EXCLUSIV Povești din cei 100 de ani de canotaj în România

Una dintre surprizele evenimentului de joi a fost mesajul video transmis de la Koln, din Germania, de marea canotoare din anii 50 și 60, Emilia Rigard Schmaltzer, cea care va împlini 90 de ani la 1 Decembrie. Emilia Rigard a făcut parte din primele echipaje feminine de canotaj ale României care au câștigat medalii la Campionatele Europene (Mondialele au găzduit și probe feminine abia din 1974, iar Jocurile Olimpice abia din 1976)

„Vă doresc să aveți succese, mai departe, în canotaj! Este mai important decât urarea de la mulți ani! Canotajul este un sport foarte greu, este un sport complet. Am început să practic canotajul în 1952, iar în 1955 câștigam argintul european. Am fost în echipa de 4+1 rame, în 1962, la Berlin, când am devenit prima echipă de fete din România care câștigă aurul european. Trebuie să fii un om deosebit, altfel nu poți ajunge pe cele mai înalte culmi”, a transmis Emilia Rigard, cea care a depănat amintiri, apoi, pentru Radio România Actualități. Interviul poate fi ascultat în emisiunea „Dimineți cu Soare”.

„La început, canotajul se despărțea în două ramuri: cel academic (canotajul) și cel popular (kaiac-canoe)”, și-a amintit Emilia Rigard. Soțul ei, Alexander Schmaltzer, a fost unul dintre cei mai mari antrenori din natație.

„În anii 50, pe lacul Herăstrău erau multe asociații sportive de canotaj: Constructorul, Voința, Metalul, Clubul Nautic Universitar. Nu știam nimic despre canotaj. Aveam îndemânare și coordonare. Lucram la o întreprindere și participam la diferite concursuri, îmi plăcea sportul. În 1952, m-a selectat un antrenor de la Metalul. Am lucrat cu antrenori care fuseseră primii canotori români. Centrele mai bune de canotaj erau la Timișoara și la Arad. În toamna lui 1953, am intrat în lotul național. Pe urmă au început Dinamo și Steaua să pună accent pe canotaj”, Emilia Rigard Schmaltzer.

Gazda Galei Canotajului Românesc, la aniversarea celor 100 de ani de activitate, a fost președinta federației, Elisabeta Lipă, canotoarea secolului XX, după cum a fost declarată de către forul internațional.

„Au trecut atât de repede acești ani... Am obținut prima mea medalie olimpică în 1984 și pe ultima în 2004. Nu îmi vine să cred că federația împlinește 100 de ani. Parcă mai ieri sărbătoream 90, tot în Palatul Parlamentului. Sunt fericită că am adunat la un loc atât de mulți oameni. M-au năpădit amintirile, am lacrimi în ochi când văd muzeul pe care l-am amenajat aici. Fiecare vitrină, fiecare colț cu medalii. Parcă ieri s-au întâmplat toate... 2025 a fost un an foarte bun, dar și unul extrem de greu. Am arătat că suntem o echipă unită”, a declarat, pentru postul nostru, Elisabeta Lipă, a doua cea mai titrată sportivă olimpică a României (cu opt medalii, din care cinci de aur), după Nadia Comăneci (cu nouă medalii, din care cinci de aur).

Antrenorul-coordonator al lotului olimpic de canotaj, Dorin Alupei, a contribuit, asemeni elevilor săi și colegilor săi de generație, la muzeu ad-hoc amenajat în foaierul Sălii Unirii din Palatul Parlamentului, unde s-au regăsit atât medalii, cât și echipamente și ambarcațiuni din mai multe decade.

„Este o seară specială. Se întâmplă o dată în viață și suntem onorați să fim parte din acest eveniment. Fiecare generație este specială în felul ei. Sunt o mulțime de rezultate deosebite, încă de la cei care au fost pionierii canotajului românesc. Totul pare roz, cu atâtea rezultate bune, dar lucrurile nu sunt atât de simple, în spate este o muncă deosebită, titanică, avem suportul tuturor colegilor, al stafului medical. S-ar impune să avem un muzeu și avem multe medalii care așteaptă să fie expuse”, a transmis Dorin Alupei.

Interviurile integrale pot fi ascultate în emisiunile Contracronometru și Arena Națională, la Radio România Actualități.

Simona Radiș: Medalia mea preferată este aurul de la Tokyo

Considerată a fi cea mai valoroasă canotoare a momentului, Simona Radiș s-a declarat mulțumită de performanțele din acest an, în care a cucerit titlul european, la Plovdiv, și pe cel mondial, la Shanghai, într-o probă nouă pentru ea, cea de dublu rame, alături de o colegă nouă, Magdalena Rusu. Bonus: aurul mondial la 8+1 mixt, în prima întrecere de acest fel din istorie, la seniori.

„Mi-a plăcut că 2025 a venit fără așteptări, fiind o probă nouă, alături de Magda. A fost mai ușor. A trecut mai repede timpul, fără stres, mi-a prins bine. Este greu de spus ce se va întâmpla în viitor, noi ne antrenăm acum în bărcile de simplu, noile echipe se vor forma în urma selecțiilor. Despre selecții nu putem vorbi, încă. Este foarte greu să aleg o medalie preferată, dar aș pune totuși pe primul loc aurul de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021, fiindcă a fost prima medalie olimpică de aur câștigată. Am învățat că nu contează ce vârstă ai, dacă îți dorești un lucru și muncești foarte mult pentru el, se îndeplinește visul, iar după Paris, am învățat că atunci când este cel mai greu, atunci nu trebuie să renunți. Acel argint olimpic de anul trecut, câștigat la dublu vâsle cu Ancuța, ne-a adus foarte multă bucurie și mândrie, fiindcă noi am depășit niște momente foarte grele și, pentru noi, acea medalie este la fel de valoroasă ca și cea de aur. Cea mai importantă lecție este să nu renunți! Trebuie să ai un psihic foarte puternic”, a povestit Simona Radiș, pentru Radio România Actualități.

„Este mai greu să te menții, decât să ajungi sus. Te temi să nu dezamăgești”, Simona Radiș

Simona Radiș și Magdalena Rusu au primit premiul pentru „Echipajul românesc al anului 2025”.

Rusu a avut propria luptă interioară, cu problemele fizice. „A fost un an complicat, dar consider că în noi, femeile, există o forță a naturii de care nu știm. Asta a făcut diferența, în acest an: forța interioară pe care orice femeie o are, dar nu știe cum să ajungă la ea. Când simți că nu mai poți, mai poți puțin. Am trecut de selecții și mi-am câștigat locul în barca de dublu rame, cu Simona. Antrenamentele și competiția în doi sunt puțin mai dificile decât în patru. Însă și victoria este mai frumoasă în doi. Vom trece de selecții, din nou, și vom vedea abia la anul în ce probă voi concura”, a adăugat Rusu.

Marian Enache: Nu am avut un suport real. Puteam claca în anul olimpic, e bine că s-a întâmplat acum

Pentru campionii olimpici din proba de dublu vâsle, Marian Enache și Andrei Cornea, primul an din ciclul olimpic pentru Los Angeles 2028 a venit cu o serie de lecții.

„A fost un an complex, în care am trecut de la extaz la agonie. A fost un an al redescoperirilor, de readaptare la ceea ce ne-a adus titlul olimpic. Tot ce s-a întâmplat nu poate decât să ne facă bine. Trebuie să învățăm să ne gestionăm emoțiile și impulsurile. Îmi doresc ca în 2026 să fim mult mai uniți, mult mai deschiși, mai răi, pentru că e nevoie în sport. Noi am schimbat foarte multe, pe parcursul anului, în barcă, în stările de concurs. Nu am avut un suport real în ceea ce privește o ambarcațiune în care să ne simțim bine, să fim din nou Andrei și Marian. Puteam claca în anul olimpic, e bine că s-a întâmplat acum. Oricum, eu aș da toate Campionatele Mondiale, pentru a mai câștiga un aur olimpic. Suntem împreună în asta, ne vom respecta mereu, suntem egali și nimeni nu va fi vinovat pentru eșec sau pentru victorie. În 2026, trebuie să schimbăm ceva la noi. Și vorbesc despre întreg lotul. Trebuie să muncim inteligent, și nu din greu, să fim stabili și să avem o deschidere în ceea ce înseamnă eșecul. Ca să poți să ai succes, trebuie mai întâi să câștigi eșecul. Poți să ai 100 de curse slabe și abia atunci să înțelegi că eșecul este normal”, ne-a detaliat Marian Enache.

