivă să nu intervină. Lucrurile sunt mult mai complicate şi mult mai sofisticate, dar vorbeam despre era aceasta în care războaiele se duc în general cu mijloace extrem de sofisticate şi a devenit o realitate că războiul informaţional, în secolul acesta şi poate în tot mileniul trei, nu va fi numai un scop în sine, ci va fi un mijloc.
Radu Dobriţoiu: Să ne aducem aminte de Kosovo, domnule general, pentru că vorbiţi de aceste operaţii psihologice, PSY-OPS, bineînţeles, şi de războiul mediatic, unde acolo Statele Unite au pierdut în faţa sârbilor - ne aducem aminte că existau emiţătoare radio ale sârbilor care au fost amplasate inclusiv în anumite locaţii... - ne aducem aminte de Ambasada Chinei ş.a.m.d. Şi se spune că acest război psihologic acolo a fost pierdut, chiar dvs aduceaţi aminte de acel avion invizibil care a fost doborât cu instalaţii antiaeriene, dacă nu mă înşel, de producţie rusească.
Acum, înainte de a trece la o corespondenţă primită de la Ierusalim - pentru că vorbeam totuşi de arme secrete şi din partea Israelului -, aş dori să aduc aminte de 1968, de o anumite legendă a respingerii de către Armata României a unei invazii sovietice cu o armă secretă. Domnule Dorin Matei, ce informaţii aveţi dvs despre acest episod? Bunicii noştri vorbeau, părinţii noştri vorbeau despre acest episod pe care îl rememorau din 1968; cu un anumit maior Kuzneţov vorbeam eu în anii '80 şi îmi povestea despre această operaţiune - se vorbea despre o armă cu laser.
Dorin Matei: De auzit am auzit şi eu povestea asta, însă mărturisesc că, de câte ori am discutat cu militarii care au acces la arhivele militare, niciunul n-a putut să-mi invoce vreun document care să ateste un astfel de episod. De altfel, toată povestea cu posibila invazie militară în România în 1968 este extrem de controversată. Am avut ocazia să discut cu fostul general Răduică, care era adjunct al şefului Departamentului Securităţii Statului atunci, coordona şi Direcţia a IV-a de Contrainformaţii militare, şi care îmi spunea cu toată siguranţa că ei n-au avut informaţii că s-ar fi pregătit o posibilă invazie sovietică în România.
Radu Dobriţoiu: Dar au fost documente care /.../, de la MI 5 sau MI 6... Arhivele britanice au scos în evidenţă...
Dorin Matei: Nu, nu. În primul rând, vin dinspre direcţia militară, şi mai târziu şi generalul Stănescu - au spus că ar fi primit informaţii de la un colonel polonez. Părinţii acestuia ar fi fost refugiaţi în România în 1939, avea simpatii pentru ţara noastră şi el l-ar fi informat pe ataşatul militar la Varşovia de un astfel de plan. Există apoi o tânără cercetătoare, a intrat în arhiva NATO - cred că e singura din România care a reuşit lucrul ăsta - şi a publicat în "Magazin istoric" nişte evaluări şi nişte documente care arată reacţia NATO în acele zile. Au fost informaţii venite dinspre danezi, dinspre greci care au fost luate în discuţie şi până la urmă rezoluţia luată la cel mai înalt nivel NATO a fost că nu exista un pericol iminent de atac împotriva României. În acelaşi timp, documente diplomatice atestă că, de exemplu domnul general Pele, care pleca în misiune diplomatică la Viena, a fost oprit pe aeroport de un reprezentant al serviciilor secrete austriece care i-ar fi spus că există acest pericol. Un diplomat român din Germania, iarăşi, a trimis o telegramă în ţară în care spunea că a fost abordat de un diplomat german care l-a asigurat că NATO e dispus, în cazul că s-ar întâmpla aşa ceva, să ne acorde tot sprijinul. Deci, avem tot felul de informaţii contradictorii despre această presupusă pregătire de invazie, iar despre episodul respectiv, sigur, am auzit şi eu legenda, dar n-am găsit deocamdată niciun document care să-l ateste.
Radu Dobriţoiu: Domnule general Decebal Ilina, dvs aţi fost şi şef al Departamentului de Informaţii al Armatei, aţi avut acces la alte surse de informare. Dvs ce ştiţi despre acest episod din 1968 despre care au vorbit foarte mult militarii, despre această legendă a respingerii unei invazii sovietice?
