Ascultă Radio România Actualitaţi Live

USL cere desecretizarea contractului de la Roşia Montană

Copreşedintele Uniunii Social Liberale, Victor Ponta, a precizat că formaţiunea din care face parte va solicita în parlamentul României o dezbatere publică asupra proiectului de la Roşia Montană.

USL cere desecretizarea contractului de la Roşia Montană
Liderul PSD, Victor Ponta Foto: PSD

Articol de Paul Poteraşi, 06 Septembrie 2011, 09:37

Uniunea Social Liberală solicită desecretizarea contractului dintre statul român şi compania care vrea să exploateze zăcământul de aur de la Roşia Montană, precum şi dezbaterea publică a proiectului.

Copreşedintele USL, Victor Ponta, a declarat că opoziţia va cere date inclusiv de la bursele internaţionale, pentru a stabili adevăraţii proprietari ai acţiunilor şi interesele lor.

"Nu putem sprijini proiectul, ba chiar, când vom fi la guvernare, dacă Traian Băsescu apucă să pornească acest proiect, cred că trebuie oprit şi, de asemenea, Uniunea Social Liberală va solicita în parlamentul României o dezabtere publică asupra proiectului şi va sprijini prin toate forţele demersul societăţii civile privind declanşarea unui referendum naţional", a declarat Victor Ponta.

Liderul PSD a adăugat că USL va demara o evaluare independentă cu privire la costurile pentru statul român în acest proiect, în privinţa locurilor de muncă şi a beneficiilor financiare.

Victor Ponta a mai spus că USL nu poate ignora rezoluţia dată de Parlamentul European privind interzicerea exploatărilor miniere cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene la care se aliniază şi România.

Ministrul mediului, László Borbély, a declarat la Radio România Actualităţi că este de acord cu desecretizarea contractului de la Roşia Montană şi a dat asigurări că semnarea acestuia va avea loc numai dacă vor fi respectate standardele de mediu.

"Nu o să propun eu hotărâre de guvern pentru avizul de mediu până când nu sunt convins că acest proiect corespunde 100% prevederilor celor mai bune practici în Uniunea Europeană şi nu va fi poluant pentru mediu", a declarat László Borbély.

Contractul Roşia Montană, "în defavoarea României"
România 26 August 2011, 14:40

Contractul Roşia Montană, "în defavoarea României"

Premierul României, Emil Boc a declarat la Radio România Actualităţi că nu se declară un fan al proiectului de exploatare de...

Contractul Roşia Montană, "în defavoarea României"
Președintele Nicușor Dan, întrevedere cu Regele Philippe al Belgiei, la Bruxelles
România 20 Martie 2026, 19:10

Președintele Nicușor Dan, întrevedere cu Regele Philippe al Belgiei, la Bruxelles

Joi, președintele a avut discuții la sediul Alianței Nord-atlantice cu secretarul general al NATO.

Președintele Nicușor Dan, întrevedere cu Regele Philippe al Belgiei, la Bruxelles
Simularea Bacalaureatului va fi organizată în peste 95% din licee, anunță Ministerul Educației
România 20 Martie 2026, 18:27

Simularea Bacalaureatului va fi organizată în peste 95% din licee, anunță Ministerul Educației

Simulările Examenului Național de Bacalaureat vor începe luni cu proba scrisă la Limba și Literatura Română.

Simularea Bacalaureatului va fi organizată în peste 95% din licee, anunță Ministerul Educației
Autoritățile caută soluții viabile pentru evoluția imprevizibilă a pieţei carburanţilor
România 20 Martie 2026, 18:15

Autoritățile caută soluții viabile pentru evoluția imprevizibilă a pieţei carburanţilor

Premierul Ilie Bolojan susține că soluțiile care vor fi adoptate trebuie gândite până în cele mai mici detalii, astfel încât...

Autoritățile caută soluții viabile pentru evoluția imprevizibilă a pieţei carburanţilor
Infractorii cibernetici fac tot mai multe victime
România 20 Martie 2026, 17:48

Infractorii cibernetici fac tot mai multe victime

Confort DNSC, numărul infracțiunilor informatice în România este în creștere accelerată și aproximativ una din 25 de victime...

Infractorii cibernetici fac tot mai multe victime
Dani Mocanu și fratele său, aduși în România sub escorta poliției
România 20 Martie 2026, 17:32

Dani Mocanu și fratele său, aduși în România sub escorta poliției

Dani Mocanu şi fratele lui au fost condamnaţi la patru, respectiv şapte ani, pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii...

Dani Mocanu și fratele său, aduși în România sub escorta poliției
Creștere semnificativă a preţurilor carburanţilor
România 20 Martie 2026, 16:19

Creștere semnificativă a preţurilor carburanţilor

Prețurile la pompă au consemnat cea mai mare creştere de la începutul războiului din Iran.

Creștere semnificativă a preţurilor carburanţilor
Noi proteste la şantierul naval Damen din Mangalia
România 20 Martie 2026, 16:18

Noi proteste la şantierul naval Damen din Mangalia

Angajaţii au ieşit și vineri în curtea unităţii, nemulţumiţi de faptul că nu au fost plătiţi în ultimele trei luni.

Noi proteste la şantierul naval Damen din Mangalia

Radio România

BIHOR: Finanțare de 76 de milioane de euro peste renovarea și eficientizarea energetică a circa 5.700 de gospodării

TIMIȘOARA: Spitalul Municipal oferă screening-uri prenatale gratuite pentru depistarea Sindromului Down

BRĂILA: Festivalul Național „Armonifest” aduce pe scenă ansambluri corale de renume

Donald Trump: Fără SUA, NATO este un tigru de hârtie