Ascultă Radio România Actualitaţi Live

UE - Reducere până în 2040 a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% faţă de anul 1990

Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord, după mai multe luni de negocieri.

UE - Reducere până în 2040 a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% faţă de anul 1990

Articol de Bogdan Isopescu, 10 Decembrie 2025, 13:36

Statele membre ale Uniunii Europene vor fi obligate ca până în 2040 să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 90% faţă de nivelul anului 1990, urmând ca până în 2050 să atingă aşa-numita neutralitate climatică.

Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord în acest sens, după mai multe luni de negocieri.

Textul aprobat introduce însă posibilitatea ca o țară a Uniunii să apeleze și la credite internaționale de carbon certificate de ONU, dacă nu reușește să atingă ținta de 90% în 2040.

Concret, statele membre cel mai puțin ambițioase au posibilitatea de a reduce cu 80% emisiile pe teritoriul lor.

Încă 5% pot reprezenta certificate internaționale care reflectă reducerea emisiilor în altă zonă a globului începând cu 2036.

Iar printr-o permisiune suplimentară aprobată de instituțiile europene mai pot achiziționa certificate echivalente cu încă 5%.

În teorie, orice reducere a emisiilor globale nu contează în ce parte a lumii este făcută, pentru că ea influențează pozitiv întreg globul.

Însă critica activiștilor de mediu este că aceste certificate internaționale de carbon nu pot fi evaluate corect în anumite state din afara Uniunii, care pot truca sistemul, și există riscul să nu reflecte o reducere reală a emisiilor.

Progresul de reducere a emisiilor va fi evaluat la fiecare doi ani, iar măsurile vor fi ajustate în funcție de evoluție.

Ultimele analize ale Comisiei Europene arată că Uniunea este pe traiectoria necesară pentru a atinge prima țintă asumată pentru 2030, în speță reducerea emisiilor cu 55%, o țintă de care depind toate măsurile ulterioare până în 2050.

Proiectul bugetului intră în dezbaterea Parlamentului
România 13 Martie 2026, 22:13

Proiectul bugetului intră în dezbaterea Parlamentului

Depunerea amendamentelor se încheie luni, 16 martie, când sunt programate și primele dezbateri în comisii.

Proiectul bugetului intră în dezbaterea Parlamentului
Stai Sigur pe Net: De la frica de a rata (FOMO), la libertatea de a alege viața reală (JOMO)
România 13 Martie 2026, 22:09

Stai Sigur pe Net: De la frica de a rata (FOMO), la libertatea de a alege viața reală (JOMO)

În cadrul campaniei Radio Romania Stai Sigur pe Net, Bucuresti FM aduce în prim-plan o schimbare vitală de perspectivă pentru...

Stai Sigur pe Net: De la frica de a rata (FOMO), la libertatea de a alege viața reală (JOMO)
Majorarea tarifului de bază pentru închirierea locuinţelor sociale de către Primăria Capitalei
România 13 Martie 2026, 21:34

Majorarea tarifului de bază pentru închirierea locuinţelor sociale de către Primăria Capitalei

Consiliul General al Capitalei a aprobat majorarea tarifului de bază pentru închirierea locuinţelor convenabile la 8 lei pe...

Majorarea tarifului de bază pentru închirierea locuinţelor sociale de către Primăria Capitalei
Amenzi ANPC, numai într-o săptămână, în valoare de 8.000.000 de lei
România 13 Martie 2026, 21:30

Amenzi ANPC, numai într-o săptămână, în valoare de 8.000.000 de lei

Aproape 8 milioane de lei este valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în urma...

Amenzi ANPC, numai într-o săptămână, în valoare de 8.000.000 de lei
Nou mesaj RO-Alert în Tulcea
România 13 Martie 2026, 21:03

Nou mesaj RO-Alert în Tulcea

Este pentru prima oară când sunt emise trei alerte, care semnalează drone în apropierea spațiului aerian românesc, în mai...

Nou mesaj RO-Alert în Tulcea
PSD decide duminică dacă votează în Parlament bugetul de stat
România 13 Martie 2026, 20:59

PSD decide duminică dacă votează în Parlament bugetul de stat

Sorin Grindeanu a precizat că în cazul în care parlamentarii PSD vor depune amendamente, ele nu vor fi negociate politic.

PSD decide duminică dacă votează în Parlament bugetul de stat
AUR a depus o inițiativă legislativă pentru scăderea cotei TVA la combustibil
România 13 Martie 2026, 20:56

AUR a depus o inițiativă legislativă pentru scăderea cotei TVA la combustibil

Proiectul prevede aplicarea acestei măsuri în două trepte, explică deputatul formațiunii, Florin Popovici.

AUR a depus o inițiativă legislativă pentru scăderea cotei TVA la combustibil
Peste 300 de firme s-au înscris la noile licitații pentru sectorele de plajă din Năvodari
România 13 Martie 2026, 20:53

Peste 300 de firme s-au înscris la noile licitații pentru sectorele de plajă din Năvodari

Caietele de sarcini impun condiții pentru a asigura plaje civilizate și moderne, a anunțat ministrul Mediului.

Peste 300 de firme s-au înscris la noile licitații pentru sectorele de plajă din Năvodari

Radio România

SUA ar urma să își sporească prezența armată în Orientul Mijlociu

OLT: Slatina, primul municipiu din ţară care interzice sălile de jocuri de noroc şi pariuri sportive

Sindicatul Europol reclamă că pantalonii uniformelor de poliţist se rup

Sondaj INSCOP: Peste 40% dintre tinerii sub 35 de ani nu au un loc de muncă