„Eu aș da toate Campionatele Mondiale, pentru a mai câștiga un aur olimpic”, Marian Enache

Andrei Cornea l-a completat pe Enache, la fel ca în barcă: „Poate pentru alții, a părut că nu ne-am dat interesul. Dar, din interior, simt că a fost foarte complicat, ne-am luptat, zi de zi, cu noi înșine, cu barca. A fost reversul medaliei, pentru că traversasem 2024 cu zâmbetul pe buze. Acum, a fost diferit. A fost o lecție binemeritată, din care vom avea de învățat. Când vom fi foarte fericiți sau triști, nu ne vom gândi la Paris, ci la momentul acesta. Va însemna că ori ne-am întrecut limita, ori nu am făcut destul. Și vorbele bune și cele mai puțin bune te ajută. Sunt oameni cărora le pasă de noi, chiar dacă nu toți vorbesc de bine despre noi”, a conchis Cornea.

Vicecampioană mondial Iuliana Bălăucă a trecut cu brio testul promovării la seniori: „Pentru mine, a fost o experiență extraordinară, deoarece am fost cea mai tânără dintre colegele din barca de 8+1, la Mondiale. Visul meu a crescut mai repede decât mi-aș fi putut imagina. Să trec de la bărcile mici la una atât de mare și de rapidă a fost ca un test drive cu o mașină de Formula 1. Am învățat enorm, colegele au o energie caldă și m-au primit de parcă aș fi una de-a lor, cu experiență. M-am maturizat”.

Mihai Chiruță și-a stabilizat poziția în elita canotajului mondial, cu locul 7 de la Shanghai, același ca la Paris. „A fost un an superb, greu, cu evoluție. Am avut foarte mari pretenții de la mine și sunt mulțumit, mai ales că la Mondiale competiția a fost ceva mai grea decât la Jocurile Olimpice. Nu sunt tentat să încerc și altă probă, poate doar dublu mixt, dacă permite programul. La simplu, până la podium ar mai fi doar o sclipire, un pic de forță, un pic de curaj”.

Echipajul masculin de patru rame, format din Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu, Andrei Mîndrilă și Sergiu Bejan, a alternat triumfurile din competiții (aur european și argint mondial) cu cele personale.

„Când mi s-a născut fetița, am găsit un moment în care să fiu singur și am plâns de fericire”, Ștefan Berariu

„A fost un an excelent, din toate punctele de vedere. Am cules roadele muncii din anul anterior, de la Paris. Suntem mai uniți și am dat startul în acest ciclu olimpic pentru Los Angeles 2028”, Ciprian Tudosă.

„Am devenit tată, am devenit soț, campion european, vicecampion mondial și campion mondial. A fost tot ce mi-aș fi putut dori. Cel mai puternic sentiment a fost atunci când mi s-a născut fetița. În ziua respectivă, am găsit un moment în care să fiu singur și am început să plâng de fericire”, Ștefan Berariu.

„A fost primul meu an la seniori. Am început cu dreptul, n-aș fi putut să mă gândesc la rezultate atât de frumoase, cu record european, cu medalii. Sper să înaintăm în ritmul ăsta și să fim și mai sus”, Andrei Mândrilă.

„Au fost multe emoții. Am avut un an de excepție, cu aur la Europene, petrecerea nunții rămasă de anul trecut, Mondialele de la Shanghai, cu medalia de argint, o medalie muncită, încărcată cu foarte multe emoții, pe care am sărbătorit-o ca și cum ar fi fost una de aur. Pot spune că am triumfat!”, Sergiu Bejan.

Printre actuali și foști sportivi, antrenori, membri ai staffului tehnic și ai celui medical, au fost premiate și instituțiile media, Radio România Actualități numărându-se printre laureați.

Începuturile canotajului în România

În anul 1864, câțiva studenți s-au întors, din străinătate, la Timișoara, acolo unde au înființat, pentru plăcerea lor, Societatea de Luntrișoare, rezumă Federația primii pași făcuți în acest sport. Vâsleau într-o luntre modificată, iar ambarcațiunile care tind să semene cu cele înguste de astăzi au început să fie folosite abia acum 100 de ani, când, tot în vest, la Arad, s-a înființat Comisia de Sporturi Nautice din România, precursoarea Federației din prezent.

Bărci mai ușoare, primele moderne, au apărut în anii 60 și au fost fabricate la Reghin, după cum își amintește Emilia Rigard.

„Ne mândrim cu un palmares impresionant: 864 de medalii, dintre care 381 de aur, 264 de argint și 219 de bronz - mai mult decât oricare altă federație sportivă din România și mai mult decât multe federații mari de canotaj din întreaga lume. Dintre acestea, 46 sunt medalii olimpice - 22 de aur, 15 de argint și 9 de bronz”, a transmis Federația Română de Canotaj.