Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Campionatul naţional de şah pe echipe

Noutatea acestui an este că echipele feminine sunt alcătuite din 3 senioare plus o junioară, faţă de anul precendent când echipele erau compuse din două senioare şi o junioară.

Campionatul naţional de şah pe echipe. Foto: Ştefan Baciu.

Articol de Ştefan Baciu, 01 Septembrie 2013, 17:08

Politehnica-Antibiotice Iași la feminin și AEM-Luxten Timișoara la masculin sunt noile campioane ale României.

Cu trei jucătoare din Top 100 mondial, Kateryna Lagno, Viktorija Cmilyte și Irina Bulmagă și cu alte două jucătoare valoroase, Alina L'Ami și Smaranda Pădurariu, Politehnica-Antibiotice Iași a avut un parcurs foarte bun, cu 8 victorii și cu un meci egal în ultima rundă, cu ocupanta locului secund, CS Studențesc Medicina Timișoara.

Fosta campioană națională, CSM București, a suferit un nou eșec și a încheiat Superliga pe un loc modest, în a doua jumătate a clasamentului.

Au retrogradat ultimele două clasate, Universitatea Arad și CSS Tg. Mureș.

Podiumul Superligii masculine a rămas neschimbat față de ediția de anul trecut.

AEM-Luxten Timișoara, în componența Andrei Volokitin, Ferenc Berkes, Constantin Lupulescu, Mircea Pârligras, Vladislav Nevednichy și Radu-Cristian Toma, a încheiat concursul cu 16 puncte din 18 posibile.

A fost o Superligă fantastică pentru marele maestru Vladislav Nevednichy (foto), care a câștigat 8 partide din tot atâtea jucate.

Pe locul secund, cu 15 puncte, s-a clasat Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare, o echipă întărită față de anul trecut datorită transferării jucătorilor numărul și numărul 3 de pe lista ELO a României, Dieter Nisipeanu, respectiv Levente Vajda.

Cu 13 puncte, Apa Nova București a urcat pe a treia treaptă a podiumului.

CSU Ploiești a scăpat de la retrogradare după un egal în ultima rundă cu CSM Lugoj, ajungând la egalitate de puncte cu CS Otopeni, pe care a depășit-o datorită victoriei în meciul direct.

Au retrogradat CS Otopeni și Muncitorul Reşiţa.

Rezultate runda a 9-a Superliga feminină

CSM București - Clubul Central de Șah București 1 - 3

Politehnica-Antibiotice Iași - CS Studențesc Medicina Timișoara 2 - 2

Apa Nova București - CSS Tg. Mureș 4 - 0

Universitatea Arad - CSM Lugoj 0,5 – 3,5

AEM Luxten Timișoara - CS Sînandrei 2 - 2

Clasament final

1 Politehnica-Antibiotice Iași 17*

2 CS Studențesc Medicina Timișoara 13

3 AEM Luxten Timișoara 12

4 CSM Lugoj 11

5 CS Sînandrei 10

6-7 Clubul Central de Șah București 7

8 Apa Nova București 7

9 Universitatea Arad 2

10 CSS Tg. Mureș 0

Rezultate runda a 9-a Superliga masculină

CS Studențesc Medicina Timișoara - Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare 3 - 3

CS Otopeni - AEM Luxten Timișoara 1 - 5

Apa Nova București - Victoria Techirghiol 3 - 3

CSM Lugoj - CSU Ploiești 3 - 3

Muncitorul Reșița - Politehnica Iași 1 - 5

Clasament final

1 AEM Luxten Timișoara 16

2 Clubul de Șah al Mun. Baia Mare 15

3 Apa Nova București 13

4-5 Politehnica Iași, CS Studențesc Medicina Timișoara 8

6 CSM Lugoj 9

7 Victoria Techirghiol 7

8-9 CSU Ploiești 5

10 Muncitorul Reșița 0

Runda a 8-a

Penultima rundă a Superligii a fost cea în care au fost consemnate cele mai multe meciuri egale, două în turneul feminin și două în cel masculin.

În Superliga feminină, Politehnica-Antibiotice Iași a câștigat din nou și și-a asigurat titlul de campioană națională cu o rundă înainte de final. Rămâne deschisă lupta pentru medaliile de argint și de bronz.

Medicina Timișoara a câștigat în runda a 8-a la CSM București și a trecut pe locul secund la un punct distanță de concitadina AEM Luxten care nu a reușit decât un meci egal cu Clubul Central de Șah București.

Medicina va avea un meci greu cu Politehnica Iași, iar în cazul unui eșec AEM-ul este echipa care ar putea profita, trecând pe locul doi, desigur în cazul unei victorii la CS Sînandrei.

Imagine din timpul rundei. Foto: Ştefan Baciu.

Cu o rundă înainte de final, sunt cunoscute și echipele care retrogradează: Universitatea Arad și CSS.

Cel mai așteptat meci din Superliga masculină a fost cel dintre AEM Luxten Timișoara și CS Studențesc Medicina Timișoara, care de mulți ani este un meci al marilor ambiții.

A câștigat greu AEM-ul care păstrează astfel prima șansă la câștigarea titlului național. După patru ore și jumătate, sub privirile asistenței, se disputau 4 din cele 6 partide ale meciului (foto).

Marele maestru Vladislav Nevednicii de la AEM a obținut o nouă victorie și este singurul jucător din Superligă cu 7 puncte din 7 partide.

Apa Nova București a obținut o victorie dificilă la CSU Ploiești, care îi asigură medaliile de bronz. Și aici a punctat din nou marele maestru Mihail Marin care are un scor de 6,5 puncte din 7 posibile.

Echipa de juniori de la CS Otopeni a făcut un egal mare cu Victoria Techirghiol, trecând pe locul 8, primul de deasupra liniei retrogradării, în dauna ploieștenilor care au nevoie de un meci egal în ultima rundă cu CSM Lugoj pentru a rămâne în Superligă.

Rezultate runda a 8-a Superliga feminină

Clubul Central de Șah București - AEM Luxten Timișoara 2 - 2

CS Sînandrei - Universitatea Arad 3 - 1

CSM Lugoj - Apa Nova București 2 - 2

CSS Tg. Mureș - Politehnica-Antibiotice Iași 0 - 4

CS Studențesc Medicina Timișoara - CSM București 3,5 – 0,5

Clasament

1 Politehnica-Antibiotice Iași 16*

2 CS Studențesc Medicina Timișoara 12

3 AEM Luxten Timișoara 11

4-6 CSM Lugoj 9

7 Clubul Central de Șah București 7

8 Apa Nova București 5

9 Universitatea Arad 2

10 CSS Tg. Mureș 0

Rezultate runda a 8-a Superliga masculină

Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare - Muncitorul Reșița 5,5 – 0,5

Politehnica Iași - CSM Lugoj 3 -3

CSU Ploiești - Apa Nova București 2,5 – 3,5

Victoria Techirghiol - CS Otopeni 3 - 3

AEM Luxten Timișoara - CS Studențesc Medicina Timișoara 4 - 2

Clasament

1-2 AEM Luxten Timișoara, Clubul de Șah al Mun. Baia Mare 14

3 Apa Nova București 12

4 CS Studențesc Medicina Timișoara 9

5-6 Politehnica Iași 8

7 Victoria Techirghiol 6

8 CS Otopeni 5

9 CSU Ploiești 4

10 Muncitorul Reșița 0

Runda a 7-a

În Superliga feminină, Politehnica-Antibiotice Iași a învins pe CSM Lugoj și numai două înfrângeri în ultimele două runde, dintre care una în fața ultimei clasate, ar priva-o de titlul de campioană a României.

În Superliga masculină, AEM Luxten Timișoara a câștigat la limită meciul cu Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare și a trecut pe primul loc în clasament.

Cea mai spectaculoasă partidă a fost cea dintre Constantin Lupulescu (AEM) și Levente Vajda (CS Mun. Baia Mare), încheiată remiză. După trei ore de joc, două partide se încheiaseră remiză, iar celelalte patru erau în desfășurare (foto). Partida al cărei rezultat a fost decisiv pentru acest derby a fost cea câștigată de Vladislav Nevednicii (AEM) la Tamas Banusz (CS Mun. Baia Mare), celelalte încheindu-se remiză.

Apa Nova București a câștigat disputa cu Politehnica Iași, care poate fi decisivă pentru medaliile de bronz. CSU Ploiești a trecut de CS Otopeni într-un meci important pentru evitarea retrogradării.

Rezultate runda a 7-a Superliga feminină

CS Studențesc Medicina Timișoara - Clubul Central de Șah București 4 - 0

CSM București - CSS Tg. Mureș 4 - 0

Politehnica-Antibiotice Iași - CSM Lugoj 3,5 – 0,5

Apa Nova București - CS Sînandrei 1 - 3

Universitatea Arad - AEM Luxten Timișoara 1 - 3

Clasament:

1 Politehnica-Antibiotice Iași 14*

2-3 AEM Luxten Timișoara, CS Studențesc Medicina Timișoara 10

4 CSM București 9

5 CSM Lugoj 8

6 CS Sînandrei 7

7 Clubul Central de Șah București 6

8 Apa Nova București 4

9 Universitatea Arad 2

10 CSS Tg. Mureș 0

* puncte de meci

Rezultate runda a 7-a Superliga masculină

AEM Luxten Timișoara - Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare 3,5 – 2,5

CS Studențesc Medicina Timișoara - Victoria Techirghiol 4 - 2

CS Otopeni - CSU Ploiești 2 - 4

Apa Nova București- Politehnica Iași 3,5 – 2,5

CSM Lugoj - Muncitorul Reșița 5 - 1

Clasament:

1-2 AEM Luxten Timișoara , Clubul de Șah al Mun. Baia Mare 12

3 Apa Nova București 10

4 CS Studențesc Medicina Timișoara 9

5-6 Politehnica Iași, CSM Lugoj 7

7 Victoria Techirghiol 5

8-9 CS Otopeni, CSU Ploiești 4

10 Muncitorul Reșița 0

Runda a 6-a

În runda a 6-a a Superligii feminine nu au fost rezultate surpriză. Cel mai disputat meci a fost cel dintre CSM Lugoj și CSM București, câștigat la limită de Lugoj, după o partidă foarte lungă între marile maestre Petra Papp (CSM Lugoj) și Corina Peptan (CSM București), încheiată remiză.

Rezultate așteptate și în Superliga masculină, cel mai disputat meci fiind cel dintre Muncitorul Reșița și Apa Nova București.

Rezultate runda a 6-a Superliga feminină

Clubul Central de Șah București - Universitatea Arad 3,5 – 0,5

AEM Luxten Timișoara - Apa Nova București 4 - 0

CS Sînandrei - Politehnica-Antibiotice Iași 1 - 3

CSM Lugoj - CSM București 2,5 – 1,5

CSS Tg. Mureș - CS Studențesc Medicina Timișoara 0 - 4

Clasament

1. Politehnica-Antibiotice Iași - 12 puncte*

2.-4. AEM Luxten Timișoara, CSM Lugoj, CS Studențesc Medicina Timișoara - 8 puncte

5. CSM București - 7 puncte

6. Clubul Central de Șah București - 6 puncte

7. CS Sînandrei - 5 puncte

8. Apa Nova București - 4 puncte

9. Universitatea Arad - 2 puncte

10. CSS Tg. Mureș - 0 puncte

* puncte de meci

Rezultate runda a 6-a Superliga masculină

Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare - CSM Lugoj 4,5 – 1,5

Muncitorul Reșița - Apa Nova București 1,5 – 4,5

Politehnica Iași - CS Otopeni 5,5 – 0,5

CSU Ploiești - CS Studențesc Medicina Timișoara 1 - 5

Victoria Techirghiol - AEM Luxten Timișoara 1 - 5

Clasament

1. Clubul de Șah al Mun. Baia Mare - 12 puncte

2. AEM Luxten Timișoara - 10 puncte

3. Apa Nova București - 8 puncte

4. Politehnica Iași - 7 puncte

5.-7. CS Studențesc Medicina Timișoara, CSM Lugoj, Victoria Techirghiol - 5 puncte

8. CS Otopeni - 4 puncte

9. CSU Ploiești - 2 puncte

10. Muncitorul Reșița - 0 puncte

Superliga de şah – runda a 5-a

În Superliga feminină, Politehnica-Antibiotice Iaşi a învins la limită pe AEM Luxten Timişoara şi este tot mai aproape de titlul de campioană a României.

Punctul decisiv în acest meci a fost obţinut de marea maestră Viktorija Cmylite din Lituania, numărul 15 mondial, în partida cu Elina Danelian din Armenia, numărul 29 mondial. Pas greşit pentru CSM Bucureşti care nu a reuşit decât un meci egal cu CS Sînandrei.

