Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Zece tone de cocs furate în Galaţi

Jandarmii gălăţeni au descoperit opt persoane care furaseră din combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galaţi o cantitate totală de 10 tone de cocs.

Zece tone de cocs furate în Galaţi

Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 05 Aprilie 2011, 14:15

Jandarmii gălăţeni au descoperit opt persoane care furaseră din combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galaţi o cantitate totală de 10 tone de cocs, un combustibil folosit în prelucrarea minereului de fier.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, cei opt hoţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 44 de ani, au sustras din combinat un număr total de 700 de saci cu cocs, pe care i-au transportat cu o maşina Dacia, la care au ataşat o căruţă.

La întrebările jandarmilor, cei opt bărbaţi prinşi în flagrant, au declarat că au acţionat la comandă şi că urmau să primească câte opt lei de sac, astfel comisionul de persoană ajungând la 700 de lei.

Cei 700 de saci cu cocs în cantitate de peste 10 tone au fost predaţi de jandarmii combinatului iar celor opt persoane li s-au întocmit actele premergătoare săvârşirii unei fapte susceptible de a fi furt calificat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean Galaţi, locotenent Costin Barbu.

Etichete : stiri sud-est cocs furt
La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea deşeurilor
România 26 Noiembrie 2024, 22:35

La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea deşeurilor

La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Valoarea...

La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea deşeurilor
Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 22:24

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"

USR va sesiza instituțiile statului în legătură cu modul în care s-a desfășurat campania lui Călin Georgescu, a...

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 21:27

Deficitul bugetar aproape s-a dublat

Deficitul bugetar aproape că s-a dublat după primele zece luni ale lui 2024, față de perioada similară a anului trecut....

Deficitul bugetar aproape s-a dublat
USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
România 26 Noiembrie 2024, 20:31

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu

Călin Georgescu respinge acuzația și susține că nu are troli, însă nici nu dorește să răspundă la întrebările presei.

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok