Vrancea: Reforma administraţiei vine cu disponibilizarea unor angajaţi
Instituții precum Consiliul Județean Vrancea sau Primăria Municipiului Focșani analizează de unde vor putea face reduceri de cheltuieli.
Articol de Radiojurnal, 03 Martie 2026, 15:07
Autorităţile locale şi judeţene se află în plin proces de analiză şi reorganizare ca urmare a adoptării ordonanţei de urgenţă care vizează creşterea capacităţii financiare a primăriilor.
Lucru care vine şi cu disponibilizarea unor angajaţi. Care este situaţia în judeţul Vrancea - aflăm de la corespondentul RRA, Gabriel Sava.
Reporter: Instituții precum Consiliul Județean Vrancea sau Primăria Municipiului Focșani analizează de unde vor putea face reduceri de cheltuieli, care ar putea însemna și reducerea schemei de personal.
În mediul rural, la Corbița, spre exemplu, posturi deja ocupate ar urma să fie eliminate din organigramă, spune Andrei Neagu, referent Resurse Umane în cadrul Primăriei Corbița.
Andrei Neagu: Primăria Corbița, la momentul actual, are un număr de 17 posturi, din care doar 15 sunt ocupate, și după noua ordonanță va fi necesar să reducem numărul de posturi cu 5 posturi, ținând cont de 30% din numărul total de posturi.
La Homocea, conform prevederilor Ordonanței de Urgență 7, nu se pune problema niciunei disponibilizări.
Vasile Petrea, primarul comunei Homocea: Noi avem aprobate la nivelul comunei 39 de posturi, ocupate avem 26, după calculele simple, noi nu ar trebui să dăm afară nicio persoană.
Vrancea are 73 de unități administrativ-teritoriale, însemnând două municipii, trei orașe și 68 de comune.













