Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: SERVICIUL DE NOAPTE Marţi, 23 Ianuarie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Radu Dobriţoiu

27 Decembrie 2017
Vizualizari: 114
Comentează add

Tema Euroatalntica: Armata şi Revoluţia din decembrie 1989. Invitaţi: generalul Decebal ilina şi academicianul Răzvan Theodorescu.

Armata României şi Revoluţia

radu-dobritoiu

Ediţie Euroatlantica 21 decembrie. Realizator – Radu Dobriţoiu: Bun găsit, se împlinesc astăzi 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. O revoltă populară care a reuşit să răstoarne regimul totalitar comunist condus de Nicolae Ceauşescu. O revoluţie nu de "catifea", aşa cum s-a întâmplat în alte ţări din lagărul socialist, ci o revoltă în care sute de români şi-au pierdut viaţa pentru reîntoarcerea în România a unui regim democratic. În evenimentele din decembrie 1989, Armata a avut un rol cheie. Până la un moment dat a urmat ordinele conducerii socialiste pentru ca apoi să fraternizeze cu românii care au înfruntat regimul totalitar. Armata şi Revoluţia din decembrie 1989 - aceasta este tema ediţiei "Euroatlantica" de astăzi. Invitat pentru acest subiect este în studiou generalul în rezervă Decebal Ilina, fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, dar şi în Ministerul Industriilor, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare şi al Direcţiei de Contraspionaj Militar. Urmează să intrăm în legătură prin telefon şi cu academicianul Răzvan Theodorescu. Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de RRA pentru a asculta emisiunea "Euroatlantica". Tema ediţiei:"Armata şi Revoluţia".

AUDIO Euroatlantica 21 decembrie

Bună seara, domnule general Decebal Ilina, bun venit la "Euroatlantica".

Decebal Ilina: Bună seara, bine v-am găsit.

Radu Dobriţoiu: Domnule general se împlinesc astăzi 28 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, evenimente care au fost influenţate de Armata României. Ce rol a avut Armata României în înlăturarea regimului totalitar?

Decebal Ilina: Eu consider că Armata Română a avut un rol esenţial şi cred că nu am putea să vorbim despre o revoluţie în decembrie 1989, făcând abstracţie de Armată decât făcând un abuz de limbaj, de ci Armata a avut un rol esenţial. Aşa cum spuneaţi dvs, într-o primă etapă a dat curs ordinelor pe care le primise de la comandantul suprem, după care, în momentul în care Armata s-a lămurit că de fapt exista o dezinformare în ceea ce priveşte misiunea acesteia a avut un rol activ în ceea ce priveşte căderea regimului dictatorial. Şi aş vrea să vă spun câteva lucruri: în data de 17 decembrie, când Nicolae Ceauşescu a hotărât să constituie o grupă operativă la Timişoara care să combată grupurile de diversionişti, de terorişti, cum spuneau ei şi să apere instituţiile de stat din Timişoara, s-a hotărât trimiterea la Timişoara a generalului Guşă, care era şeful Statului Major General, şeful marelui Stat Major la vremea respectivă, a generalului Stănculescu, care era prim-locţiitor şi şef al Departamentului de Înzestrare şi a generalului Chiţac, care era comandantul Trupelor Chimice, la momentul respectiv. Şeful acestei grupe operative era generalul Coman, care la vremea respectivă îndeplinea funcţia de secretar al Comitetului Central. În momentul în care au ajuns acolo sigur că acolo erau şi trupele de Securitate şi trupele de Miliţie, trupele Ministerului de Interne, a căror sarcină era de fapt ordinea şi securitatea internă, deci nu era treaba Armatei. Într-o primă fază, Armata a fost scoasă pe străzile Timişoarei cu rol de descurajare. Au ieşit grupuri de militari defilând prin oraşul Timişoara, cu fanfara militară, fără niciun armament, fără nimic.

Radu Dobriţoiu: O operaţiune psihologică, mai degrabă.

Decebal Ilina: O operaţiune psihologică, deci menită să îi descurajeze pe oamenii care produceau dezordini, în opinia conducătorilor de atunci, în oraşul Timişoara. În momentul în care generalul Guşă...exista, cum ştim foarte bine, o luptă sursă între Ministerul de Interne, între Securitate şi Armată...

Radu Dobriţoiu: Şi nemulţumirea cadrelor militare faţă de cadrele din Securitate, mult mai bine plătite...

Decebal Ilina: Mult mai bine plătite, care aveau acces la tot felul de privilegii, iar Armata avea acces la muncile grele, peste 80.000 de miiltari la momentul respectiv, la momentul 1989...

Radu Dobriţoiu: La muncile agricole şi în /.../...

Decebal Ilina: De la canal până la Casa Poporului şi de la minele din Valea Jiului până la culesul recoltelor pe câmpurile ţării. Deci în momentul în care a ajuns la Timişoara generalul Guşă şi-a dat seama că nu avea niciun fel de informaţii şi că nu ştia de fapt ce ar trebui să facă Armata pe străzile Timişoarei, moment în care i-a dat telefon ministrului, la vremea respectivă Milea, şi l-a rugat să îi trimită o grupă de ofiţeri de informaţii care să îl ajute cu informaţii clare şi certe ceea ce se petrece în Timişoara, pentru că exista o diversiune, că sunt tot felul de tentative de a ataca România din exterior, cu grupuri de diversiune, ş.a.m.d.

Radu Dobriţoiu: Exista un schimb de informaţii între Securitate şi Armată?

Decebal Ilina: Nu exista niciun schimb de informaţii şi ăsta a fost motivul pentru care 41 de militari în noaptea de 17 spre 18 decembrie s-au deplasat cu un avion special  la Timişoara şi s-au pus la dispoziţia şefului statului major. Grupul de 41 de militari era constituit din specialişti de la Batalionul 404 din Buzău.

Radu Dobriţoiu: Cercetare, diversiune.

Decebal Ilina: Cercetare şi paraşutare în dispozitivul inamic. Deci, ei erau pregăţiţi să culeagă date şi informaţii, deci să pătrundă în dispozitivul inamic şi să culeagă date şi informaţii, deci erau pregătiţi să obţină informaţii certe. Au ajuns la Timşioara în data de 18 dimineaţa, s-au pus la dispoziţia şefului Statului Major, s-au organizat în primul rând grupuri de cercetare de câte doi militari care s-au dus în diferite întreprinderi, fie că era vorba despre Azur, Solventul, Automobile, deci Elba şi aşa mai departe, toate întreprinderile, precum şi pe străzi. Ei culegeau informaţii, vedeau despre ce este vorba. Nu aveau niciun fel de sistem complicat şi sofisticat de a comunica informaţiile, foloseau telefoanele publice, care erau din ce în ce mai puţine, pentru că foarte multe fuseseră distruse şi devastate, sau atunci când obţineau informaţii foarte clare şi nu le putea transmite se urcau într-un mijloc de transport în comun, se duceau la grupa informativă şi prezentau informaţiile. Deci ei au ajuns la concluzia că în diferite restaurante, baruri, cafenele şi aşa mai departe, se adunau grupuri de tineri care vorbeau româneşte, care era clar că erau români, care făceau schimburi de mesaje prin diferite bileţele între ei, locul şi ora în care se întâlnesc, mulţi dintre ei având în genţile pe care le purtau diferite obiecte ca: lanţuri, bile, sticle, şi aşa mai departe, pe care le foloseau în spargerea unor vitrine, în crearea unor dezordini, după care îndemnau populaţia să îi urmeze. Deci, în momentul acesta armata a ieşit pe stradă, a scos - şi acesta este adevărul şi trebuie să recunoaştem - a scos unităţile militare înarmate, au scos - ceea ce în opinia mea a fost o gravă eroare - transportoare, tancuri, camioane fără prelate, care aveau pe platforme militari cu armament pregătiţi să intervină, ceea ce a iritat foarte mult populaţia. În seara de 18, în faţa catedralei de la Timişoara s-au adunat un grup de tineri şi nu numai tineri, deci un grup de protestatari nemulţumiţi - pentru că trebuie să recunoaştem că era un adânc sentiment de nemulţumire instaurat în viaţa populaţiei României. S-au adunat pe treptele catedralei...

Radu Dobriţoiu: Şi militarii erau printre cei nemulţumiţi, pentru că aţi adus aminte de acest dezechilibru, cum erau trataţi, plătiţi şi recompensaţi cei de la Securitate şi Armata, militarii.