Decebal Ilina: Cu siguranţă că e o legendă. Nu există în documentele oficiale şi în documentele secrete ale instituţiilor. Vă imaginaţi că ataşaţii militari cu asta se ocupă, cu culegerea informaţiilor din ţara respectivă cu privire la o potenţială agresiune sau la un potenţial atac împotriva propriei ţări. N-au existat astfel de preocupări. Sigur, legende există foarte multe. Nu se poate să pregăteşti şi nu se putea în 1968 ca marea Uniune Sovietică să pregătească un atac fără să existe nişte indicii - să mobilizeze, să deplaseze trupe, să le pregătească, să le apropie de graniţă, de frontiere ş.a.m.d.
Radu Dobriţoiu: Se vorbea de divizii de tancuri.
Decebal Ilina: N-au existat. Eu n-am avut niciun /.../ de la ataşaţii militari. Sigur că a existat mult folclor, sigur că probabil în anumite cancelarii se discuta că, dacă au făcut-o acolo, pot să o facă şi aici. Cât priveşte o armă secretă care i-ar fi putut descuraj pe sovietici la vremea respectivă, n-a existat niciodată. Eu vreau să vă spun că în afară de laboratoarele Institutului de la Măgurele n-au existat altfel de preocupări şi cu atât mai mult realizări în ceea ce priveşte folosirea industrială a laserului în fabricarea unor arme care i-ar fi putut...
Radu Dobriţoiu: Domnul Val Vâlcu vrea să intervină.
Val Vâlcu: Aici trebuie să spunem că e o dovadă de măestrie a serviciilor noastre secrete, care în acea perioadă, când propaganda se făcea pe canale controlate de stat...
Radu Dobriţoiu: Şi Ceauşescu câştigase în popularitate, să aducem aminte.
Val Vâlcu: Da. Aici vreau să mă refer la această aşa-zisă armă laser care a oprit invazia din 1968. Ideea nu e atât a invaziei, cât a armei. E un mijloc de propagandă şi de comunicare foarte important, care creşte încrederea acelui popor, şi să ştiţi că bătăliile, atacurile cu arme noi, cu arme secrete vizează nu neapărat anihilarea trupelor, cât şi anihilarea moralului unei ţări, vizează inducerea de panică, haos.
Radu Dobriţoiu: Operaţiuni psihologice.
Val Vâlcu: O pandemie atacă în primul rând structura socială a unui stat. Or, dacă tu reuşeşti să transmiţi din gură în gură, cu zvonuri, că ai o armă care îi ţine pe ruşi la distanţă, dintr-o dată ideea unei politici naţionale şi a unei rezistenţe căpăta sens. Altfel, fără existenţa acestei arme, nu avea sens politica de dizidenţă a lui Ceauşescu.
Decebal Ilina: Eu sunt de acord cu ce spuneţi dvs, că lucrul acesta putea şă-i înflăcăreze şi să-i îmbărbăteze pe români, dar noi vorbeam aici despre descurajarea armatei Uniunii Sovietice, ceea ce nu era cazul, pentru că Uniunea Sovietică ştia la fel de bine cum ştiam noi, sau poate ştia chiar mai bine, care sunt realizările industriei de apărare a României.
Val Vâlcu: Fără discuţie. Zvonul a fost lansat strict pentru uz intern, pentru ca românii să aibă încredere în politicile lui Ceauşescu.
Decebal Ilina: Aia e altceva, sigur că da. Pentru că toată industria românească se baza aproape exclusiv pe licenţe sovietice, pe tehnologie în general învechită ş.a.m.d. Or, ruşii ştiau foarte bine chestia asta.
Dorin Matei: Domnule general, daţi-mi voie să vă întreb, ca istoric, dacă într-adevăr nu exista nicio ameninţare, de ce preşedintele Johnson a ţinut acel discurs în care cerea să nu se dea drumul câinilor războiului şi de ce ambasadorul...?
Decebal Ilina: Eu n-am spus că nu exista. Teoretic ar fi existat un astfel de pericol, dar v-am spus că n-au existat acţiuni concrete în care Uniunea Sovietică să-şi mobilizeze trupe, să şi le maseze la graniţă, să pregătească un eventual atac sau o eventuală agresiune. Sigur că teoretic exista, şi ăsta a fost şi motivul pentru care şi Ceauşescu şi toate ţările de aici au făcut atâta gălăgie, atâta agitaţie, tocmai pentru faptul ca să mobilizeze comunitatea internaţională să se declare în sprijinul şi în ajutorul României în eventualitatea unui atac.
Radu Dobriţoiu: Vă propun să revenim în actualitate. Israelul a avut mereu un cuvânt de spus în ultimele decenii în cercetarea militară, în dezvoltarea de noi arme şi tehnologii militare. Chiar şi România a avut mai multe contracte cu industria de apărare israeliană, contracte care au influenţat atât MIG 29 Lancer, maşina de luptă pentru infanterie Jderul, chiar şi transportorul Pirranha are tehnologie israeliană. Înainte de a discuta pe larg acest subiect, vă propun să ascultăm o corespondenţă transmisă pentru "Euroatlantica" de la Ierusalim de Dragoş Ciocîrlan.
Reporter: Germania va furniza Israelului al şaselea submarin clasa Delfin, cu o subvenţie totală de 135 milioane de euro. Presa a relatat că Thomas de Maiziere, ministrul german al apărării, care a fost săptămâna trecută în vizită în Israel, s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu, cu ministrul apărării Ehud Barak şi a promis finalizarea acordului. Potrivit "Der Spiegel", citat la Ierusalim, submarinul Delfin este capabil să lanseze şi rachete balistice cu focoase nucleare./cpodea/cvanato/ Despre submarinele categoria Delfin se vorbeşte foarte puţin în Israel. Din punct de vedere strategic, submarinele sunt considerate braţul lung, strategic, al Ierusalimului. Se presupune că sunt implicate în diverse operaţiuni militare, departe de zona de coastă a Israelului. Acestea constituie forţa de ripostă, ultima, a Israelului, în cazul unui atac nuclear asupra sa. Submarinele sunt din ultima generaţie, fabricate la şantierele navale din Germania. O mare parte din dotarea electronică e de producţie israeliană. Însăşi faptul că există asemenea submarine în dotarea Israelului reprezintă pentru duşman o intimidare. Discuţiile privind finalizarea acordului au stagnat anul trecut, germanii refuzând să subvenţioneze, aşa cum au făcut cu achiziţiile anterioare. Nava costă între 500 şi 700 milioane euro. Submarinele sunt considerate cele mai sofisticate arme strategice ale Israelului, care are deja trei din categoria Delfin. Alte două sunt în prezent în construcţie, în Germania, cu date de livrare 2012 şi, respectiv, 2013. Primele două submarine au fost donate de Germania, după primul război din Golf. Costul celui de-al treilea a fost subvenţionat parţial. Noile submarine vor fi echipate cu o tehnologie nouă, care combină două sisteme de propulsie: unul diesel electric şi un sistem independent de aer, pentru croazieră în tăcere. Delfinii aflaţi în dotarea marinei israeliene, potrivit presei străine, au fost adaptaţi şi au capacitate operaţională considerabilă.
Radu Dobriţoiu: O ediţie specială "Euroatlantica", cu o temă deosebit de interesantă - armele secrete. Invitaţi în studio: Dorin Matei, redactor-şef "Magazin istoric", prin telefon generalul Decebal Ilina şi jurnalistul Val Vâlcu. Domnule general Decebal Ilina, cât de importantă a fost colaborarea dintre industria românească de apărare şi cea israeliană? Iată, sunt foarte dezvoltaţi în toate domeniile de echipamente militare.
Decebal Ilina: Într-adevăr, aici am putea spune că armata Israelului probabil că e una dintre cele mai bine înzestrate armate din lume. De ce? Ei au acces la toată tehnologia şi a Americii, şi a ţărilor occidentale, care, în general, creează tot felul de embargouri şi de restricţii pentru anumite state, pentru Israel nu e cazul. Şi, în plus, Israelul a testat această tehnică de luptă nu în poligoane, cum facem noi sau cum face fiecare armată în general, ci pe câmpul de luptă. A văzut ceea ce nu era în regulă cu arma respectivă şi chiar dacă era de provenienţă americană sau, să zicem, germană şi aşa mai departe, a îmbunătăţit-o, a corectat-o, făcând-o mult mai performantă şi rămânând numai în înzestrarea ei, fără să comunice ceea ce a adus îmbunătăţiri furnizorului. Pentru noi a fost foarte interesantă colaborarea acestor două decenii cu Israelul, pentru că în anii '90-'95, când în general erau închise toate uşile României la acces de tehnologie şi tehnică avansată - vorbesc de tehnică militară - Israelul a fost singurul care a fost dispus să colaboreze, să coopereze cu Armata Română, fie prin aceste programe pe care le menţionaţi dumneavoastră, fie că vorbim de modernizarea MIG-ului 21, care îl făcuse un avion la fel de performant ca F16, poate în unele lucruri erau chiar peste, a elicopterului Puma cu sistemul SOCAT, a unor sisteme de apărare antiaeriene, a unor rachete de luptă, a maşinii de luptă de infanterie, chiar a avionului IAR 99 Şoim, care se făcea la Craiova şi care se face la Craiova, şi care a fost dezvoltat tot cu o firmă din Israel. Aici lucrurile au fost extrem de utile, să zicem, pentru noi şi, în general, pentru industria românească, că, în general, programele acestea, modernizarea s-au făcut în România.
