Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Victor Ponta: România va sprijini lupta împotriva terorismului

Premierul Victor Ponta a declarat joi, de la tribuna Adunării Generale a ONU , că România va spijini ferm lupta împotriva terorismului.

Victor Ponta: România va sprijini lupta împotriva terorismului
Premierul Victor Ponta. Foto: gov.ro.

Articol de Petruţa Obrejan, 26 Septembrie 2014, 07:01

Agenda celei de-a 69-a sesiuni a Adunării Generale a fost surclasată de evoluţiile internaţionale.

Astfel, majoritatea vorbitorilor şi-au axat discursurile pe provocările lumii moderne, tot pronunţându-se pentru unitate în decizie şi acţiune.

În acest sens a fost şi discursul preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, care a susţinut necesitatea evitării unui nou război mondial.

În aceeaşi cadenţă s-ar încadra şi intervenţia premierul Victor Ponta, care a precizat aici, în faţa celor prezenţi în plenul Adunării Generale a ONU că România nu numai că va susţine eforturile internaţionale pentru combaterea terorismului, agresiunii care creează insecuritate în regiune şi în lume, dar va participa şi logistic, efectiv în funcţie de ce se va decide.

Principala temă din discursul premierului a fost criza din Ucraina.

El a pledat pentru respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, precizând că acţiunile Rusiei în ţara vecină au avut un puternic impact asupra statelor din estul Europei.

"Vreau să reconfirm aici poziţia noastră clară şi fermă în chestiunea Ucrainei, România respinge orice formă de presiune externă asupra tuturor statelor din estul Europei, care au aspiraţii de integrare europeană.

"România respinge orice formă de presiune externă şi va susţine integritatea şi suveranitatea Ucrainei. În ceea ce priveşte înfruntarea terorismului, şeful executivului român a arătat că statele trebuie să dea dovadă de unitate. România va contribui, cum spuneam şi mai devreme, la această solidaritate comună", a spus premierul Victor Ponta.

România va avea cel mai mare abator din Europa de Sud-Est
România 18 Martie 2026, 09:54

România va avea cel mai mare abator din Europa de Sud-Est

Ministrul agriculturii a declarat la RRA că sunt în derulare investiții de peste 2 miliarde de euro în unități de procesare.

România va avea cel mai mare abator din Europa de Sud-Est
Comisiile parlamentare de buget-finanţe reiau dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2026
România 18 Martie 2026, 09:11

Comisiile parlamentare de buget-finanţe reiau dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2026

La finalul discuţiilor va fi elaborat raportul final, care ajunge după amiază în plenul reunit al legislativului.

Comisiile parlamentare de buget-finanţe reiau dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2026
Informații din trafic
România 18 Martie 2026, 08:55

Informații din trafic

Aglomeraţie pe şoselele din ţară.

Informații din trafic
Miercuri, proba scrisă la limba şi literatura maternă din cadrul simulării evaluării naţionale
România 18 Martie 2026, 08:48

Miercuri, proba scrisă la limba şi literatura maternă din cadrul simulării evaluării naţionale

Peste 10.000 de elevi care studiază în limbile minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri, proba scrisă la limba şi...

Miercuri, proba scrisă la limba şi literatura maternă din cadrul simulării evaluării naţionale
Protest al angajaţilor Complexului Energetic Oltenia
România 18 Martie 2026, 08:43

Protest al angajaţilor Complexului Energetic Oltenia

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că aproximativ 1.500 de angajaţi, ale căror contracte de muncă au fost încheiate pe...

Protest al angajaţilor Complexului Energetic Oltenia
Ministrul agriculturii: România reia exporturile agroalimentare în China
România 18 Martie 2026, 08:39

Ministrul agriculturii: România reia exporturile agroalimentare în China

România va avea cel mai amre abator din Europa de Sud-Est, ceea ce va asigura producția pentru export, a declarat la RRA...

Ministrul agriculturii: România reia exporturile agroalimentare în China
Parlamentarii din comisiile de buget-finanțe reiau discuțiile asupra bugetului
România 18 Martie 2026, 08:18

Parlamentarii din comisiile de buget-finanțe reiau discuțiile asupra bugetului

La finalul discuțiilor va fi elaborat raportul final, care va ajunge în plenul reunit al legislativului.

Parlamentarii din comisiile de buget-finanțe reiau discuțiile asupra bugetului
Marius Ionel Ştefan, aviz favorabil din partea CSM pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA
România 18 Martie 2026, 07:44

Marius Ionel Ştefan, aviz favorabil din partea CSM pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA

În schimb, procuroarea Marinela Mincă, propusă pentru cel de al doilea post de adjunct, a primit aviz negativ și a fost din...

Marius Ionel Ştefan, aviz favorabil din partea CSM pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA

Radio România

Iran: Ministrul de Externe susține că este puţin probabil ca doctrina nucleară a Teheranului să se schimbe

CONSTANȚA: Operațiune de salvare după scufundarea unui remorcher în Portul Midia

BBC: Medicamentele ieftine pentru slăbit din India ar putea remodela lupta globală împotriva obezității

Patriarhul Daniel, la moartea Patriarhului Ilia al Georgiei: A păstorit cu înţelepciune în vremuri de încercare şi de înnoire