Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Poluarea cu deşeuri din plastic a atins proporţii epidemice

"Oceanul nu este o pubelă uriaşă de gunoi, iar noi ar trebui să-l tratăm cu puţin mai mult respect''.

Poluarea cu deşeuri din plastic a atins proporţii epidemice
Foto arhivă

Articol de Florin Lepădatu, 14 Mai 2019, 09:04

Un explorator american care a reuşit să coboare cu submarinul în cele mai adânci puncte de pe Pământ a declarat luni că a descoperit în astfel de locuri deşeuri rezultate din activităţi umane, relatează agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Victor Vescovo, care a devenit primul om care a realizat scufundări multiple în cele mai adânci locuri de pe planeta noastră, a spus că, pe lângă descoperirea a trei noi specii de vieţuitoare marine, în timpul explorărilor sale a observat şi materiale rezultate din activităţi umane.

Exploratorul în vârstă de 53 de ani a reuşit să realizeze singur două scufundări la cea mai mare adâncime cu ajutorul unui submersibil, la 10.928 de metri, respectiv 10.927 de metri, atingând cel mai adânc punct de pe suprafaţa Pământului, în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific.

În timpul uneia dintre scufundări ''am găsit două deşeuri; nu este prea clar ce erau, dar cu siguranţă proveneau din activităţi umane'', a declarat Vescovo în cadrul unei conferinţe susţinută luni la ''Explorers Club'' din New York.

''Navighez pe fundul Gropii Marianelor, totul este frumos, liniştit, într-un mod steril deşi este viaţă sălbatică acolo, şi apoi se vede, este de neconfundat, este realizată de mâna omului, are margini ascuţite'', a explicat exploratorul.

Vescovo a precizat că în misiunile sale rareori s-a întâmplat să nu descopere gunoaie.

El şi-a exprimat totuşi speranţa că acest lucru ar putea creşte nivelul de conştientizare al populaţiei în privinţa poluării.

''Sperăm că acest lucru va creşte nivelul de conştientizare în legătură cu ceea ce le facem oceanelor, oceanul nu este o pubelă uriaşă de gunoi, iar noi ar trebui să-l tratăm cu puţin mai mult respect'', a spus el.

Poluarea cu deşeuri din plastic a atins proporţii epidemice - se estimează că 100 de milioane de tone de gunoaie rezultate din activităţi umane se află în prezent în oceanele lumii, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Ultima eclipsă totală de lună până în decembrie 2028
Ştiinţă & Tehnologie 01 Martie 2026, 13:37

Ultima eclipsă totală de lună până în decembrie 2028

Eclipsa nu va fi vizibilă în România, ci doar în zona Pacificului.

Ultima eclipsă totală de lună până în decembrie 2028
BYD ATTO 2 DM-i, un nou jucător plug-in-hybrid pe piața autohtonă
Ştiinţă & Tehnologie 01 Martie 2026, 10:16

BYD ATTO 2 DM-i, un nou jucător plug-in-hybrid pe piața autohtonă

Noul SUV subcompact, din clasa B, mizează pe tehnologia Super Hybrid DM-i, cea care a contribuit semnificativ la succesul...

BYD ATTO 2 DM-i, un nou jucător plug-in-hybrid pe piața autohtonă
Probă de Drum – Opel Frontera
Ştiinţă & Tehnologie 27 Februarie 2026, 21:05

Probă de Drum – Opel Frontera

Constructorul german Opel a readus pe piață modelul Frontera, acesta fiind în prezent unul dintre cele mai accesibile SUV-uri...

Probă de Drum – Opel Frontera
Dacia Duster hybrid-G 150 4x4
Ştiinţă & Tehnologie 19 Februarie 2026, 21:39

Dacia Duster hybrid-G 150 4x4

A treia generație a popularului SUV de clasă B vine cu retușuri semnificative pentru un model vândut în peste 2 milioane de...

Dacia Duster hybrid-G 150 4x4
Ucraina a primit prima dronă produsă în Germania
Ştiinţă & Tehnologie 13 Februarie 2026, 15:43

Ucraina a primit prima dronă produsă în Germania

Ministrul german al apărării a precizat că dronele fabricate în Germania vor fi puse direct la dispoziția armatei ucrainene.

Ucraina a primit prima dronă produsă în Germania
Mihai Bordeanu, director general Automobile Dacia: 2026, între optimism şi temeri
Ştiinţă & Tehnologie 09 Februarie 2026, 14:38

Mihai Bordeanu, director general Automobile Dacia: 2026, între optimism şi temeri

Dacia şi-a reîmprospăt gama de vehicule, cu retuşuri semnificative ale modelelor Spring, Sandero, Logan, Jogger, Duster şi...

Mihai Bordeanu, director general Automobile Dacia: 2026, între optimism şi temeri
Studiu: Deșeurile spațiale, un pericol din ce în ce mai serios pentru industria aviatică
Ştiinţă & Tehnologie 07 Februarie 2026, 13:22

Studiu: Deșeurile spațiale, un pericol din ce în ce mai serios pentru industria aviatică

Și totuși, organizația care gestionează traficul aerian din 42 de țări declară că probabilitatea unei coliziuni reale cu un...

Studiu: Deșeurile spațiale, un pericol din ce în ce mai serios pentru industria aviatică
Dacia Spring merge mai departe...
Ştiinţă & Tehnologie 06 Februarie 2026, 21:51

Dacia Spring merge mai departe...

Unicul model 100% electric al mărcii Dacia a primit un "new look" și îmbunătățiri semnificative la capitolul tehnic

Dacia Spring merge mai departe...

Radio România

20 de ani de promovare a literaturii române, marcați printr-o expoziție la Institutul Cultural Român

Percheziţii la suspecți de eutanasiere ilegală a câinilor fără stăpân din adăposturi private

Percheziţii la suspecți de eutanasiere ilegală a câinilor fără stăpân din adăposturi private

Percheziţii la suspecți de eutanasiere ilegală a câinilor fără stăpân din adăposturi private
Guvernul vrea să mențină prețul plafonat al gazelor naturale

Guvernul vrea să mențină prețul plafonat al gazelor naturale

Guvernul vrea să mențină prețul plafonat al gazelor naturale
CNAB: Alte peste 20 de zboruri, anulate din cauza războiului din Orientul Mijlociu

CNAB: Alte peste 20 de zboruri, anulate din cauza războiului din Orientul Mijlociu

CNAB: Alte peste 20 de zboruri, anulate din cauza războiului din Orientul Mijlociu