Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Viscol puternic în sudul şi sud-estul ţării

LIVE UPDATES: Ora 18.15 - S-a închis traficul pe DN 6 Mihăileşti - Prunaru, DN 65E Roşiorii de Vede - Furculeşti şi DN 65A Buzoeşti - Surduleşti.

Foto: Reuters.

Articol de Bogdan Mihai, 07 Februarie 2012, 07:47

Ora 18.00 - Peste 180 de trenuri au fost anulate, marţi, cinci linii sunt închise şi sunt întârzieri de peste o oră în sud şi sud-est, din cauza zăpezii şi a viscolului, a anunţat CFR Călători.

Ora 16.00 - Delta Dunării ramâne în continuare aproape izolată. Braţele Chilia Veche şi Sfântul Gheorghe sunt acoperite în totalitate de poduri de gheaţă iar pe canalul Sulina nu se pot efectua curse cu pasageri.

Ora 16.30 - Arhiepiscopia Aradului a anuntat că vine în sprijinul persoanelor afectate de temperaturile scăzute înregistrate în aceasta perioadă, oferindu-le adapost în biserici şi mânăstiri, potrivit corespondentul RRA Ioan Suciu.

Ora 15.30 - Autorităţile de frontieră bulgare au restricţionat traficul autovehiculelor cu capacitate mai mare de zece tone prin punctele de trecere a frontierei comune cu România, pe sensul de intrare în Bulgaria.

Ora 15.15 - Peste 64.000 de locuinţe din judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Prahova, Dâmboviţa nu beneficiază de curent electric, din cauza viscolului, ninsorii şi gheţii depuse pe conductoare. Cea mai grea situaţie se înregistrează în judeţul Buzău, unde 35.000 consumatori nu au energie electrică.

Aceiaşi situaţie se înregistrează şi în judeţele Brăila (14.000 de consumatori afectaţi), Prahova (7500), Vrancea (3500), Dâmboviţa (3000) şi Galaţi (1500 de gospodării afectate).

Ora 15.00 - În ultimele 24 de ore 215 persoane au fost transportate la adăposturi. Dintre acestea, 84 au avut nevoie de îngrijiri medicale. S-au mai înregistrat două decese, în judeţele Arad şi Constanţa. În prezent, numărul deceselor din cauza hipotermiei severe înregistrate de la avertizarea cod galben de ger emisă de meteorologi se ridică la 38. Dintre acestea, 28 de decese au fost cazuri găsite în spaţii publice.

Ora 14.45 - A fost închis traficul pe DN 2A Hârşova - M. Kogălniceanu, DN 22A Hârşova - limita judeţul Tulcea, DN 51A Zimnicea - Piatra şi pe DN 61 Ghimpaţi - Corbii Mari.

Ora 14.30 - A fost deschis traficul pe DN 22B Brăila - Galaţi pentru vehiculele grele peste 3,5 tone, pe DN 26 Galaţi - Oancea şi DN 26A Oancea - frontiera cu Republica Moldova, pentru toate categoriile de vehicule.

Ora 14.15 - Traficul pe centura Bucureşti, între Otopeni şi Tunari, între kilometri 0 şi 6, a fost deschis pentru toate categoriile de vehicule, potrivit CNADNR.

Ora 12.45 - În Buzău un tren a rămas înzăpezit cu peste o mie de pasageri la bord. Deocamdată nu se poate interveni, informează redactorul nostru Nicoleta Turcu.

Ora 12.30: Traficul pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti a fost închis pe ambele sensuri.

Rămân în continuare închise următoarele drumuri naţionale şi autostrăzi:

  • A2 Bucureşti - Feteşti;
  • DN 1D Albeşti - Urziceni;
  • DN 22 Râmnicu Sărat - Băile;
  • DN 23A Gologanu - Ciorăşti;
  • DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti;
  • DN 2C Costeşti - Slobozia;
  • DN 2N Bogza - Jitia;
  • DN 2R Jitia - Vintileasca;
  • DN 2B Buzău - Galaţi - frontiera cu Republica Moldova;
  • DN 11A Bârlad - Oneşti;
  • DN 2D Focşani - limita cu judeţul Covasna;
  • DN 2M Focşani - Odobeşti - Coasa;
  • DN 23 Focşani - Brăila;
  • DN 2L Tişiţa - Panciu;
  • DN 24 Tişiţa - Vaslui;
  • DN 2 Bucureşti - Adjud;
  • DN 25A Fundeni - Năneşti;
  • DN 5A blocat în localitatea Izvoarele între km 22 şi km 25;
  • DN 24C Stanca - Rădăuţi Prut;
  • DN 15D Piatra Neamţ - Roman;
  • DN 10 Buzău - Braşov;
  • DN 22B Brăila - Galaţi;
  • DN 24D Bârlad - Cuca - Tuluceni;
  • DN 26A Oancea - frontieră cu Republica Moldova;
  • DN 2A Urziceni - Hârşova;
  • DN 31A Olteniţa - Mănăstirea;
  • DN 3A Lehliu - Feteşti;
  • DN 3B Călăraşi - Feteşti - Giurgeni Vadu Oii;
  • DN 3 limită judeţ Ilfov - Călăraşi;
  • DN 4 limită judeţ Ilfov - Olteniţa;
  • DN 21 Brăila - Slobozia - Călăraşi;
  • DN 25 Tecuci - Şendreni;
  • DN 26 Galaţi - Oancea - Murgeni;
  • DN 31 Cuza Vodă - Olteniţa;
  • DN 41 Olteniţa - Daia;
  • DN 21A Bărăganu - Ţăndărei;
  • DN 22A Cataloi - limita cu judeţul Constanţa;
  • DN 22D Măcin - Două Cantoane;
  • DN 22E Brătianu - Gărvan;
  • DN 22F Horia - Nalbant;
  • DN 1B Ploieşti - Mizil - Buzău;
  • DN 5 Bucureşti - Giurgiu;
  • DN 51 Izvoarele - Zimnicea;
  • DN 65A Roşiorii de Vede - Salcia;
  • Centura Bucureşti;
  • DN 5C Giurgiu - Zimnicea;
  • A1 Bucureşti - Piteşti.

Alte drumuri cu restricţii de circulaţie sunt:

  • pentru vehiculele grele peste 3,5 tone DN2A Constanţa-Hârşova, A2 tronsonul Feteşti-Cernavodă, DN 22C Cernavodă-Basarabi, DN3 Basarabi - Constanţa, DN 71 Moroieni - Sinaia, DN 22 Măcin - Tulcea - limita judeţului Constanţa,
  • pentru vehiculele grele peste 7,5 tone DN 1A Blejoi - Vălenii de Munte - Săcele, DN 2 Adjud - Bacău, DN 6 Alexandria - Bucureşti (pe sensul de mers către Bucureşti), DN 7 Piteşti - Bucureşti (pe sensul de mers către Bucureşti), DN 1A Ploieşti - Bucureşti (pe sensul de mers către Bucureşti), DN 2 Roman - Bacău (pe sensul Roman - Bacău) şi DN 13A Odorhei - Miercurea Ciuc.

Ora 12.00: ANM a prelungit până pe 8 februarie, ora 22.00, avertizarea cod portocaliu emisă în data de 5 februarie.

În intervalul menţionat vântul va continua să prezinte intensificări susţinute ce vor depăşi la rafală 70-80 km/h în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei.

În aceste regiuni zăpada va fi spulberată şi local troienită, iar vizibilitatea orizontală va scădea sub 50 m.

Pentru judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi municipiul Bucureşti, avertizarea cod portocaliu este valabila până miercuri dimineaţa la ora 8.

Meteorologii au emis şi o avertizare cod galben de ger persistent care va fi valabilă pentru perioada 8-12 februarie.

În intervalul menţionat în toate regiunile vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse în general între -25 şi -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

Judeţele afectate de avertizările meteo. Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie.

Ora 11.31: Circulaţia tuturor vehiculelor pe podul peste Dunăre de la Vama Giurgiu-Ruse a fost suspendată în ambele sensuri, a anunţat ministerul bulgar de interne.

Ora 11.20: Centura Capitalei a fost închisă circulaţiei începând de la ora 9.40, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit CNADNR.

Ninsoarea şi viscolul paralizează în continuare sudul şi sud-estul ţării, unde rămâne în vigoare codul portocaliu de vreme rea.

Vântul suflă cu peste 50 de kilometri pe oră în aceste zone, iar cele mai expuse judeţe din acest punct de vedere sunt Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Buzău şi Vrancea.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, autostrada A 2 şi 43 de drumuri naţionale, printre care şi DN1, sunt închise.

122 de trenuri sunt anulate iar alte 27 înregistrează întârzieri semnificative.

Din cauza condiţiilor meteo şase judeţe sunt aproape izolate iar zeci de localităţi sunt în continuare fără energie electrică.

Numărul persoanelor decedate din cauza frigului a ajuns la 39, potrivit ministerului sănătăţii.

Cele mai multe decese s- au înregsitrat în rândul persoanelor fără adăpost şi a cazurilor sociale.

Ministerul sănătăţii reaminteşte populaţiei ca, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.

Cursurile sunt suspendate marţi şi miercuri în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din 11 judeţe şi în Bucureşti.

Premierul interimar Cătălin Predoiu afirma, după videoconferinţa cu prefecţii de luni seară, că momentan nu este nevoie de decretarea stării de urgenţă în Vrancea.

Viscolul se termină, vine greul

În sudul şi sud-estul ţării intensitatea vântului va ajunge la 80 de kilometri pe oră până marţi la ora 18:00.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ioan Sandu, a declarat la videoconferinţa cu prefecţii că marţi după-amiază prognoza va fi actualizată şi că Oltenia ar putea să iasă din codul portocaliu.

Vremea geroasă va reveni, însă, de miercuri.

"Urmează o periaodă foarte rece, adică există marea probabilitate să dăm un cod galben de temperaturi joase, adică -20 -25 de grade până în jurul datei de 12 februarie, când revenim la normal şi cu temperaturile. Viscolul se încheie în cursul zilei de miercuri", a declarat Ioan Sandu.

Şoferilor bucureşteni li se recomandă să nu parcheze sub copaci, care s-ar putea rupe din cauza gheţii acumulate pe crengi.

Importurile de gaz, "la nivelul solicitat"
România 04 Februarie 2012, 20:01

Importurile de gaz, "la nivelul solicitat"

Potrivit directorului general al Transgaz, Florin Cosma, concernul rus Gazprom a confirmat că livrările de gaz se vor...

Importurile de gaz, "la nivelul solicitat"
Cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş
România 24 Aprilie 2024, 08:07

Cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş

Până la ora 10 este cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Jiu, Motru, Gilort,...

Cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş
40% din blocurile din Bucureşti nu au apă caldă
România 24 Aprilie 2024, 07:32

40% din blocurile din Bucureşti nu au apă caldă

40% din blocurile din capitală nu au apă caldă, pentru că două centrale electrice de termoficare (din cele patru CET-uri din...

40% din blocurile din Bucureşti nu au apă caldă
28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite
România 24 Aprilie 2024, 07:07

28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite

28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite, a anunţat Ministerul Sănătăţii....

28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite
Avarie majoră la rețeaua de termoficare din București
România 24 Aprilie 2024, 06:46

Avarie majoră la rețeaua de termoficare din București

CET București Vest și CET Grozăvești sunt afectate, anunță Societatea Comercială Electrocentrale București ELCEN.

Avarie majoră la rețeaua de termoficare din București
Codul Silvic ajunge la vot în Senat
România 23 Aprilie 2024, 21:18

Codul Silvic ajunge la vot în Senat

În ultimele două zile, documentul a fost dezbătut și votat pe articole în comisiile de specialitate, iar majoritatea...

Codul Silvic ajunge la vot în Senat
BEC a informat guvernul privind stadiul organizării scrutinelor din 9 iunie
România 23 Aprilie 2024, 20:31

BEC a informat guvernul privind stadiul organizării scrutinelor din 9 iunie

Ministerul Afacerilor Externe a stabilit sediul biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate la alegerile...

BEC a informat guvernul privind stadiul organizării scrutinelor din 9 iunie
Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică
România 23 Aprilie 2024, 19:05

Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică

Actul modifică legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică