Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Turism cu program redus

Cantitatea mare de alge ajunsă la malul mării perturbă vacanţa celor veniţi pe litoral.

Turism cu program redus
Direcţia Apelor Dobrogea Litoral. Foto: Mediafax.

12 August 2009, 11:47

În aceste zile, turiştii pot sta pe plajă doar până la ora 18.00 pentru că Direcţia Apelor Dobrogea Litoral(DADL) a decis ca lucrările de colectare a algelor să se desfăşoare începând cu ora 19.00 şi nu de la ora 22.00, cum se proceda până acum.

Reprezentanţii DADL susţin că s-a suplimentat numărul muncitorilor implicaţi în acţiunea de strângere a algelor, din cauza cantităţii mari de plante acvatice.

Aceasta este pusă de reprezentanţii instituţiei pe seama cutremurului înregistrat în Marea Neagră pe data de 5 august când s-a creat o hulă (mişcare ondulatorie a apei) care a generat un grad ridicat de agitaţie a mării. Valurile de intensitate mare au condus la ruperea vegetaţiei subacvatice şi, implicit, la aducerea unor cantităţi mari de alge la linia ţărmului.

Reprezentanţii DADL, spun că depunerile de alge se identifică şi în zone greu accesibile, în care mijloacele de transport nu pot pătrunde. Astfel, evacuarea algelor cu utilaje de încărcare se face cu dificultate.

De asemenea, ei susţin că, în cazul staţiunii Mamaia, nu se poate interveni decât în timpul nopţii, pentru că mijloacele de transport trebuie să străbată toată linia ţărmului pentru a putea părăsi plaja, singurul drum de acces pentru utilaje grele fiind situat în zona Pescărie, în sudul staţiunii, la limita cu municipiul Constanţa.

România 26 Noiembrie 2024, 21:27

Deficitul bugetar aproape s-a dublat

Deficitul bugetar aproape că s-a dublat după primele zece luni ale lui 2024, față de perioada similară a anului trecut....

Deficitul bugetar aproape s-a dublat
USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
România 26 Noiembrie 2024, 20:31

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu

Călin Georgescu respinge acuzația și susține că nu are troli, însă nici nu dorește să răspundă la întrebările presei.

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate