Ascultă Radio România Actualitaţi Live

10 Mai, "ziua în care s-a născut România"

Principele Radu al României declară în exclusivitate la RRA că 10 Mai a fost din 1866 încoace "un reper al românilor" inclusiv în perioada în care sărbătorirea ei a fost interzisă.

10 Mai, "ziua în care s-a născut România"
SR Principele Radu al României.

Articol de Denise Theodoru, 10 Mai 2013, 10:06

Ziua Regalităţii este sărbătorită astăzi în capitală.

Manifestările au început dimineaţă cu "Maratonul Regal", apoi reprezentanţii familiei regale au depus flori la statuia Regelui Carol Întâi din Piaţa Palatului Regal.

Redactorul nostru Mihaela Helmis relatează că tot de astăzi, în clubul academicienilor, faţă în faţă cu portretul Regelui Carol I, se află noul portret al Regelui Ferdinand, operă a pictorului Valentin Tănase, dezvelit în prezenţa Principelui Nicolae.

Academia Română a lansat un volum inedit despre destinele celor două instituţii, forul academic şi monarhia intersectate în momente esenţiale ale istoriei, după cum spune vicepreşedintele Academiei, istoricul Dan Berindei.

"Întreaga istorie a Academiei Române a fost legată de cei patru regi pe care România i-a avut, o prezenţă a lor ca membri de onoare, ca preşedinţi de onoare, prin participările lor la şedinţe ale Academiei şi chiar contribuţii, începând cu Carol I şi Elisabeta.

"Se cunosc şi contribuţiile Regelui Ferdinand, care ţinea foarte mult ca el să fie cel care să exprime gândurile şi care, într-adevăr, ajunsese la o măiestrie a limbii române care îl făcea un stilist desăvârşit", a spus istoricul Dan Berindei.

Seria de evenimente se va încheia cu tradiţionala petrecere de la Palatul Elisabeta, la care sunt invitaţi reprezentanţi ai tuturor comunităţilor şi profesiilor din România.

Duminică, pe 12 mai, Casa Regală va da un dineu oficial în onoarea Societăţii Române de Radiodifuziune, căreia îi va decerna decoraţia "Nihil Sine Deo", pentru performanţă şi serviciile aduse publicului românesc din întreaga lume.

Regele Mihai şi Regina Ana nu se află în ţară, din cauza unor probleme de sănătate ale reginei.

Evenimentele organizate săptămâna aceasta la Bucureşti şi la Sinaia se bucură se prezenţa principesei moştenitoare Margareta, a principelui Nicolae şi a principelui Radu.

10 Mai - Ziua Regelui era, până la venirea comuniştilor la putere, ziua naţională a României.

Sărbătoarea se mai numea şi ziua triplei coroane, deoarece era legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a ţării: pe 10 mai 1866, Carol Întâi soseşte la Bucureşti şi depune jurământul în faţa Parlamentului, unsprezece ani mai târziu, pe 10 mai 1877, Carol Întâi proclama Independenţa absolută a României, şi pe 10 mai 1881, tot Carol Întâi este încoronat ca primul Rege al României.

În anul 1866, la 10 Mai, Principele Carol I a devenit Domnitor al tuturor românilor, iar peste 11 ani, acesta proclama în faţa parlamentului independenţa de stat a României.

L-am întrebat pe Principele Radu al României ce crede despre semnificaţia acestei zile.

SR Principele Radu al României: Foarte multă vreme s-a dus această polemică dacă ziua de 10 Mai, fiind Ziua Regalităţii, este bine de serbat sau nu şi foarte multă lume, inclusiv oameni de specialitate, a uitat un detaliu esenţial, că aceasta nu este doar Ziua Monarhiei, ci este Ziua Independenţei Naţionale şi a suveranităţii naţionale şi că, ne place sau nu, România modernă s-a născut în acea zi.

Realizator: Principesa moştenitoare Margareta va decora duminică Radio România în numele Regelui Mihai cu înalta decoraţie 'Nihil Sine Deo', cu ocazia împlinirii a 85 de ani de radio şi pentru serviciile aduse publicului românesc aflat în întreaga lume

SR Principele Radu al României: Sunt foarte bucuros că pot vorbi în dimineaţa zilei de 10 Mai despre această minunată zi a istoriei noastre fiindcă ea are mult mai multe semnificaţii decât de regulă ni le imaginăm sau vorbim despre ele. Am amintit de cea a naşterii României moderne.

Aşa cum toate naţiunile din jurul nostru şi-au pus Ziua Naţională în ziua independenţei lor, tot aşa cum omul care ne ascultă acum are o zi în care mama l-a adus pe lume, tot aşa România are şi ea o zi în care s-a născut şi aceasta este 10 Mai.

Pe urmă, este vorba de sufletul oamenilor, fiindcă în mediul public românesc şi chiar european se vorbeşte din ce în ce mai puţin despre iubire, despre încredere, despre suflet, despre punţi de legătură între oameni, despre speranţă şi e păcat findcă acestea nu sunt virtuţi ale trecutului, sunt lucruri de care orice om în biologia şi psihologia lui are nevoie. Aşa se petrece şi cu naţiunea.

Românul are nevoie de o sărbătoare a soarelui, de o sărbătoare a primăverii, de o sărbătoare a verdelui, a speranţei şi pe 10 Mai o găseşte.

Nu e de aceea de mirare că porţile palatului devin neîncăpătoare şi că an de an în această zi din ce în ce mai multe mii de oameni vin sau prin intermediul Radioului, al Internetului, al Televiziunii sunt parte a acestei mari celebrări care ne face mai mândri şi mai buni.

În 1866, 10 Mai a adus un nou Domn României şi un Domn care din acel moment a devenit dinastic. În 10 mai 1877 România a mai adăugat încă o perlă pe şiragul acesta al identităţii naţionale, devenind ţară independentă şi tot la 10 mai 1881 a devenit şi Regat, adică o ţară cu coroana întreagă pe cap, o ţară suverană, stăpână pe destinul ei.

De atunci încoace, 10 Mai a fost uneori prin prezenţă, alteori prin absenţă un punct de reper al românilor, fiindcă şi după 1948, când sărbătoarea a fost interzisă, românii au ştiut că undeva acolo, într-un colţ al sufletului lor, într-un ungher al memoriei lor această zi reprezintă de fapt propria lor fiinţă.

Şi după 1989 să nu ne amăgim cu faptul că cei care au strivit această zi au avut majoritate atât la alegeri cât şi, în general, în opţiunea de încredere a oamenilor pentru că e doar o iluzie.

În fapt, oamenii au păstrat în permanenţă în sufletul lor speranţa că într-o bună zi vor fi liberi să se manifeste în spiritul acesta primăvăratic, patriotic, intelectual, sufletesc. Şi dovedesc acest lucru multele fapte ale contemporaneităţii referitoare la coroană.

Unul din aceste fapte este tot mai crescânda majoritate a românilor care cred în Rege, îl iubesc, îl respectă, îl vor printre ei şi toate acestea nu fac decât să ne bucure, aşa că putem, cred, acum, fără să ne mai fie frică, să ne spunem unul altuia "La Mulţi Ani!".

Anul acesta, din păcate, 10 Mai va fi o sărbătoare tot atât de populară şi de dorită de oameni ca şi în anii trecuţi, dar fără prezenţa Majestăţii Sale Regelui, care, în solidaritatea sa arătată atâtea decenii soţiei lui, a preferat să rămână în Elveţia, lângă Majestatea Sa Regina, care are o temporară internare în spital, datorită unei luxaţii la picior.

Deşi ne pare rău că Regele nu va fi aici, ne pare bine că dovedeşte atâta loialitate şi devotament femeii care i-a stat 65 de ani alături.

Spectacol de teatru pentru combaterea consumului de droguri în rândul adolescenţilor, la Sala Dalles
Cultură 25 Februarie 2026, 19:09

Spectacol de teatru pentru combaterea consumului de droguri în rândul adolescenţilor, la Sala Dalles

Un spectacol de teatru spre dependenţele adolescenţilor este pus în scenă în capitală pentru a combate astfel unele dintre...

Spectacol de teatru pentru combaterea consumului de droguri în rândul adolescenţilor, la Sala Dalles
O arteră de pe vremea romanilor care lega cetatea Porolissum de Napoca, descoperită în timpul unor lucrări
Cultură 24 Februarie 2026, 18:51

O arteră de pe vremea romanilor care lega cetatea Porolissum de Napoca, descoperită în timpul unor lucrări

Cea mai spectaculosă descoperire este însă un complex de băi publice pentru cetăţenii de rând.

O arteră de pe vremea romanilor care lega cetatea Porolissum de Napoca, descoperită în timpul unor lucrări
Marea Britanie impune platformelor online aceleaşi reguli existente pentru canalele media tradiţionale
Cultură 24 Februarie 2026, 14:45

Marea Britanie impune platformelor online aceleaşi reguli existente pentru canalele media tradiţionale

Marea Britanie anunţă că impune platformelor online ca Netflix, Disney sau Amazon Prime aceleaşi reguli existente pentru...

Marea Britanie impune platformelor online aceleaşi reguli existente pentru canalele media tradiţionale
Noutăți editoriale: ”La vie à la lisière”
Cultură 24 Februarie 2026, 11:26

Noutăți editoriale: ”La vie à la lisière”

La editura Gallimard a fost publicat volumul ”La vie à la lisière” - „Viața la lizieră – să fii ucrainean, astăzi”, de...

Noutăți editoriale: ”La vie à la lisière”
Berlin: Filmul "Scrisori galbene" a câștigat Ursul de Aur
Cultură 22 Februarie 2026, 09:25

Berlin: Filmul "Scrisori galbene" a câștigat Ursul de Aur

Coproducția româno-bulgară "Atlasul Universului" în regia lui Paul Negoescu a fost recompensată cu Mențiunea Specială în...

Berlin: Filmul "Scrisori galbene" a câștigat Ursul de Aur
România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Cultură 20 Februarie 2026, 17:29

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028

Vineri, la București, Ministerul Culturii și directorul târgului de Carte de la Frankfurt au semnat acordul oficial care...

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Paris:  Anul Brâncuși.Expoziţie de fotografie
Cultură 20 Februarie 2026, 09:01

Paris: Anul Brâncuși.Expoziţie de fotografie

La Paris a început Anul Brâncuși cu vernisarea unei expoziții de fotografie artistică a ansamblului de la Târgu Jiu la...

Paris: Anul Brâncuși.Expoziţie de fotografie
Roma: Expoziţie dedicată  "Anului Constantin Brâncuși"
Cultură 19 Februarie 2026, 16:51

Roma: Expoziţie dedicată "Anului Constantin Brâncuși"

Azi se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui nostru sculptor.

Roma: Expoziţie dedicată "Anului Constantin Brâncuși"

Radio România

MARAMUREȘ: Noul pod peste Tisa ar putea fi gata la sfârșitul lunii mai

MARAMUREȘ: Noul pod peste Tisa ar putea fi gata la sfârșitul lunii mai

MARAMUREȘ: Noul pod peste Tisa ar putea fi gata la sfârșitul lunii mai
CONSTANȚA: Lucrările la Spitalul de Boli Infecțioase, întârziate de cercetări arheologice

CONSTANȚA: Lucrările la Spitalul de Boli Infecțioase, întârziate de cercetări arheologice

CONSTANȚA: Lucrările la Spitalul de Boli Infecțioase, întârziate de cercetări arheologice
Afișe cu informații despre semnalarea cazurilor de trafic de persoane, expuse în mod obligatoriu în hoteluri sau gări

COVASNA: Lucrările de reabilitare a castelului Miko din Olteni, finalizate în august

COVASNA: Lucrările de reabilitare a castelului Miko din Olteni, finalizate în august

COVASNA: Lucrările de reabilitare a castelului Miko din Olteni, finalizate în august