Decebal Ilina: Deci se făcuse un cordon de militari în faţă, cu pistoalele mitralieră, deci cu muniţie, încărcat, în spatele lor mişunând tot felul de trupe de Securitate, de Miliţie şi aşa mai departe. Deci în momentul în care grupurile de protestatari au atacat primul rând de militari aceştia au tras foc de avertisment în aer, deci la 45 de grade. Sigur că există posibilitatea ca multe din gloanţele respective să fi ricoşat, dar în momentul în care avem de-a face cu un ricoşeu, oamenii sunt răniţi, deci victimele sunt rănite...

Radu Dobriţoiu: Nu sunt ucişi.

Decebal Ilina: ...nu sunt făcuţi zob cum s-a întâmplat pe străzile catedralei de la Timişoara, care în momentul în care militarii trăgeau în aer câţiva dintre protestatari au căzut, ceea ce înseamnă că ei fuseseră împuşcaţi cu o armă cu lunetă de către alţii, nu de către militari.

Radu Dobriţoiu: Posibil chiar din Securitate sau aşa-numiţi agenţi străini?

Decebal Ilina: Mi-e greu să cred şi aici eu nu fac parte din cei care cred că revoluţia română a fost făcută de către agenţi străini, de zeci de mii de turişti care veneau în Volgi şi în Lada şi mai ştiu eu ce alte maşini. Revoluţia a fost făcută de către români. Toţi ofiţerii de informaţii care au existat în această perioadă la Timişoara nu au indentificat în niciunul dintre grupurile respective, oameni care să vorbească altă limbă sau care să vorbească limba română cu accent străin. Deci erau clar grupuri de români. Mi-e greu să cred că ar fi reuşit nişte străini să se infiltreze în grupurile de protestatari.

Radu Dobriţoiu: Suntem în direct, prin telefon, cu academicianul Răzvan Teodorescu. Bună seara, domnule academician!

Răzvan Teodorescu: Bună seara!

Radu Dobriţoiu: Domnule academician, Răzvan Teodorescu, vorbim în această seară la "Euroatlantica" despre rolul Armatei României în evenimentele din decembrie 1989 în înlăturarea regimului condus de familia Ceauşescu. În studiou sunt cu domnul general Decebal Ilina.

Răzvan Teodorescu: Îl salut pe domnul general, cu cele mai bune amintiri.

Decebal Ilina: Bună seara, domnule academician.

Radu Dobriţoiu: Putem vorbi, domnule academician Răzvan Teodorescu, de două etape importanante, cea de-a doua etapă, să spunem, întoarcerea armelor împotriva regimului aşa-zis socialist?

Răzvan Teodorescu: Putem să spunem că Armata, din acest punct de vedere, a fost un element fundamental. Ca participant la acele evenimente, pot să spun că, dacă în dimineaţă zilei de 22 - fără îndoială că masele de muncitori care veneau de pe platforme la Bucureşti au jucat un rol foarte mare - momentul în care Armata şi-a arătat legătura directă cu revoltaţii, a fost momentul crucial. Din experienţă proprie vă pot spune că am stat alături de militari şi ei au stat alături de mine chiar în fosta reşedinţă a lui Nicolae Ceauşescu, unde încercam împreună să slavăm patrimoniul. Ofiţerii superiori, ofiţerii şi soldaţii care ne-au întovărăşit au fost chezăşia siguranţei noastre şi, până la urmă, a victoriei noastre. Armata a jucat rolul ce mai important în această revoluţie. Noi spunem deseori că au fost muncitorii, că au fost tinerii... Da, au fost, dar ceea ce a fost esenţial a fost prezenţa Armatei.

Radu Dobriţoiu: Când a întors armele armata? Vă întreb şi pe dumneavoastră şi pe domnul general Decebal Irina, pentru că eu eram în timpul revoluţiei centralist într-o unitate militară din Bucureşti şi nu îmi amintesc de vreo notă telefonică, vreo circulară de vreun ordin ierarhic în acest sens.

Răzvan Teodorescu: Asta domnul general vă poate spune mai bine. Ce ţin eu minte este că deja momentul în care s-a ştiut despre sinuciderea generalului Milea, Armata era deja moralmente întoarsă împotriva dictaturii. Nu ştiu, poate mă înşel, dar în cursul dimineţii de 22 s-a petrecut acest lucru în chip limpede.

Radu Dobriţoiu: Domnule general Decebal Irina, când a întors Armata armele şi a fraternizat cu revoluţionarii?

Decebal Irina: Aş vrea să fac o scurtă prezentare. Deci, revenind la Timişoara. Deci, în data de 21 decembrie, Armata era lămurită că de fapt revoluţia la Timişoara era făcută de muncitori, de oameni nemulţumiţi şi aşa mai departe, motiv pentru care generalul Guşă a dat dispoziţie ca o parte dintre militarii care se aflau pe străzi să intre în cazărmi. Dar, aşa acum ştiţi, balconul de la operă fusese ocupat în data de 20 spre 21, deci în noaptea de 20 spre 21, de un grup de revoluţionari care se organizase foarte bine, dăduse şi acea platformă în 12 puncte, motiv pentru care Securitatea şi cu Miliţia încerca să îi "extragă", folosesc expresia lor, pe grupul acesta care conducea de fapt revolta de la Timişoara, să-i extragă din balconul Operei, motiv pentru care au cerut toate planurile Operei şi au dat dispoziţia Armatei ca să folosească trupe de paraşutişti, elicoptere, să pătrundă în clădirea Operei şi să-i extragă pe aceştia. Generalul Guşă personal conducea activitatea respectivă. În 21 nu au putut să fie de acord cu paraşutişti şi aşa mai departe, cu năzdrăvăniile care trecea prin cap securiştilor şi miliţenilor la vremea respectivă. Au continuat discuţiile toată noaptea, până în dimineaţa zilei de 22, când trebuia să se ia o decizie cum să extragă acest nucleu de oameni din balconul Operei. În momentul în care s-a dat comunicatul la Radio şi la Televiziune că generalul Milea s-a sinucis, generalul Guşă intră, deci există documente, intră în sala respectiv şi spune:"Toată lumea pleacă acasă, militarii se retrag în cazărmi, s-a terminat".

Deci, părarea mea este că momentul în care Armata a fraternizat total cu, cu oameni nemulţumiţi, cu cei care manifestau şi care făceau revolta respectivă, a fost momentul morţii generalului Milea. De asemenea, ştim bine cum au evoluat  lucrurile şi în Bucureşti şi în toată ţara. Dar, în Timişoara, unde de fapt era nucleul revoluţiei respective, militarii au intrat în 22, începând cu ora 11:00, deci în momentul în care s-a aflat de moartea generalului Milea, care a constituit de fapt, dacă vreţi, strigătul de triumf al României pentru România în decembrie 1989 şi nu numai, în tot sfârşitul de mileniu, a fost "Armata e cu noi".

Radu Dobriţoiu: Aţi amintit de acest moment şi de generalul Vasile Milea şi apelez la părerea domnului academician Răzvan Teodorescu. Istoria nu a stabilit clar cum a murit generalul  Milea. Sunt două ipoteze: a fost ucis sau s-a sinucis. Domnule academician.

Răzvan Teodorescu: Nu vă pot... aici nu vă pot ajuta în niciun fel. Nu ştiu. Astea sunt cele două ipoteze. Oricum, amintirea generalului Milea trebuie să rămână o amintire frumoasă.Spun asta pentru că am văzut o serie întreagă de opinii contrarii şi m-am revoltat într-un fel. A fost un om care, fie că s-a sinucis, fie că a fost ucis, în orice caz dispariţia sa a făcut ca flacăra revoluţiei să se aprindă foarte puternic la Bucureşti. O spun asta în deplină cunoştinţă de cauză. Generalul Guşă a dat acel ordin şi a arătat că de fapt Armata îşi terminase într-un fel misiunea, misiunea cea dintâi, misiunea cea de-a doua a început în jurul orei 12:00. Eu pot să vă spun că la ora 12:30, când am vorbit în Studioul 4 al Televiziunii, imediat am fost însoţit de ofiţeri cu care am mers în Primăverii 50 şi locotenent colonelul Stancu care a condus operaţiile acolo şi, din acel moment şi pentru mai multe zile, Armata a fost cea care a fost chezaşa victoriei noastre.

Radu Dobriţoiu: S-a vorbit foarte mult despre un război electronic. Chiar eu, ca centralist, am primit în decembrie 1989, o notă telefonică în care se vorbea de 15.000 de elicoptere care se apropie de Bucureşti. Cât este adevăr şi cât legendă în acest război electronic sau chiar psihologic?

