Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Vot în plenul Camerei Deputaților în cazul Valerian Vreme

Plenul Camerei Deputaţilor se reuneşte luni pentru a decide prin vot dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Valerian Vreme, cercetat în dosarul licenţelor Microsoft.

Foto: Arhivă.

Articol de Mihaela Dragomir, 12 Octombrie 2014, 13:48

Plenul Camerei Deputaţilor se reuneşte luni pentru a decide prin vot dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Valerian Vreme, cercetat în dosarul licenţelor Microsoft.

Tot luni, Comisia juridică a Senatului va discuta situaţia altor doi foşti miniştri, actuali senatori, Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, vizaţi în acelaşi dosar.

Valerian Vreme este acuzat de DNA pentru abuz în serviciu săvârşit în perioada septembrie 2010 - februarie 2012, când a fost ministru al comunicaţiilor.

Deputaţii jurişti au avizat favorabil ancheta procurorilor, după ce i-au ascultat punctul de vedere, precum şi pe cel al avocatei sale, însă plenul va avea ultimul cuvânt, potrivit procedurilor parlamentare.

Prin urmare, solicitarea Parchetului General de începere a urmăririi penale a lui Valerian Vreme va fi dezbătută şi votată în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, programată mâine după amiază.

Vizaţi în acelaşi dosar al licenţelor IT sunt şi alţi doi foşti miniştri, actuali senatori: Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

Situaţia lor va fi discutată în şedinţa de mâine a Comisiei Juridice a Senatului. De altfel, Şerban Mihăilescu a anunţat că a fost invitat la şedinţă pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la subiectul licenţelor IT.

În dosarul Microsoft sunt implicaţi nouă foşti miniştri, pentru care DNA a cerut ridicarea imunităţii pentru începerea urmăririi penale.

Aceştia sunt acuzaţi într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie în cazul mai multor contracte referitoare la licenţe IT.

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria
România 17 Martie 2026, 13:49

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria

Operatorul public de transport spune că asta înseamnă costuri de patru ori mai mari, dar și timpi mari de așteptare pe podul...

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria
Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri
România 17 Martie 2026, 13:36

Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri

Pentru acest aeroport rămâne însă problema atragerii zborurilor comerciale, în prezent singurele zboruri de linie operate de...

Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri
Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"
România 17 Martie 2026, 13:26

Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"

Un foc aprins în câmp deschis poate deveni în câteva minute un incendiu de proporții. S-a întâmplat zilele trecute în...

Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale
România 17 Martie 2026, 13:23

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale

Testarea nu a fost organizată anul acesta în toate unităţile de învăţământ, profesori din aproximativ 100 de şcoli refuzând...

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale
Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai
România 17 Martie 2026, 13:18

Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai

Minerii sunt nemulţumiţi că nu au primit salariile şi că au fost anunţate concedieri colective.

Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai
Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur
România 17 Martie 2026, 13:08

Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur

Astfel, şoferii care sunt prinşi că depăşesc viteza vor primi amenzile prin poştă.

Timişoara, primul oraş din ţară cu radare fixe integrate în Sistemul e-Sigur
Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
România 17 Martie 2026, 11:40

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud

Incendiul a izbucnit luni şi afectează aproximativ 20 - 25 de hectare de pădure.

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
România 17 Martie 2026, 10:47

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte

Diana Buzoianu a precizat că au fost demolate peste o sută de construcții ilegale, iar verificările vor continua.

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte

Radio România

Ministrul Apărării: România are capacități defensive pentru o potențială ofensivă balistică din Iran

Kaja Kallas: UE a început să se adapteze la imprevizibilitatea SUA. Suntem calmi şi ne concentrăm

Datoria guvernamentală a ajuns la 59,6% din PIB, în decembrie 2025

BUZĂU: Taxă de 200 de lei încasată de SJU pentru comunicarea orei nașterii, solicitată pentru realizarea astrogramei