În Superliga masculină, CS Otopeni a dat din nou lovitura, câştigând un meci important pentru evitarea retrogradării împotriva echipei Muncitorul Reşiţa.

Foarte disputat a fost şi meciul dintre Medicina Timişoara şi Politehnica Iaşi, încheiat la egalitate după 5 ore de joc.

Cea mai lungă partidă a zilei a fost dintre Dieter Nisipeanu ( Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare) şi Eduard Văleanu (Victoria Techirghiol), care s-a încheiat după mai bine de 6 ore de joc şi după efectuarea a 130 de mutări.

Văleanu nu a mai avut timp să calculeze un final de excepţie şi a greşit, permiţându-i mult mai titratului său adversar să câştige partida.

Rezultate runda a 5-a Superliga feminină

CSS Tg. Mureş - Clubul Central de Şah Bucureşti 0 - 4
CS Studenţesc Medicina Timişoara - CSM Lugoj 1,5 – 2,5
CSM Bucureşti - CS Sînandrei 2 - 2
Politehnica-Antibiotice Iaşi - AEM Luxten Timişoara 2,5 – 1,5
Apa Nova Bucureşti - Universitatea Arad 3,5 – 0,5

Clasament:

1 Politehnica-Antibiotice Iaşi 10*
2 CSM Bucureşti 7
3-5 AEM Luxten Timişoara 6
CSM Lugoj
CS Studenţesc Medicina Timişoara
6 CS Sînandrei 5
7-8 Apa Nova Bucureşti 4
Clubul Central de Şah Bucureşti
9 Universitatea Arad 2
10 CSS Tg. Mureş 0

* puncte de meci


Rezultate runda a 5-a Superliga masculină

Victoria Techirghiol - Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare 2 - 4
AEM Luxten Timişoara - CSU Ploieşti 4,5 – 1,5
CS Studenţesc Medicina Timişoara - Politehnica Iaşi 3 - 3
CS Otopeni - Muncitorul Reşiţa 3,5 – 2,5
Apa Nova Bucureşti - CSM Lugoj 4 - 2

Clasament:

1 Clubul de Şah al Mun. Baia Mare 10
2 AEM Luxten Timişoara 8
3 Apa Nova Bucureşti 6
4-7 Politehnica Iaşi 5
CSM Lugoj
CS Studenţesc Medicina Timişoara
Victoria Techirghiol
8 CS Otopeni 4
9 CSU Ploieşti 2
10 Muncitorul Reşiţa 0

Foto: Meciul feminin Poli Iași - AEM Timișoara.

Superliga de şah – runda a 4-a

Campioana României, CSM Bucureşti, a câştigat derby-ul rundei a 4-a, cu AEM Luxten Timişoara, punctul decisiv fiind obţinut de Corina Peptan, numărul 51 mondial în lista ELO, în partida cu armeanca Elina Danelian, numărul 29 mondial.

De memţionat că după 4 ore, se jucau încă toate cele patru partide ale meciului. La Politehnica-Antibiotice Iaşi a jucat în premieră Viktorija Cmylite din Lituania, numărul 15 mondial, care a înlocuit-o la prima masă pe ucraineanca Kateryna Lagno, numărul 8 mondial.

Surpriză de proporţii în Superliga masculină. CS Otopeni a învins la limită pe CSM Lugoj, o echipă care a jucat relaxat după victoriile surprinzătoare în faţa campioanei en-titre AEM Medicina Timişoara şi a grupării CS Studenţesc Medicina Timişoara. Un meci foarte disputat a fost cel dintre Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare şi Apa Nova Bucureşti, câştigat destul de uşor de băimăreni care se menţin primul loc în clasament.

AEM a trecut greu de Politehnica Iaşi şi încearcă să nu mai lase puncte pentru a se menţine în urma liderului.

Rezultate runda a 4-a Superliga feminină

Clubul Central de Şah Bucureşti- Apa Nova Bucureşti 0,5 - 3,5
Universitatea Arad - Politehnica-Antibiotice Iaşi 0 - 4
AEM Luxten Timişoara - CSM Bucureşti 1,5 – 2,5
CS Sînandrei - CS Studenţesc Medicina Timişoara 1 - 3
CSM Lugoj - CSS Tg. Mureş 4 - 0

Clasament:

1.Politehnica-Antibiotice Iaşi 8* 13,5**
2.AEM Luxten Timişoara 6 2*** 13
3.CSM Bucureşti 6 2 10
4.CS Studenţesc Medicina Timişoara 6 0 11,5
5.CSM Lugoj 4 2 8,5
6.CS Sînandrei 4 0 8
7.Apa Nova Bucureşti 2 2 5
8.Clubul Central de Şah Bucureşti 2 0 4,5
9.Universitatea Arad 2 0 3,5
10.CSS Tg. Mureş 0 1

* puncte de meci
** puncte de partidă
*** puncte în meciurile directe


Rezultate runda a 4-a Superliga masculină

Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare - Apa Nova Bucureşti 4 - 2
CSM Lugoj - CS Otopeni 2,5 – 3,5
Muncitorul Reşiţa - CS Studenţesc Medicina Timişoara 1 - 5
Politehnica Iaşi - AEM Luxten Timişoara 2,5 – 3,5
CSU Ploieşti - Victoria Techirghiol 2,5 – 3,5

Clasament:

1.Clubul de Şah al Mun. Baia Mare 8 17
2.AEM Luxten Timişoara 6 15,5
3.CSM Lugoj 5 1 13
4.Victoria Techirghiol 5 1 12,5
5.Apa Nova Bucureşti 4 2 12
6.CS Studenţesc Medicina Timişoara 4 0 15
7.Politehnica Iaşi 4 0 14
8.CSU Ploieşti 2 0 10
9.CS Otopeni 2 6
10.Muncitorul Reşiţa 0 5

Foto: meciul feminin AEM Timișoara - CSM București.



Superliga de şah – runda a 3-a

În Superliga feminină, runda a 3-a nu a adus surprize, cu excepţia meciului dintre Clubul Central de şah Bucureşti şi CSM Lugoj, câştigat destul de uşor de bucureştence, în ciuda faptului că nu au avut statut de favorite.

În superliga masculină, CSM Lugoj, favorită 6, a produs o nouă surpriză, învingând pe CS Studenţesc Medicina Timişoara , favorita 3.

Clubul de şah al Municipiului Baia Mare a câştigat uşor disputa cu CSU Ploieşti, care a redus proporţiile scorului în ultima partidă care se mai disputa, dintre juniorii Robert Hajbok de la Baia Mare şi Bogdan Deac, de la Ploieşti.

Deac, campionul naţional al categoriei 12 ani, a învins un junior cu 6 ani mai mare la capătul unei partide care a durat circa 5 ore şi jumătate.

Bogdan Deac a confirmat din nou că este o mare speranţă a şahului românesc. Băimărenii se menţin astfel pe primul loc, însă ei mai au de disputat meciurile cu toate echipele cotate cu şanse la medalii.

Foto: Meciul CSM Lugoj - CS Studențesc Medicina Timișoara.

Rezultate runda a 3-a Superliga feminină

CSM Lugoj - Clubul Central de şah Bucureşti 1,5 – 2,5

CSS Tg. Mureş - CS Sînandrei 0 - 4

CS Studenţesc Medicina Timişoara - AEM Luxten Timişoara 0,5 – 3,5

CSM Bucureşti - Universitatea Arad 3,5 – 0,5

Politehnica-Antibiotice Iaşi - Apa Nova Bucureşti 3 - 1

Clasament:

1 AEM Luxten Timişoara 6* 11,5**
2 Politehnica-Antibiotice Iaşi 6 9,5
3 CS Studenţesc Medicina Timişoara 4 8,5
4 CS Sînandrei 4 8
5 CSM Bucureşti 4 8
6 Clubul Central de şah Bucureşti 2 2*** 4
7 CSM Lugoj 2 0 4,5
8 Universitatea Arad 2 3,5
9 Apa Nova Bucureşti 0 1,5
10 CSS Tg. Mureş 0 1

* puncte de meci
** puncte de partidă
*** puncte în meciul direct

Rezultate runda a 3-a Superliga masculină

CSU Ploieşti - Clubul de şah al Municipiului Baia Mare 1,5 - 4,5

Victoria Techirghiol - Politehnica Iaşi 2 - 4

AEM Luxten Timişoara - Muncitorul Reşiţa 5 - 1

CS Studenţesc Medicina Timişoara - CSM Lugoj 2 - 4

CS Otopeni - Apa Nova Bucureşti 1 - 5

Clasament:

1 Clubul de şah al Mun. Baia Mare 6 13
2 CSM Lugoj 5 10.5
3 AEM Luxten Timişoara 4 12
4 Politehnica Iaşi 4 11.5
5 Apa Nova Bucureşti 4 10
6 Victoria Techirghiol 3 9
7 CS Studenţesc Medicina Timişoara 2 10
8 CSU Ploieşti 2 7,5
9 Muncitorul Reşiţa 0 4
10 Cs Otopeni 0 2.5

Superliga de şah continuă marţi, 3 septembrie, cu runda a 4-a, programată la ora 15. În Superliga feminină, două meciuri ţin capul de afiş: AEM Luxten Timişoara – CSM Bucureşti şi CS Sînandrei - CS Studenţesc Medicina Timişoara.

În Superliga masculină, sunt, de asemenea, două meciuri importante pentru partea superioară a clasamentului: Clubul de şah al Municipiului Baia Mare – Apa Nova Bucureşti şi Politehnica Iaşi – AEM Luxten Timişoara.

Superliga de şah – runda a 2-a

Runda a doua a Superligii masculine a adus o mare surpriză, victoria echipei CSM Lugoj, favorită 6, în faţa campioanei en-titre, AEM Luxten Timişoara, care a plecat şi în acest an cu prima şansă la câştigarea titlului în acest an.

După trei partide încheiate remiză, echilibrul s-a rupt în cea de a treia oră de joc, jucătorul Lugojului de la masa a 6-a, Alexandru Manea, reuşind să îl învingă pe Eugen Bidă.

Timişorenii au încercat să refacă egalitatea, însă cele două partide rămase de disputat s-au incheiat remiză.

Suspans şi în meciul considerat derby-ul rundei, între Apa Nova Bucureşti şi CS Studenţesc Medicina Timişoara. După două partide încheiate remiză, Apa Nova a trecut în avantaj prin victoria lui Mihail Marin în partida cu Dorian Rogozenco, au fiecare echipă a mai obţinut câte o victorie, iar rezultatul final depindea de ultima partidă rămasă, dintre Vladimir Baklan de Medicina Timişoara şi Lucian Miron de la Apa Nova.

Foto: Marele maestru internaţional Dieter Nisipeanu. Sursa: Ştefan Baciu.

Miron s-a apărat exact într-un final mai slab, reuşind să obţină remiza mult dorită şi, în acelaşi timp, să aducă victoria echipei sale la capătul celei mai lungi partide a rundei, care a durat peste 5 ore.

Clubul de şah al Municipiului Baia Mare a învins uşor pe CS Otopeni, o echipă formată preponderent din juniori şi care pleacă cu a doua şansă în toate meciurile pe care la are de disputat în Superligă, dar nu neapărat învinşi.

Astfel, juniorul Claudiu Vasile de la CS Otopeni a câştigat partida cu marele maestru Levente Vajda, component al echipei olimpice a României şi numărul 3 în topul ELO al României. Diferenţa ratingului ELO dintre cei doi adversari este de 450 de puncte.

În turneul feminin, favoritele s-au impus. În cel mai echilibrat meci al zilei, CSM Lugoj, favorita 4, a învins pe CS Sînandrei, favorita 7.

În Superliga feminină participă mai multe jucătoare din Top mondial 100.

Astfel, ucraineanca Kateryna Lagno, numărul 8 mondial cu un ELO de 2532 de puncte joacă pentru Politehnica – Antibiotice Iaşi, Elina Danelian din Armenia, numărul 29 mondial cu ELO 2470 este legitimată la AEM Luxten Timişoara, iar Ekaterina Atalîk din Turcia, numărul 49 mondial cu ELO 2433, este la CS Studenţesc Medicina Timişoara.

Corina Peptan, numărul 51 mondial cu ELO 2429, este legitimată la CSM Bucureşti, iar Irina Bulmagă, numărul 75 mondial cu ELO 2387, joacă pentru Politehnica Iaşi. Duminică, 1 septembrie, Federaţia internaţională de şah, FIDE, a dat publicităţii noua listă ELO.

Foto: Marea maestră internaţională Corina Peptan. Sursa: Ştefan Baciu.

În top 100 masculin, dominat de norvegianul Magnus Carlsen cu un ELO de 2862 de puncte, Dieter Nisipeanu se află pe poziţia 80 cu un ELO de 2665 de puncte.

Rezultate runda a 2-a Superliga feminină

Clubul Central de şah Bucureşti - Politehnica-Antibiotice Iaşi 0,5 – 3,5
Apa Nova Bucureşti - CSM Bucureşti 0,5 – 3,5
Universitatea Arad - CS Studenţesc Medicina Timişoara 0-4
AEM Luxten Timişoara - CSS Tg. Mureş 4-0
CS Sînandrei – CSM Lugoj 1-3

Clasament:

1-2 CS Studenţesc Medicina Timişoara 4* 8**
AEM Luxten Timişoara 4 8
3 Politehnica-Antibiotice Iaşi 4 6,5
4 CSM Bucureşti 2 4,5
5 CS Sînandrei 2 4
6 CSM Lugoj 2 3
7 Universitatea Arad 2 3
8 Clubul Central de şah Bucureşti 0 1,5
9 CSS Tg. Mureş 0 1
10 Apa Nova Bucureşti 0 0,5

* puncte de meci
** puncte de partidă

Rezultate runda a 2-a Superliga masculină

Clubul de şah al Municipiului Baia Mare - CS Otopeni 5 - 1
Apa Nova Bucureşti - CS Studenţesc Medicina Timişoara 3,5 – 2,5
CSM Lugoj - AEM Luxten Timişoara 3,5 – 2,5
Muncitorul Reşiţa - Victoria Techirghiol 2 - 4
Politehnica Iaşi - CSU Ploieşti 5 - 1

Clasament:

1 Clubul de şah al Mun. Baia Mare 4 8.5
2 Victoria Techirghiol 3 7
3 CSM Lugoj 3 6.5
4 CS Studenţesc Medicina Timişoara 2 8
5 Politehnica Iaşi 2 7.5
6 AEM Luxten Timişoara 2 7
7 CSU Ploieşti 2 6
8 Apa Nova Bucureşti 2 5
9 Muncitorul Reşiţa 0 3
10 Cs Otopeni 0 1.5

Superliga de şah continuă luni, 2 septembrie, la Mamaia cu runda a treia. În Superliga feminină, CS Studenţesc Medicina Timişoara şi AEM Luxten Timişoara se întâlnesc în meciul derby al rundei a 3-a, programată la ora 15.

Superliga de şah - Runda a 1-a

La Mamaia a început sâmbătă Campionatul Naţional de Şah de echipe, cu 10 echipe participante în competiţia feminină şi cu tot atâtea în cea masculină.

Noutatea acestui an este că echipele feminine sunt alcătuite din 3 senioare plus o junioară, faţă de anul precendent când echipele erau compuse din două senioare şi o junioară.

Ca şi în anii trecuţi, cluburile care participă la Superliga masculină pot folosi maxim 2 jucători străini în echipa de 6, din care face parte obligatoriu un junior român.

În Superliga feminină este permisă folosirea unei singure jucătoare străine, iar cluburile au obligaţia de a avea în echipa de 4 o junioară din România.

Ritmul de joc este o oră şi jumătate pentru primele 40 de mutări plus încă jumătate de oră până la terminarea partidei, la care se adaugă 30 de secunde pentru fiecare mutare efectuată, începând chiar cu prima mutare.

Trei meciuri din Superliga masculină şi un meci din Superliga feminină sunt transmise în direct pe internet, datorită faptului că partidele se dispută pe table cu senzori.

Conform mediei Elo, cea mai bine cotată echipă feminină este Politehnica-Antibiotice Iaşi (2452), urmată de AEM Luxten Timişoara (2342), CS Studenţesc Medicina Timişoara (2251), CSM Lugoj (2154) şi CSM Bucureşti (2147), campioana naţională de anul trecut.

A doua jumătate a clasamentului ratingului mediu se prezintă astfel: Apa Nova Bucureşti – 2076, Sînandrei – 2068, Clubul Central de Şah Bucureşti – 2014, Universitatea Arad – 1821 şi CSS Târgu Mureş – 1676.

Câştigătoarea Superligii masculine de anul trecut, AEM Luxten Timişoara, pleacă şi în acest an cu prima şansa la câştigarea titlului naţional, având o medie Elo de 2611 puncte.

