Baschet: Cipru - România, 62-75
Articol de Andreea Helmis, 12 Noiembrie 2025, 21:23
Echipa națională de baschet feminin, a debutat cu victorie în preliminariile pentri Campionatul European din 2027, 75-62, la Limassol, cu Cipru.
Pentru România cea mai bună marcatoare a fost Ana Vîrjoghe, jucătoare în campionatul Lituaniei, cu 12 puncte.
Echipa antrenată de Cătălin Tănase va juca în continuare pe 15 noiembrie, tot în deplasare, cu Polonia, iar pe 18 noiembrie la Ploiești, cu Slovacia.
Partidele retur vor avea loc în luna martie, iar în faza a doua a calificărilor vor avansa primele două clasate și cele mai bune trei locuri trei din cele șapte grupe.












