Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Vizita premierului Sorin Grindeanu în Croaţia

Vizita survine într-un moment special, şi anume aniversarea a 25 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Croaţia.

Vizita premierului Sorin Grindeanu în Croaţia
Premierul Sorin Grindeanu și şeful guvernului croat, Andrej Plenkovi (dreapta). Foto: Petruta Obrejan.

Articol de Petruţa Obrejan, 12 Iunie 2017, 13:45

Relaţiile politice şi economice dintre România şi Croaţia, precum şi cooperarea în calitate de state membre ale UE au fost principalele teme ale întâlnirii pe care premierii celor două ţări au avut-o în această dimineaţă la Zagreb, unde Sorin Grindeanu face azi o vizită oficială.

România şi Croaţia sunt determinate să consolideze şi să aprofundeze cooperarea atât în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale care sunt foarte bune, cât şi în privinţa proiectului european, dar şi în cadrul Alianţei Nord Atlantice din care ambele ţări fac parte, a declarat cu puţin timp în urmă aici la Zagreb premierul Sorin Grindeanu.

El a precizat că această vizită survine într-un moment special, şi anume aniversarea a 25 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Croaţia, însă un rol deosebit de important trebuie acordat şi componenţei economice. De altfel, astăzi a fost semnat aici, la sediul guvernului din Zagreb şi un memorandum de colaborare între camerele de comerţ din cele două state.

Sorin Grindeanu: Am agreat că, din perspectiva relaţiilor economice, există un potenţial important de creştere care trebuie valorificat. Am exprimat dorinţa de a identifica noi oportunităţi în vederea dinamizării relaţiilor economice dintre România şi Croaţia. Anul trecut, schimburile comerciale au fost în jur de 270 de milioane de euro. Potenţialul de creştere este uriaş şi ne dorim să valorificăm la maxim acest potenţial de creştere.

Reporter: Şi premierul croat Andrej Plenkovic spunea la rândul său că, pe lângă temele de interes comun, au fost abordate şi proiecte ce ţin de politica europeană.

Mai mult, autorităţile de la Zagreb şi Bucureşti intenţionează să-şi armonizeze eforturile legate de aderarea ambelor state la spaţiul Schengen.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a fost oaspetele preşedintelui Parlamentului croat, Gordan Jandrokovic, urmând ca în jurul orei 13:30 ora României să fie primit de şeful statului croat, unde va avea un tet-a-tet cu doamna Kolinda Grabar Kitarovic.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
România 26 Noiembrie 2024, 14:59

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat

Deşi în acest moment piaţa europeană de vehicule electrice se află în regres, în special din lipsa...

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
România 26 Noiembrie 2024, 14:48

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali

Șase sirieni încercau să iasă din țară, ascunși în TIR-uri.

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali