Anatol Popescu: De cele mai multe ori, Bucureştiul ne ignoră

Evenimentul principal al săptămânii l-a reprezentat cea de-a XIII-a ediţie a Universităţii de Vară Izvorul Mureşului.

A fost locul încare românii din jurul graniţelor, dar şi din diasporă s-au întâlnit, şi-au spus păsurile şi, totodată, au rostit speranţe pe care doresc să le ducă la îndeplinire până anul viitor.

Să vedem cum a întâmpinat toată această ediţie reprezentantul românilor din Ucraina, domnul Anatol Popescu.

Realizator: Care sunt concluziile cu care aţi plecat de aici, din România, de la Izvorul Mureşului, în acest an?

Anatol Popescu: Pentru a treia oară am participat consecutiv la această tabără, la Universitatea de Vară Izvorul Mureşului. Concluziile ar fi că, pe an ce trece, problemele noastre se uniformizează /.../ la românii din jurul graniţelor.

Sunt oricum într-un fel dezamăgit, fiindcă aceleaşi probleme persistă de ani de zile şi cu părere de rău, oficialii de la Bucureşti, de cel mai înalt nivel, nu prea dau să vadă care sunt problemele noastre, mai ales în contextul în care, conform legislaţiei româneşti şi conform Constituţiei, au obligaţia de a sprijini românii din afara graniţelor.

Realizator: Da, este tulburător ce aud. Pentru mine, incredibil, dar este clar dacă şi dinspre Serbia, şi dinspre Ucraina se aud aceelaşi voci, înseamnă că este ceva. Şi ieşirea din impas cum aţi simţi-o?

Anatol Popescu: Avem nevoie cu siguranţă, comunităţile istorice româneşti tradiţionale autohtone din jurul României, de o tribună deschisă pentru relatarea problemelor, mai ales în Parlamentul României. Am propus, şi colegii au fost de acord - preşedinţii asociaţiilor româneşti din Serbia şi Bulgaria, dar şi de la Cernăuţi - că avem nevoie de o organizaţie, o federaţie, confederaţie, o formă de organizare a noastră, pentru a ne promova problemele la Bucureşti, fiindcă fiecare, individual, nu rezolvă mare lucru, cele mai deseori suntem ignoraţi de autorităţi.

Realizator: Am putea pune sub semnul acestei a XIII-a ediţii unirea, ideea de unitate, ideea de coorodonare a acţiunilor?

Anatol Popescu: Desigur, avem nevoie de un forum. Deci, conform legislaţiei române, Legea 299/2007 ne garantează an de an organizarea unui congres a românilor de pretutindeni, care se ignoră în totaliate, timp de opt ani de zile, şi în cadrul acestui congres s-ar organiza un consiliu naţional, care ar fi vocea comunităţilor istorice în primul rând, dar şi a diasporei românilor de pretutindeni.

Cu părere de rău, acest aspect legislativ este ignorat în totalitate şi nenumărate demersuri au rămas fără răspuns până acum. Se tergiversează, cu părere de rău. Problema cred că este politizată mai mult, fiindcă se pune problema cine ar ajunge la acest congres şi, evident, partidele politice au fiecare interesul şi electoratul propriu.

Realizator: Înţeleg. Vorbiţi de unitate, pe de altă parte, până în 2016, la următoarea ediţie, vă veţi mai coordona într-un fel acţiunile, veţi păstra legătura, vor mai fi, nu ştiu, diverse luări de poziţie comune?

Anatol Popescu: Oricum păstrăm legătura cu comunităţile istorice din România şi din jurul României, dar, evident, că trebuie şi cu siguranţă vom face, începând din acest an, vom face tot ce este posibil ca să strângem rândurile şi să avem un front comun de luptă cu această birocraţie.

Realizator: Înţeleg. Şi îmi spuneţi dacă greşesc. Concluziile generale ar fi aşa: o oareşce tristeţe, deziluzie faţă de felul în care se comportă România faţă de dumneavoastră, este loc de mai bine şi să dea Domnul să se întâmple lucruri mai bune cât de repede. Pe de altă parte, este nevoie de a strânge rândurile este clară, deci va fi un, să spun eu, aşa o cotitură această a XII-a ediţie, poate, nu?

Anatol Popescu: Sperăm să fie şi să avem şi rezultate pentru ediţia a XIV-a, de la anul. Problema constă în felul următor: toate minorităţile naţionale autohtone româneşti din statele din jurul României au nevoie de un spate puternic pentru a fi reprezentate şi în diplomaţia cu ţările vecine.

Spre exemplu la Kiev, dacă mergem cu mâinile goale şi n-avem nicio garanţie că cineva mai pune o vorbă pentru noi, în diferite asepecte, în diferite domenii, în diferite proiecte locale sau naţionale, dacă nu avem o asigurare că şi diplomaţia română şi cel mai înalt nivel de conducere a statului român ne sprijină, rămânem iar cu ce am ajuns acuma - fără institut cultural la Cernăuţi, la Kiev, fără centrul cultural Izmail, fără presă scrisă, cu cât mai puţine clase cu predare în limba română în şcoli, şi este foarte important să avem susţinere la cel mai înalt nivel din Bucureşti.