Radu Dobriţoiu: Locuri de muncă şi programe...
Decebal Ilina: Şi locuri de muncă. Poate profit nu chiar atât de mult, că aici trebuie să vorbim foarte deschis. Haideţi să vorbim despre contractul de modernizare a MIG-urilor, care a costat undeva la o jumătate de miliard, poate 50-70 de milioane de dolari - că de dolari vorbeam la vremea respectivă - a costat cercetarea, proiectarea, deci definirea clară a prototipului pe care noi îl vroiam.
Radu Dobriţoiu: Care bun-rău a asigurat paza, securitatea spaţiului aerian românesc timp de mulţi ani.
Decebal Ilina: Sigur că da. Câteva sute de milioane au costat echipamentele speciale, pe care le făceau firmele israeliene, şi poate undeva spre 100 de milioane au intrat şi în societăţile româneşti, care de fapt erau integratorii şi care realizau..., dar a permis unora dintre societăţile româneşti să ţină pasul cu tehnologia mondială, pentru că noi, dacă vorbim de aceşti 20 de ani pe care România i-a pierdut fără să facă o reformă adecvată, fără să definească în primul rând problemele cu care se confrunta industria, pentru că industria asta, vă spuneam, a fost făcută în anii '70-'80. Era o industrie cu tehnologie veche, care se baza aproape exclusiv pe licenţe, care aveau o anume piaţă, deci avea piaţa românească, în general, care avea o armată de peste 300.000 de oameni - gărzi patriotice, sistemul naţional de apărare - care s-a adresat ţărilor CAER şi care s-a mai adresat unora dintre ţările din aşa-zisa lume a treia, neutră şi nealiniată. Or, după '90 au dispărut pieţele. A dispărut CAER-ul, au dispărut şi aceste pieţe, au dispărut şi comenzile din industria românească, şi noi rămăsesem cu 150.000 de oameni, care făceau peste 800 de produse; aproape tot, de la avioane, elicoptere, eu ştiu, fregate şi aşa mai departe, până la tanc, transportor.
Radu Dobriţoiu: Până la muniţie şi până la armament. Da. Domnule general, foarte scurt, ca să încheiem şi cu acest capitol. Vorbea Dragoş Ciocîrlan despre Delfinul israelian; ce ştiţi despre "Delfinul" românesc?
Decebal Ilina: Este... Noi avem un singur submarin. Ca să poţi să foloseşti un submarin îţi trebuie o bază, măcar trei submarine, care să creeze acel triunghi, acea bază, care să poată fi folosită în acţiunile de luptă./matofanei/avladucu/cvanato/ De prin 1994-1995 sigur că nu mai e operaţional, pentru că nu are baterii, pentru că anvelopa în care este el înfăşurat ar trebui schimbat, deci pentru că ar trebui făcute reparaţii de 20-30 de milioane de euro, bani care nu s-au găsit niciodată şi submarinul respectiv probabil este folosit numai pentru instruirea eventualilor marinari care ar putea să deservească astfel de echipamente.
Radu Dobriţoiu: "Delfinul" se numeşte şi al nostru, dacă îmi aduc eu bine aminte.
Decebal Ilina: La vremea respectivă, când a fost importat, era unul dintre cele mai moderne submarine pe care le făceau sovieticii şi chiar a fost o mare mirare pentru noi că, în general, sovieticii nu ne dădeau nouă acces datorită poziţiei de independenţă pe care o avea România în tratat, nu prea ne permitea nouă acces la tehnică şi tehnologie foarte avansată, dar ăsta ni l-au livrat.
Radu Dobriţoiu: Domnule Val Vâlcu, aşadar, iată, Israelul are nişte submarine care au pe ele echipamente de luptă secrete. Ce pondere credeţi că pot avea astfel de arme şi un astfel de arsenal în a menţine echilibrul în Orientul Apropiat? Ştim foarte bine de proiectele Iranului, de rachetele Shahab, de industria nucleară şi cercetările atomice făcute de Iran.
Val Vâlcu: Eu nu m-aş băga chiar atât de departe. Suntem într-o alianţă cum nu am mai avut niciodată, şi democratică, şi puternică, să lăsăm altora problemele lor. Noi ne-am fi putut exercita o oarecare influenţă să spunem în toate aceste ţări prin cei care au învăţat în România, sunt foarte mulţi şi sunt în poziţii de vârf. În anii '90, în '91, '92, când au fost alegeri la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Iulian Mincu, nu era încă ministrul sănătăţii, a reuşit să îi mobilizeze pe foşti studenţi din România şi câteva ţări africane şi o ţară sau două din Orient au dat votul celui care a şi ieşit directorul organizaţiei, lucru care s-a văzut. Am luat personal un interviu directorului OMS, care a venit în România să-i mulţumească lui Mincu şi el l-a şi susţinut, deci într-o perioadă critică, pentru că în '93-'94 guvernul nu stătea pe roze, iar ministrul din acea vreme era ca şi acum, ca întotdeauna, ministrul sănătăţii era foarte criticat. Eu aş vrea o ultimă observaţie să fac în domeniul armelor speciale, deosebite, secrete. Gândiţi-vă că la început a fost cuvântul şi cred că un atac de acest gen, psihologic, de comunicare, nu trebuie neglijat, pentru că un stat care este în disoluţie, în haos social, un stat care are legăturile între cetăţeni slăbite este foarte uşor de cucerit şi atunci o investiţie în această direcţie este binevenită. Noi acum suntem, mai ales prin faptul că facem parte din alianţa occidentală, suntem oarecum la adăpost. Vă amintesc că 95% din fluxul, din cantitatea de informaţii, din fluxurile de ştiri vin din lumea occidentală despre lumea occidentală. Deci să spunem că din afară nu ne atacă nimeni pe fluxurile de ştiri, dar nu este exclus un astfel de atac şi iată cum a eşuat. Am avut un exerciţiu de alarmare, să-i spunem, în 2009, nu noi, în general omenirea, la debutul acelei pandemii cu virus porcin, dacă mai ţineţi minte. Ori iată că lumea nu prea... nu a venit la vaccinare, au fost probleme, neîncredere în autorităţi, în general, teorii conspiraţioniste că vaccinul introduce nu ştiu ce în corp, că în spate sunt interese financiare. Bineînţeles că firmele care vând vaccinuri câştigă, dar atunci când în 1918 nu am fi vrut să avem cui să dăm banii, când au murit 40 de milioane de oameni? La acel moment, populaţia era mai redusă numeric şi nu exista transportul, nu existau aglomerările urbane, nu existau avioane. Gândiţi-vă că omenirea a eşuat în 2009 din punct de vedere al reacţiei la o ameninţare neaşteptată. Şi de ce a eşuat? Pentru că este neîncredere în autorităţi în general şi pentru că internetul îşi desfăşoară... are capacitatea de persuasiune, a lansat tot felul de teorii şi foarte mulţi au crezut acest lucru.
Radu Dobriţoiu: Domnule Dorin Matei, la începutul emisiunii spuneam că vom aborda şi subiectul reprezentat de armele tectonice, cele care pot provoca cutremure şi armele meteo. Ce informaţii aveţi dvs. din surse de arhivă despre astfel de arme?/gpodea/avladucu/cvanato
Dorin Matei: Din surse de arhivă am o informaţie foarte interesantă, pe care am găsit-o întâmplător pe internet. Un internaut încerca să descopere, să afle mai multe despre o ştire dintr-un ziar din Noua Zeelandă, publicată ştirea în 1947. Un personaj care participase la un program secret - spunea el - de cercetare a făcut afirmaţia că în Noua Zeelandă s-a încercat crearea unei arme care ar fi fost mai teribilă decât bomba atomică. N-au existat alte comentarii atunci. Acest personaj a postat această întrebare pe internet şi căuta răspunsul. Am găsit un posibil răspuns într-o altă publicaţie: într-adevăr, în 1999, în Noua Zeelandă s-ar fi făcut publice documente oficiale care vorbeau despre un proiect care încerca să provoace valuri uriaşe. Acele documente spun că încercările, testările au arătat că exploziile prin care încercau să provoace acele valuri uriaşe produceau mai multe distrugeri asupra coastei decât respectivul val pe care sperau să-l obţină cei care făceau experimentul şi că ar fi fost abandonate aceste cercetări. Şi am mai găsit un comentariu foarte interesant al unui specialist în studii de securitate care spune că de fapt ar fi fost un proiect de dezinformare acea ştire lansată atunci în 1947, un proiect mai vast prin care americanii încercau să-i convingă pe sovietici că au deja farfurii zburătoare şi încercau să adauge şi astfel de proiecte tectonice...
