GPS preistoric?

Cercetările, efectuate în diverse structuri de piatră, fortăreţe şi peşteri, sugerează că în urmă cu 5.000 de ani se foloseau sisteme de navigaţie extrem de complexe, fapt oarecum inexplicabil pentru civilizaţia primitivă din acea perioadă.

Autorul acestei teorii, istoricul Tom Brooks, susţine că anumite locuri, devenite deja celebre, precum Silbury Hill sau Stonehenge (ansamblu format din patru cercuri concentrice construite din pietre în anul 3.000 î.C), fac parte dintr-o vastă reţea de navigaţie, care, în Epoca de Piatră, permitea efectuarea unor călătorii pe distanţe lungi fără ajutorul hărţilor.

Mai mult, analizând peste 1.500 de situri arheologice din sudul Angliei şi Ţara Galilor, Brooks a descoperit că o serie de “puncte nodale” (puncte de referinţă în stabilirea traseelor antice) au fost compuse în formă de triunghi isoscel. Şi “laturile” acestor triunghiuri aveau rute stabilite pe o distanţă de exact 100 de mile fiecare (1 milă este echivalentul a 1,6 km).

Istoricul britanic consideră că acest “design” geodezic extrem de precis nu este deloc întâmplător, fiind calculat cu stricteţe pentru transportul fără ajutorul hărţilor.

Potrivit articolului publicat în ultimul număr al revistei “British Archaeology”, pentru călătoriile pe distanţe mici, oamenii din acele vremuri puteau foarte bine să se ghideze după anumite puncte fixe, special amenajate pe traseu.

Aceste descoperiri aruncă în joc noi premise privind “subestimarea” nivelului de dezvoltare a cizivilaţiilor primitive şi adânceşte misterul privind posibilitatea unui contact cu lumea extraterestră.