Decebal Ilina: Vă rog să-mi îngăduiţi ca, înainte să răspund la întrebarea dvs, să completez ceea ce spunea dl academician. Eu l-am cunoscut foarte bine pe ministrul Milea, care a fost un militar de o înaltă probitate morală şi profesională. El nu era un om politic. Pe el îl pusese ministrul apărării, pentru că era un mare militar, deci era un om foarte disciplinat. Ştiu din surse foarte sigure şi din interior că, în momentul în care el a primit misiunea ca să scoate Armata să apere... mă rog, ideea era să apere instituţiile statului împotriva protestatarilor, grupurilor de dezordine din străinătate, existau tot felul de lucruri neadevărate care se propovăduiau, el i-a spus comandantului suprem la vremea respectivă că a căutat în toate regulamentele şi în toate legile militare şi n-a găsit nicăieri scris că Armata ar trebui să intervină împotriva propriului popor, iar în noaptea de 21 spre 22, când el se găsea la sediul Comitetului Central, şeful Direcţiei Informaţii la vremea respectivă, deci viceamiralul Dinu, se afla în CC să-i prezinte care sunt informaţiile cu privire la trupele din jurul României care ar putea să atace: din Ungaria, din Iugoslavia, din URSS ş.a.m.d. şi viceamiralul Dinu povestea că, din jumătate în jumătate de oră, intra fie Dincă, fie Bobu, fie alţi conducători de partid şi îi dădeau ordin generalului Milea că 500 de demonstranţi vin pe Calea Moşilor... să trimită trupele de tancuri; că 1000 şi nu ştiu câţi de demonstranţi vin dinspre 23 August... Deci el ajunsese la un moment de exasperare, neştiind ce trebuie să facă, fiind un militar foarte disciplinat, părerea mea e, şi sunt absolut convins de lucrul acesta, s-a sinucis. Toate elementele care pot fi analizate: cum a luat pistolul, ofiţerul respectiv care, după ce a dat pistolul, ştia că a făcut un lucru foarte grav, s-a ţinut după ministrul Milea până la uşă să-i dea pistolul înapoi, acesta a intrat înăuntru, s-a auzit focul de armă, a murit. Şi, în plus de asta, al cui ar fi fost interesul ca sa-l omoare pe ministrul Milea care, aşa cum vedem, a fost momentul zero în care Armata a fraternizat în totalitate cu revoluţionarii. Revenind la întrebarea dvs, Armata nu era pregătită. Armata, aşa cum vă spuneam, făcea tot felul de operaţiuni în economie, fiind cea mai ieftină forţă de muncă pe care o putea folosi conducerea de partid şi de stat la vremea respectivă. Deci a fost total nepregaăită, total neinstruită, foarte prost înzestrată. A existat o diversiune generală în ceea ce priveşte atât războiul acesta electronic, care le crea ţinte false militarilor din trupele radiotehnice care vedeau tot timpul pe display-ul aparatelor respective tot felul de ţinte false şi, în momentele acelea de absolut totală confuzie, sigur că se dădeau tot felul de ordine, se ridicau elicoptere, trăgeau cu tunurile asupra unor ţinte false ş.a.m.d. Pe de altă parte, a existat şi o dezinformare de-asta psihologică, un război psihologic în care se transmiteau inclusiv prin radio şi prin televiziune, tot felul de informaţii false, neexistând o conducere fermă că, aşa cum vă spuneam, şeful Statului Major General se găsea la Timişoara, ministrul apărării să găsea în sediul CC.. Armata practic era necondusă. N-a existat o coordonare foarte clară a acestor acţiuni pe care militarii le-au desfăşurat , iar în momentele acestea de confuzie au murit foarte mulţi oameni nevinovaţi, pe greşeli care s-au făcut atât de către militari, cât şi de către cei care îi conduceau.

Radu Dobriţoiu: Cu siguranţă nu vom reuşi să vorbim tot despre ceea ce a reprezentat Armata în decembrie 1989 pentru Revoluţia Română, însă putem spune, domnule academician Răzvan Theodorescu, că armata a fost luată prin surprindere, totuşi, de această desfăşurare, dar, în cele din urmă, a ieşit la liman, cu ghilimelele de rigoare, alături de militari...

Răzvan Theodorescu: Aşa cum domnul general Ilina vă spunea, de fapt era o armată care nu era pregătită pentru asemenea acţiuni, însă a dovedit inteligenţă, a dovedit curaj, ofiţerii superiori au dovedit mult profesionalism, adică armata nu era pregătită pentru aşa ceva, însă, dacă nu era armata, revoluţia noastră nu ar fi avut loc.

Radu Dobriţoiu: Domnule general Decebal Ilina, iată, la 28 de ani încă nu s-a conturat, nu s-a desluşit istoria acelor vremuri.

Decebal Ilina: Părerea mea este că va fi şi mai greu în continuare să se poată descoperi adevărul, pentru că nu există nimeni care să ştie, inclusiv cei care au dat ordine, ei ştiu ce ordine au dat, dar nu ştiau cum au fost executate în teritoriul respectiv. S-a scris foarte multă literatură, şi de militari, şi, în mod deosebit, de către cei din Ministerul de Interne, din trupele de securitate. Sigur că foarte multe lucruri care s-au scris acolo sunt adevărate, dar natura umană este subiectivă. Până la urmă cei care au scris au emis esenţialul în ceea ce au scris ei, deci nu au spus lucrurile pe care ei le-au făcut, greşelile pe care le-au făcut, de teama de a nu fi traşi la răspundere. Pentru că Armata Română, de-a lungul istoriei ei, a avut un destin tragic sau un destin trist, aş putea spune, acela de a muri eroic, cum spunea şi domnul academician, sau de a supravieţui tragic, că cei care au supravieţuit au trebuit să dea socoteală pentru ceea ce au făcut. Părerea mea este că a existat o confuzie generală în ceea ce priveşte comportamentul unora dintre militari şi aş vrea să vă dau un singur exemplu, ca să înţeleagă foarte bine lumea. Deci, în momentul în care se credea că Ministerul Apărării este atacat, se scotocea prin Cimitirul Ghencea, că acolo erau terorişti, se duceau cu tancul prin cimitir, cu transportoare, să găsească, nu au găsit niciodată niciun terorist. Erau tot felul de simultoare care trăgeau după diferite blocuri şi îi derutau pe militari. S-a chemat de la Buzău, tot de la trupele de paraşutişti, un grup de militari cu două camioane, ca să apere Ministerul Apărării Naţionale. S-a stabilit clar cum intră, ce parolă trebuie să folosească, ce sisteme luminoase trebuie să folosească, iar, în momentul în care a ajuns..., însoţiţi fiind de un colonel din Marele Stat Major şi de doi alţi ofiţeri, în momentul în care a ajuns în Drumul Taberei să intre în minister, tot Armata, care păzea Ministerul Apărării, cu transportoare, cu tancuri, au tras şi au murit patru militari de la Buzău, şase au fost răniţi. La fel s-a întâmplat şi cu uslaşii, eu nu cred că îi chemase militarul ca să-i omoare pe Trosca şi pe ceilalţi.

Răzvan Theodorescu: Şi, la fel, domnule general, daţi-mi voie să adaug, s-a întâmplat la Otopeni, situaţia de la Otopeni a fost similară.

Decebal Ilina: Foarte corect.

Radu Dobriţoiu: Au existat foarte multe confuzii, incidente, militari nepregătiţi care şi-au descărcat arma şi i-au ucis pe camarazi sau s-au împuşcat singuri din greşeală, accidental. Iată, şi aceste evenimente, aţi amintit, domnule academician Răzvan Theodorescu, de momentul Otopeni, de momentul Orizont în Drumul Taberei, au fost foarte multe lucruri care au făcut ca Armata să plătească în cele din urmă un sacrificiu de sânge în cadrul evenimentelor Revoluţiei din 1989.

Răzvan Theodorescu: Repet, fiind principalul element care a dus la victoria Revoluţiei.

Radu Dobriţoiu: (...) Vă mulţumesc pentru că aţi ascultat "Euroatlantica" la Radio România Actualităţi.


Etichete Armata la RevolutieRavolutie 1989emisiunea EuratlanticaNicu Popescugeneral Decebal IlinaRadu DobritoiuRayvan TheodorescuRevolutia din decembrie

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live