ATP Cincinnati: Carlos Alcaraz, campion prin abandonul liderului mondial

Articol de Andreea Helmis, 18 August 2025, 22:50
Carlos Alcaraz este câștigătorul turneului Masters 1000 de la Cincinnati. În finala primilor doi clasați în ierarhia ATP, liderul mondial, Jannick Sinner a abandonat în primul set, la scorul de 5-0 pentru spaniol, din cauza unor probleme fizice.
"Încă de ieri am simțit că nu mi-e bine, dar am sperat să pot intra pe teren și să reușesc să joc cât de cât. Nu am putut decât atât. Îmi cer scuze că v-am dezamăgit", a fost mesajul lui Sinner pentru fani la festivitatea de premiere.
Scorul intâlnirilor directe a devenit 9-5 pentru Alacaraz, care s-a apropiat la 1980 de puncte de locul 1 ocupat de italian. Este a treia victorie a jucătorului spaniol în fața lui Sinner în 2025. Au fost alte două finale câștigate, la Roland Garros și la Roma. În meciul pentru trofeu de la Wimbledon s-a impus Sinner.