Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Accesul liber la publicaţiile ştiinţifice, stimulează inovaţia

Aproximativ 50% dintre lucrările ştiinţifice publicate în 2011 sunt în prezent disponibile pe internet unde pot fi consultate în mod gratuit, este concluzia unui studiu al UE.

EuranetPlus.

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 23 August 2013, 14:11

Accesul liber al publicului la rezultatele cercetării ştiinţifice poate creşte calitatea şi eficienţa ştiinţei şi poate stimula inovaţia în sectoarele public şi privat.

Aceasta este concluzia unui studiu al Uniunii Europene pe această temă.

Aproximativ 50% dintre lucrările ştiinţifice publicate în 2011 sunt în prezent disponibile pe internet unde pot fi consultate în mod gratuit - relevă studiul finanţat de Comisia Europeană şi dat publicităţii săptămâna aceasta.

Acest nivel este de două ori mai mare decât cel estimat în studiile anterioare, ceea ce poate fi explicat prin utilizarea unei metodologii îmbunătăţite şi prin aplicarea unei definiţii lărgite a accesului liber.

De asemenea, studiul estimează că peste 40% din articolele validate de comunitatea ştiinţifică şi publicate la nivel mondial între 2004 şi 2011 sunt, de asemenea, accesibile online în mod liber.

Audio: Accesul liber este mai limitat însă în alte domenii.

Studiul a analizat disponibilitatea publicaţiilor academice în 22 de domenii ale cunoaşterii din spaţiul european de cercetare, dar şi din alte ţări ale lumii.

Disponibilitatea gratuită a majorităţii articolelor este în prezent o realitate în cercetarea biomedicală, biologie, matematică şi statistică.

Accesul liber este mai limitat însă în alte domenii cum ar fi: ştiinţele sociale şi umaniste, ştiinţele aplicate, inginerie şi tehnologie.

Potrivit comisarului european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, contribuabilul european nu ar trebui să plătească de două ori pentru cercetarea finanţată din fonduri publice.

Astfel, comisia va face din accesul liber la publicaţiile ştiinţifice un principiu general al programului 'Orizont 2020'.

Începând de anul viitor, toate articolele realizate cu finanţare prin acest program vor trebui puse la dispoziţie în regim de acces liber fie imediat de către editor, care le va publica online, costurile de publicare anticipate vor putea fi rambursate de Comisia Europeană, fie de către cercetători în cel mult şase luni după publicare prin intermediul unor arhive cu acces liber.

Studiul a inclus cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, dar şi Elveţia, Liechtenstein, Islanda, Norvegia, Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Israel, Brazilia, Canada, Japonia şi Statele Unite.