Tronsonul cuprins între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, de pe Transfăgărăşan, a fost închis temporar
Această măsură a fost luată pentru că mulţi şoferi care ajung în zona montană nu au maşinile dotate cu cauciucuri de iarnă, pericolul de accidente fiind iminent, transmit reprezentanţii CNAIR.

Articol de Radio România Actualităţi, 08 Octombrie 2025, 18:12
Tronsonul cuprins între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, de pe Transfăgărăşan, a fost închis temporar miercuri dimineaţă, din cauza viscolului şi a stratului de zăpadă, care depăşeşte 30 de centimetri. Această măsură a fost luată pentru că mulţi şoferi care ajung în zona montană nu au maşinile dotate cu cauciucuri de iarnă, pericolul de accidente fiind iminent, transmit reprezentanţii CNAIR.
Circulaţia pe Transfăgărăşan va fi redeschisă doar dacă se vor îmbunătăţi condiţiile meteo, accesul fiind permis doar echipajelor de deszăpezire. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi pot fi obţinute la numărul de telefon 021 9360./editor Florin Lepadatu/