Ascultă Radio România Actualitaţi Live

EXCLUSIV Ebru Bolat, apel la donații: „Trebuie să strâng 6.000 de euro. În yachting, plătesc în avans”

Sportiva Ebru Bolat, prima și singura reprezentantă a României la Jocurile Olimpice, în probele feminine de yachting, a anunțat că are nevoie de sprijin financiar, pentru a se antrena.

EXCLUSIV Ebru Bolat, apel la donații: „Trebuie să strâng 6.000 de euro. În yachting, plătesc în avans”
Ebru Bolat încearcă să își continue pregătirea pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2028 Foto: Ebru Bolat / Facebook

Articol de Gabriel Bucur, 15 Februarie 2026, 08:48

Interviul integral, în versiunea audio, a fost difuzat în emisiunea Arena Națională

Cum bugetul pentru Sport nu a fost încă aprobat, iar finanțările către federații întârzie, Ebru Bolat (26 de ani) încearcă să strângă 6.000 de euro cu ajutorul donațiilor, printr-un apel făcut pe rețelele de socializare.

Cantonată în sudul Portugaliei, la Vilamoura, unde va avea un concurs internațional, la sfârșitul lunii februarie, contra unor sportive de top, Ebru Bolat și-a făcut timp pentru a ne descrie situația prin care trece.

Ebru Bolat: Îmi susțin pregătirea cu ajutor din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, de la Agenția Națională pentru Sport, fonduri de la Federație și, recent, m-am transferat la la CSM Constanța, care mă ajută foarte mult să-mi susțin pregătirea. Numai că, fiind la început de an, toate bugetele sunt încă, așa... „pe hold”. Eu nu-mi permit să stau și trebuie să plătesc lucrurile în avans, în sportul meu. Nu știu cum e în alte sporturi, dar la mine trebuie plătite toate în avans.

Ai făcut apel către donatori, pentru a strânge suma de 6.000 de euro. Ebru Bolat, ce servicii și echipamente ar acoperi acești bani și până când trebuie strânsă suma?

Ebru Bolat: Eu investesc toate veniturile, mereu, în sport, în visul meu de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028 și încerc să câștig o medalie olimpică acolo. Pentru mine, este totul sau nimic. În sport, 1% mai mult decât adversarul tău poate să fie fracțiunea de secundă care te face să câștigi față de celălalt. Medalia de aur față de medalia de argint.

Și atunci, banii ăștia se duc în antrenamente pe apă, zilele pe apă, pe antrenor, pe echipament... sunt costuri... De exemplu, dacă mergi la un teren de tenis, plătești orele, ca să folosești terenul de tenis. La yachting este la fel. Când îți ții barca în port, ai ore, ai costuri, ca să-ți ții barca acolo, să folosești apa, facilitățile de la club, facilitățile pentru sală, combustibil pentru ambarcațiunea cu motor, mașina care ne transportă... Sunt tot felul de costuri logistice care trebuie acoperite și planificate și... eu mă mai împrumut un pic, așa, cât mai pot, dar cam săptămâna asta, săptămâna viitoare, ar fi ideal să strâng banii. Eu am vorbit mai tare, acum, dar sunt mulți sportivi care au nevoie de susținere în perioada asta.

Prezentăm acest caz al tău și în ideea că putem ajuta și alți sportivi. Dacă au nevoie de ajutor, ar trebui să o spună public, deschis, așa cum tu ai ales varianta donațiilor. Ebru Bolat, te mai pot ajuta CSM Constanța și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în lipsa unui buget de la Agenția Națională pentru Sport?

​Ebru Bolat: Mă ajută, nu e vorba că nu mă ajută, chiar le mulțumesc din suflet, pentru că se zbat! Dar am inițiat strângerea de fonduri, pentru că am nevoie de bani în avans și decontarea sumelor din bani publici se face ulterior și, atunci, procesul durează cam mult. În România, procesul durează un pic mai mult. Durează, până când primești banii.

Ce se va întâmpla, dacă nu vei strânge cei 6.000 de euro?

​Ebru Bolat: Fiind o situație temporară, dacă e nevoie, pot să iau un împrumut sau ceva, adică încerc să nu ajung în situația respectivă, dar, dacă e nevoie, ajung... Fac totul pentru sport, pentru obiectivul meu și cel mai important e să mă pregătesc, pentru că zilele pe apă nu le pot pierde. Timpul este cel mai prețios, în momentul ăsta, că mai am doar un an până la calificări și doi ani până la Jocurile Olimpice și știu exact ce am de îmbunătățit, ce trebuie să lucrez și de câte ore pe apă am nevoie. Prioritatea mea e să am aceste ore pe apă. Avem Campionate Mondiale, ca în fiecare an, iar acum vor fi în Irlanda, unde, „Fun Fact”, acum 12 ani, am câștigat primul meu titlu european, la juniori.

Federația Română de Gimnastică a apelat tot la donații, pentru a-și completa bugetul. De asemenea, Federația Română de Kaiac-Canoe a putut acoperi costurile de deplasare pentru sportivii juniori, anul trecut, tot printr-o astfel de susținere. Ebru Bolat, ce sfat le dai sportivilor care se află în situația ta, dar care încă nu au făcut public acest lucru?

​Ebru Bolat: Când aud expresiile „Asta este situația” sau „Nu se poate”, trebuie să își schimbe mentalitatea cu „Hai, să găsim soluții!”, pentru că, odată ce îți schimbi tu modul în care gestionezi situația, acest lucru o să te ajute nu numai în sportul tău, atunci când ai o problemă, dar, în general, în viață. Și atunci, îi sfătuiesc să caute soluții, pentru că soluții există. Atunci când ne spunem povestea, lumea ascultă și vrea să întindă o mână de ajutor.

Superliga: Programul primei etape din play-off și play-out
Sport 10 Martie 2026, 17:26

Superliga: Programul primei etape din play-off și play-out

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul primei etape din play-off și play-out. Play-off-ul va debuta vineri, cu...

Superliga: Programul primei etape din play-off și play-out
Burleanu are încredere în Lucescu în barajul pentru Cupa Mondială
Sport 10 Martie 2026, 06:53

Burleanu are încredere în Lucescu în barajul pentru Cupa Mondială

Președintele FR de Fotbal, Răzvan Burleanu a anunțat că este încrezător în selecționerul Mircea Lucescu, în cele două partide...

Burleanu are încredere în Lucescu în barajul pentru Cupa Mondială
Superliga: CFR Cluj câștigă cu Dinamo înainte de play-off
Sport 10 Martie 2026, 06:18

Superliga: CFR Cluj câștigă cu Dinamo înainte de play-off

Victorie pentru CFR Cluj în ultimul meci din sezonul regulat, 2-0 acasă cu Dinamo București, în a 11-a victorie pentru trupa...

Superliga: CFR Cluj câștigă cu Dinamo înainte de play-off
Superliga: FCSB s-a despărțit oficial de Elias Charalambous și de Mihai Pintilii
Sport 09 Martie 2026, 15:46

Superliga: FCSB s-a despărțit oficial de Elias Charalambous și de Mihai Pintilii

FCSB a anunțat luni, oficial despărțirea de antrenorul Elias Charalambous, cel care a condus echipa în ultimii 3 ani. „La...

Superliga: FCSB s-a despărțit oficial de Elias Charalambous și de Mihai Pintilii
VIDEO Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian s-au oprit în turul 3, la Indian Wells
Sport 09 Martie 2026, 08:36

VIDEO Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian s-au oprit în turul 3, la Indian Wells

România nu mai are nicio jucătoare în turneul de tenis de 1.000 de puncte de la Indian Wells, în California.

VIDEO Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian s-au oprit în turul 3, la Indian Wells
Rapid şi Universitatea Craiova încheie cu o remiză sezonul regulat, scor 1-1
Sport 08 Martie 2026, 23:12

Rapid şi Universitatea Craiova încheie cu o remiză sezonul regulat, scor 1-1

Rapid a remizat, duminică seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a...

Rapid şi Universitatea Craiova încheie cu o remiză sezonul regulat, scor 1-1
Tenis: Jaqueline Cristian învinsă de liderul mondial, Aryna Sabalenka, la Indian Wells
Sport 08 Martie 2026, 21:50

Tenis: Jaqueline Cristian învinsă de liderul mondial, Aryna Sabalenka, la Indian Wells

Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul al treilea al turneului WTA 1000 de la Indian Wells

Tenis: Jaqueline Cristian învinsă de liderul mondial, Aryna Sabalenka, la Indian Wells
Baschet: U BT Cluj, eşec cu Steaua Roşie Belgrad, în Top 8 din Liga Adriatică
Sport 08 Martie 2026, 21:14

Baschet: U BT Cluj, eşec cu Steaua Roşie Belgrad, în Top 8 din Liga Adriatică

Campioana U BT Cluj-Napoca a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Steaua Roşie Belgrad, scor 97-85 (41-46),...

Baschet: U BT Cluj, eşec cu Steaua Roşie Belgrad, în Top 8 din Liga Adriatică

Radio România

NEAMȚ: Băiat de 18 ani, căutat după ce ar fi căzut într-un canal al râului Bistrița

NEAMȚ: Băiat de 18 ani, căutat după ce ar fi căzut într-un canal al râului Bistrița

NEAMȚ: Băiat de 18 ani, căutat după ce ar fi căzut într-un canal al râului Bistrița
Cu o avere estimată la 839 miliarde de dolari, Elon Musk este cel mai bogat om din lume

Cu o avere estimată la 839 miliarde de dolari, Elon Musk este cel mai bogat om din lume

Cu o avere estimată la 839 miliarde de dolari, Elon Musk este cel mai bogat om din lume
Municipiul Curtea de Argeș, fără apă potabilă de 5 luni

Municipiul Curtea de Argeș, fără apă potabilă de 5 luni

Municipiul Curtea de Argeș, fără apă potabilă de 5 luni
Războiul ajunge în centrul Beirutului: Israelul a lovit un hotel de lux din capitala libaneză

Războiul ajunge în centrul Beirutului: Israelul a lovit un hotel de lux din capitala libaneză

Războiul ajunge în centrul Beirutului: Israelul a lovit un hotel de lux din capitala libaneză