Vicecampioana de anul trecut, echipa Clubului de Şah al Municipiului Baia Mare şi-a schimbat mult componenţa, aducând 4 mari maeştri pe Viktor Erdos şi Tamas Banusz, ambii din Ungaria şi pe marii maeştri români Dieter Nisipeanu şi Levente Vajda.

Astfel, Baia Mare pleacă cu a doua şansă la câştigarea titlului cu un rating mediu de 2593 de puncte.

În continuare, clasamentul ratingului mediu se prezintă astfel: CS Studenţesc Medicina Timişoara – 2536, Apa Nova Bucureşti – 2524, Politehnica Iaşi 2467, CSM Lugoj – 2452, Victoria Techirghiol 2440, Muncitorul Reşiţa – 2358, CSU Ploieşti - 2343 şi CS Otopeni – 2234.

Nu au fost surprize în runda inaugurală

În Superliga feminină, cel mai disputat meci a fost cel dintre Politehnica-Antibiotice Iaşi şi CSM Bucureşti, câştigat de ieşence, după 5 ore de joc, însă jucătoarele CSM-ului, echipă la care joacă şi Corina Peptan, au ratat mai multe ocazii prin care puteau să obţină victoria sau cel puţin un meci egal.

În Superliga masculină, băimărenii au câştigat greu în disputa cu Politehnica Iaşi, cu 5 remize şi o victorie în cea mai lung partidă din meci.

Runda a început cu multe remize în meciul dintre Victoria Techirghiol şi CSM Lugoj şi a fost închis cu o remiză de luptă în partida dintre Tamas Balla (CSM Lugoj) şi Boris Itkis (Victoria Techirghiol). Itkis nu a rueşit să câştige un final în care a avut un pion în plus, iar meciul s-a încheiat la egalitate.

Peste cinci ore de joc au trecut până când a fost stabilit scorul final al meciului dintre CS Studenţesc Medicina Timişoara şi CS Otopeni, o echipă alcătuită în mare parte din juniori şi care, cu toate că va pleca în fiecare meci cu a doua şansă, poate face surprize. AEM Luxten Timişoara s-a impus fără probleme în meciul cu Apa Nova Bucureşti, considerat derby-ul rundei.

Rezultatele din prima rundă

Superliga feminină

CS Sînandrei – Clubul Central de Şah Bucureşti 3-1

CSM Lugoj – AEM Luxten Timişoara 0-4

Css Tg. Mureş – Universitatea Arad 1-3

CS Studenţesc Medicina Timişoara – Apa Nova Bucureşti 4-0

CSM Bucureşti – Politehnica-Antibiotice Iaşi 1-3

Superliga masculină

Politehnica Iaşi – Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare 2,5–3,5

CSU Ploieşti – Muncitorul Reşiţa 5-1

Victoria Techirghiol – CSM Lugoj 3-3

AEM Luxten Timişoara – Apa Nova Bucureşti 4,5-1,5

CS Studenţesc Medicina Timişoara – CS Otopeni 5,5–0,5

Superliga de Şah continuă duminică la Mamaia cu runda a doua.

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Sport 28 Martie 2024, 22:14

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal

În Liga a doua de fotbal a debutat faza play-off. La Hunedoara, Corvinul și Gloria Buzău au terminat la egalitate 1-1.

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Sport 28 Martie 2024, 21:59

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”

Ediția a 8-a a emisiunii Contracronometru, de joi 28 martie, dedicată ca de obicei participării României la Turneul Final de...

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport 28 Martie 2024, 17:25

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi

La sediul Federației Române de Handbal s-au stabilit meciurile din Sferturile Cupei României la masculin.

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Sport 28 Martie 2024, 14:21

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV

Copii, elevi, studenți și alergători de cursă lungă, sunt așteptați să ia startul la cea de-a treia ediție a Crosului...

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez
Sport 28 Martie 2024, 13:46

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez

Los Blancos vor evolua și în echipament violet

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez
Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin
Sport 28 Martie 2024, 08:16

Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin

Rapidistele au câștigat la Buzău, cu scorul de 29-23.

Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin
Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România
Sport 28 Martie 2024, 06:55

Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România

O nouă ediție specială a emisiunii Contracronometru, miercuri 27 martie la Radio România Actualități, dedicată participării...

Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România
Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF
Sport 27 Martie 2024, 21:14

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul Federației Române de Fotbal...

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF