Apel matinal. Invitat: Lavinia Betea, doctor în psihologie

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 decembrie, ora 8:30) - Apel matinal - Realizator: Cătălin Cîrnu - Şi dacă tot am amintit de decembrie 1989, avem datoria de a căuta adevărul și de a-l prezentat aşa cum a fost, după cum spunea recent premierul interimar Nicolae Ciucă, ministru al apărării naționale, cel care a și transmis un mesaj cu ocazia marcării a 31 de ani de la începutul Revoluției Române, un mesaj în care insista pe nevoia de a se face lumină legat de evenimentele din decembrie '89, momente despre care generațiile mai tinere au ajuns să știe, din păcate, din ce în ce mai puține amănunte. Iar invitatul de astăzi al "Apelului matinal" este profesorul universitar Lavinia Betea, doctor în psihologie, dar și un pasionat istoric al epocii de altădată. Sărut mâna, doamnă!

Lavinia Betea: Bună dimineața

Realizator: Ne reîntâlnim, iată, în 22 decembrie, sunt aproape 31 de ani distanță de la momentul Revoluției. De ce credeți că încă știm destul de puține lucruri despre evenimentele reale de atunci?

Lavinia Betea: Eu spun că știu foarte multe și problema noastră, a oamenilor de acum și nu doar în chestiunea aceasta a evenimentelor din decembrie 1989, este aceea că suntem striviți de informație. Deci este atât de multă informație și noi nu suntem capabili să utilizăm niște instrumente valide de selecție și de clasificare a ei. Deci luminile se pun în sute de unghiuri, aproape microscopic, și pe urmă este greu să recompui întregul. Dacă eu îmi amintesc ziua de 22 decembrie 1989, sunt unul dintre oamenii care am trăit-o din plin, dar nu am trăit-o în București, am trăit-o în Arad și evenimentele în Arad au fost foarte diferite față de Timișoara și față de București. Tot așa, oamenii din alte locuri din țară vă pot prezenta - tot aţi amintit de "Jurnalul unei revoluţii" - vă pot prezenta jurnalele lor proprii. Ceea ce a fost comun a fost acea imensă bucurie. Niciodată nu s-a întâmplat în România această stare, această stare generală de bucurie ca în amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Speranțele noastre atunci au fost enorme. Îmi amintesc că în Aradul care umplea străzile principale ale orașului din dimineața zilei de 21 decembrie, era o atmosferă extraordinar de tensionată de așteptare, alimentată mai curând de zvonuri decât de informaţii, dar după ce am aflat de fuga Ceauşeştilor, ne îmbrăţişam cu lacrimi în ochi, cunoscuţi şi necunoscuţi unii pe alţii./denisse

Niciodată nu s-a întâmplat asta şi nici nu cred că se va mai întâmpla.

Realizator: Şi, totuşi, ce am realizat în cei 31 de ani scurşi de la Revoluţie? Sau, poate, am pierdut ceva?

Lavinia Betea: Păi, am şi primit, am şi pierdut, nu ştiu cum se face scăderea şi adunarea. Speranţele noastre erau imense şi, în acealaşi timp, lipsite de concreteze, voiam să dispară Ceauşeştii, dar nu ştiam cine anume va fi, ce va face, spre deosebire de vecinii noştri, noi nici nu am avut perioada cuvenită de dezbatere, de răgazul care permite unor oameni să se afirme. La noi s-au afirmat nişte lideri, din aceştia, evenimenţiali, nu neapărat cei mai buni din punct de vedere al structurii umane. Şi nu era vorba doar de politică, ci asta s-a întâmplat la nivelul fiecărei întreprinderi economice sau culturale. În planul personal, sigur, fiecare ne doream libertate. Pentru mulţi, libertatea a devenit echivalentul anarhiei, haosului, a încălcării oricărei legi, a face ceea ce-ţi convine ţie, fără să-ţi pese de celălalat. Or, aceasta nu mai este democraţie, este ceva contrar democraţiei. Oamenii îşi imaginau după "Dallas", că vor avea case cu piscine, că vor veni nişte firme străine, pătrunse de încântare, de admiraţie, de acte umanitare, ca să facă în România nişte fabrici în care toţi vor avea de lucru, vor lucra ca şi în comunism şi vor avea nişte salarii cum auziseră ei că se întâmplă în Occident. Acuma, dincolo de această recunoaştere a minusurilor noastre individuale, vă mărturisesc cu toată sinceritatea, că nu m-aş fi gândit nicioadată, că, iată, eu mă aflu într-un cartier al Bucureştiului, în Drumul Taberei, nu m-aş fi gândit niciodată că la 31 de ani, după condamnarea lui Ceauşescu, printre altele, că nu aveam căldură, suntem fără căldură la ora aceasta.

Realizator: Da, dar acum îmi permit să glumesc, dar avem metrou.

Lavinia Betea: A da... A, nu, şi aici, vreau să spun, tot sincer, când l-am auzit pe președintele Iohannis declarând că aceasta, metroul din Drumul Taberei spre centru, este cea mai mare realizare din ultimii ani m-am gândit, Dumnezeule, ce consilieri poate să aibă! Tu nu îi poți pretinde să știe istorie.

Realizator: Nu comentez afirmația dumneavoastră. Vă rog!

Lavinia Betea: Dar vă mai spun ceva... Sigur, eu vă înțeleg, eu am voie să spun. Eu vorbesc în numele meu. Nu m-aş fi gândit niciodată, ne amintim de cei 10 ani de privațiuni datorită plății datoriei externe, și nu m-aș fi gândit că astăzi, după 31 de ani, datoria externă a României este de șase ori mai mare decât vârful datoriei din vremea lui Ceaușescu, și paradoxul este că dacă atunci toți cetățenii României au fost preocupaţi și au suportat privațiunile celor 10 ani, acum cei care ne reprezintă nu vorbesc nimic despre această... despre această chestiune extrem de importantă în raport cu istoria noastră, cu istoria noastră contemporană că nu trebuie să ne comparăm neapărat cu alţii, ne comparăm cu noi.

Realizator: Am început acest interviu citându-l pe premierul interimar Nicolae Ciucă. "Revoluția română nu s-a încheiat încă şi ce s-a început acum 31 de ani trebuie să se termine". Nu o spun eu, ci o afirma recent chiar ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman. Acum, pe scurt, oare când vom putea încheia acest proces istoric?

Lavinia Betea: Eu nu cred că se va încheia și eu i-aş cita mai puțin pe politicienii... Sigur că este o informație la zi, ca și gazetar, trebuie să o faci, în calitatea mea de om care face psihologie socială, preocupat, lucrând cu conținuturi de istorie, sunt foarte puțin înclinată să îi citez, pentru că de-a lungul celor 31 de ani cred că dacă îi adunăm pe toți care au trecut prin Parlament și pe la ministere avem o categorie mult prea reprezentativă numeric. Nu știu cum vom putea încheia pentru că, vedeți, la noi se pune chestiunea legat de cele întâmplate și din nou eu îl învinovățește pe Ceaușescu pentru că nu a renunțat la actul conducerii, așa cum s-ar fi cuvenit, cum ar fi făcut un individ încadrat într-o anume normalitate psihică. /ilixandru

Dar vedeți dumneavoastră, când vorbim despre evenimentele din 1989, acum, în decembrie, nu prea știm ce termeni să folosim: comemorare sau sărbătorire. Pe de o parte comemorăm, îi comemorăm pe cei care au fost uciși în numele unor idealuri. Ce sărbătorim? Sărbătorim libertatea, avem libertate, avem drept de liberă circulație, avem dreptul de expresie - nu neapărat toate acestea ţineau de politic, mai curând lumea se schimbă prin invențiile, prin descoperirile științei, prin tehnologie, decât prin politică.

Realizator: Şi lumea chiar s-a schimbat în aceste trei decenii.

Lavinia Betea: Asta vreau să vă spun. Dacă dacă vorbim de sărbătoare, atunci unde sunt eroii? Pentru că aceia care s-au făcut remarcați şi au preluat conducerea în acele zile sunt pasibili de etichetare cu crime împotriva umanității. Şi asta face, din perspectiva pe care o avem asupra acestor evenimente, un lucru foarte deosebit în raport cu celelalte evenimente pe care le consemnează istoria noastră clasându-le mai simplu. Deci suntem şi vom fi întotdeauna într-o mare stare de confuzie în catalogarea, în etichetarea, în interpretarea din punct de vedere istoric și politic a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Per ansamblu, sigur căacum spunem că este un fapt pozitiv pentru că am intrat în rândul lumii democrate.

Realizator: Rămâne să descoperim, de ce nu, împreună, noi capitole apropo de adevărul din decembrie 1989. Ar mai fi mult de discutat pe această temă.

Lavinia Betea: Evident.

Realizator: Mulțumesc frumos pentru prezența la "Apel matinal"!

Lavinia Betea: Şi eu vă mulțumesc și vă felicit pentru pentru ceea ce faceți.

Realizator: Mulțumim mult!

(PH)