Viaţa de miner în Valea Jiului

Acolo jos, cu căştile pe cap şi cu privirile încleştate în zidul de cărbune din faţa lor, nu par dispuşi să stea la discuţii, însă afară, la vestiar sau în drum spre casă, minerii sunt uşor de convins să-şi spună povestea.

Nelu Iovu conduce o brigadă de vreo 80 de oameni la mina Uricani, una dintre cele trei care vor fi închise.

După atâţia ani de mină, nu i se mai pare nimic straniu în drumul pe care-l face în fiecare zi, ba chiar se poate spune că mina i-a devenit a doua casă.

"Poate dacă aş veni cu voi pe teren mi s-ar părea ciudat, pentru că nu-s obişnuit. Cu mina m-am învăţat, chiar dacă e greu, dar omul se obişnuieşte cu orice. Avem unde munci şi suntem sănătoşi, apoi altceva nu prea contează. E greu în ziua de azi", spune Nelu Iovu.

--fb1Printre stâlpii de susţinere şi utilaje cu nume greu de ţinut minte l-am găsit şi pe Laurenţiu Ghiojan, care nu a fost miner dintotdeauna.

"Înainte să vin la mină eram ospătar-bucătar, dar am intrat în minerit pentru că se câştiga bine şi aveam nevoie de bani.

"La început a fost mai greu, dar m-am obişnuit cu toate. Au fost şi multe neajunsuri, că munca din mină nu-i plătită, dar am trecut peste toate", spunea fostul ospătar, care se bucură pentru că are două fetiţe care n-or să aibă nimic de-a face cu mineritul.

Minele din Valea Jiului, printre cele mai periculoase locuri de muncă

Nu puteam scrie despre mineri fără să văd la faţa locului condiţiile în care muncesc.

Am intrat în subteranul minei Uricani, la 400 de metri adâncime, ca să cunosc minerii la locul lor de muncă, şi am mers aproape doi kilometri prin galerii până în abatajul din care se extrage cărbunele.

Audio: un reportaj realizat de Ilie Pintea, corespondentul Radio România în Valea Jiului.

I-am găsit pe mineri într-un nor de praf, la o temperatură de peste 40 de grade, într-o galerie a cărei armătură o atingeam cu casca.

Harta minelor din Valea Jiului.

Toţi cei care intră ocazional în mină, aşa cum am făcut-o şi eu, constată că munca din subteran este departe de a fi pentru oricine.

La condiţiile extreme, praful şi munca fizică susţinută se adaugă şi lipsa materialelor de strictă necesitate ori a investiţiilor în utilaje, lucru care îi face pe mineri să recurgă, de cele mai multe ori, la improvizaţii ingenioase.

De altfel, în Valea Jiului, a lucra minereşte chiar asta înseamnă să te descurci cu minimul de materiale necesare.

--fb2În aceste condiţii, este de înţeles de ce s-au revoltat minerii atunci când le-a fost lezat chiar sporul care răsplăteşte munca periculoasă din subteran.

În contractul colectiv de muncă, acest spor acordat este egal cu salariul minim pe economie, dar nu a fost actualizat după creşterea acestuia, în ianuarie 2012.

Potrivit ministerului economiei, actul adițional la contractul colectiv de muncă prin care minerilor le era garantată indexarea sporului de pericol ar fi fost ilegal, pentru că a fost semnat înainte de adoptarea bugetului pentru Compania Națională a Huilei.

În plus, ministrul economiei, Lucian Bote, a declarat pentru postul nostru de radio că legislația actuală nu ar permite acordarea de majorări salariale în cadrul societăților de stat cu pierderi, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu a fost acceptată indexarea sporului.

Sindicaliștii au replicat că indexarea acestui spor nu constituie majorare salarială, și după o nouă rundă de negocieri purtate la București, liderii minerilor au convins guvernul asupra punctului lor de vedere.

După cinci zile de grevă generală, minerii au reluat lucrul în noaptea de vineri spre sâmbătă.

S-au reintors in aceleasi mine nesigure, dar cu un sentiment in plus. Al satifactiei de a-si fi aparat cu succes drepturile.

Protestele minerilor, generate de problemele sociale

Protestele au pornit de la problemele sociale cu care se confruntă locuitorii din Valea Jiului, iar faptul că mineritul este aici principala activitate a făcut ca dificultatile acestuia să afecteze întreaga regiune.

După mineriadele anilor '90 care au dus la stigmatizarea minerilor pentru violenţele din Capitală, sindicaliştii au înţeles că dialogul e singura cale pentru a-şi rezolva problemele.

Aşa se face că, în ultimii ani, Valea Jiului a cunoscut "o pace socială", chiar dacă minerii au acceptat o serie de compromisuri legate de restructurarea mineritului, care împuţinează de la un an la altul numărul minerilor, şi nu au mai primit nicio creştere salarială de cinci ani.

Măsura care a bulversat pentru mulţi ani mineritul din Valea Jiului a fost decizia fără precedent a guvernului din 1997 de a concedia colectiv aproape 20.000 de mineri, în condiţiile în care nu existau alternative pentru a le crea locuri de muncă şi nici măsuri de protecţie socială pe termen lung.

Cu bani de la Banca Mondială, care să le compenseze pierderea locului de muncă, minerii din Valea Jiului au fost invitaţi să se înscrie de bună voie în programul de disponibilizare, despre care nimeni nu ştia mai mult decât că îţi aduce dintr-o dată câteva milioane bune.

Nici la nivel guvernamental nu se ştiau prea multe în legătură cu ce aveau să aducă aceste disponibilizări, despre care se mai auzise în Marea Britanie şi Germania, ţări luate ca model, însă fără o analiză atentă a acestui precedent.

Găsirea unui loc de muncă în Valea Jiului echivala cu lupta pentru supravieţuire după disponibilizările din 1997, iar zecile de proteste şi gesturile disperate ale foştilor mineri care cereau de lucru au dat măsura gravităţii situaţiei din zonă.

Depăşit de criza socială din Valea Jiului, guvernul a continuat să acţioneze fără o strategie pe termen lung, mulţumindu-se ca, după fiecare protest, să mai împartă câteva zeci de ajutoare de urgenţă.

Între timp, Banca Mondială vorbea cu entuziasm despre reconversia profesională a foştilor mineri şi despre transformarea lor în întreprinzători de succes.

Concedierile colective au continuat până anul trecut, când încă 900 de mineri au fost disponibilizaţi, şi vor continua până în 2018, cu fonduri europene destinate închiderii minelor neviabile.

Deşi se vorbeşte insistent de independenţa energetică a României, resursele din subteranul Văii Jiului sunt considerate prea scumpe pentru a fi exploatate.

Trei exploatări miniere din cele şapte care au mai rămas vor fi închise în următorii ani, iar cele care mai rămân în funcţie vor fi incluse în complexul energetic Hunedoara, despre înfiinţarea căruia se vorbeşte de peste un deceniu.

Suta de lei nu rezolva problema Vaii Jiului

După disponibilizările masive din Valea Jiului, toate guvernele care s-au succedat la conducere au promis alternative pentru minerit, însă fără un deznodamant clar.

Banca Mondială și guvernul au alocat sute de milioane de dolari pentru reconversia profesională a foștilor mineri și pentru a-i învăța pe aceștia cum să își deschidă afaceri cu banii primiți la concediere, însă rezultatele au fost nule.

Foarte puține firme au deschis activități de producție in zona, iar excedentul forței de muncă a fost preluat de asigurările sociale, în timp ce inițiativele private ale foștilor mineri au eșuat din diverse motive.

La doi pasi de Parcul National Retezat, Valea Jiului a fost o vreme considerata teren foarte prielnic pentru turism. Dar turismul nu a fost susținut de investiții în infrastructură și de finanțare de la buget, asa ca si o astfel de alternativa la minerit pare sa fi cazut.

Proiectele cu finanțare europeană, care au adus în ultimii ani peste 20 de milioane de euro în orașele Văii Jiului, nu au generat locuri de muncă suficiente.

Valea Jiului a avut și un guvernator special, în timpul guvernării Năstase, și o strategie de dezvoltare care pe hartie a avut o valoare de un miliard de dolari.

Dar nici unul dintre proiectele acestei strategii nu a fost dus la îndeplinire.

Minerii au salariul mai mare cu 100 de lei, insa Compania Naţională a Huilei, care nu mai primeşte subvenţii decât pentru minele care vor fi închise, se confruntă in continuare cu o imensa datorie către stat de peste un miliard de euro.