Radu Dobriţoiu: Puneau şi machete în Aria 51, să fie fotografiate din satelit...
Dorin Matei: Pentru a le crea... Încercau să lovească mai multe ţinte: în primul rând, să le creeze sovieticilor impresia că ei sunt peste ca tehnologie; în al doilea rând, foarte interesant, să urmărească telegramele transmise de ambasadele sovietice către Moscova şi, ştiind deja o parte din textul care putea să fie acolo, pentru că ştiau la ce ştire dăduseră drumul, să încerce să spargă codul ş.a.m.d. Deci, aici intrăm într-un domeniu în care sunt foarte multe ştiri, foarte multe zvonuri, se vorbeşte despre acel proiect "Aurora", se vorbeşte despre încercări de a modifica ionosfera...
Radu Dobriţoiu: Experimentul "Philadelphia".
Dorin Matei: Au fost inclusiv afirmaţii că ceea ce s-a întâmplat în Japonia ar fi fost rezultatul unor astfel de experimente. Deocamdată sunt simple informaţii care circulă, fără posibilitatea de a le documenta în vreun fel.
Radu Dobriţoiu: Domnule general Decebal Ilina, dvs ce informaţii aveţi despre astfel de arme, arme tectonice şi arme meteorologice?
Decebal Ilina: Sigur că aici nu putem spune că operăm cu certitudini, pentru că nu există. Chiar dacă există astfel de preocupări, eu aş înclina să cred că astfel de preocupări au existat şi există la marile puteri, deci la ţări care îşi permit să aibă bugete de apărare consistente şi care au un potenţial uman remarcabil care face de mulţi ani cercetări fundamentale în diferite domenii, fie că vorbim despre cel meteorologic, fie că vorbim despre cel tectonic ş.a.m.d. Nu cred că ţări mici, cum ar fi Noua Zeelandă sau alte ţări, ar avea posibilitatea, chiar dacă ar avea potenţialul uman...
Dorin Matei: Iertaţi-mă, acolo se făcea experimentul. Îl făceau britanicii şi americanii. Au ales Noua Zeelandă pentru că puteau să păstreze secretul mai bine.
Decebal Ilina: În regulă. Sunt absolut de acord. Deci, în ţări mari cum ar fi şi Marea Britanie şi ţări care îşi pot permite să facă astfel de cheltuieli, probabil că astfel de preocupări există. Eu nu cred că există realizări. Cel puţin asta e opinia mea, în acest domeniu, pentru că este o zonă mult prea complicată, e o zonă care ar putea să scape de sub control, există un precedent. Ne amintim foarte bine că într-un anume moment al istoriei numai americanii aveau bomba atomică, după aceea au mai avut-o şi francezii şi englezii, şi astăzi vorbim că o are şi India, că o are şi Pakistanul, că o are şi Israelul, că probabil o s-o aibă - ceea ce eu nu cred - şi Iranul şi multe alte ţări, ceea ce înseamnă că scapă de sub control o armă de nimicire în masă care îi permite unui stat, indiferent cât ar fi de mic, într-un anume moment să o folosească, şi nu ca ripostă la o altă acţiune similară a unui /.../ Din punctul meu de vedere, cred că există astfel de preocupări. Au existat şi la URSS, probabil că există şi la Federaţia Rusă. Au existat şi probabil că mai există şi astăzi în SUA, şi cercetări din acestea se fac permanent, cu gândul că probabil unele dintre rezultatele acestor cercetări vor putea fi folosite la realizarea unor arme care să surprindă adversarul. A existat şi foarte multă propagandă. Ne amintim când Reagan voia să atragă într-o cursă a înarmărilor URSS, pe care să o îngenuncheze în ultimă instanţă...
Radu Dobriţoiu: Domnule general, mulţumim, ne apropiem de final. Mulţumim pentru atenţie.